Majorat cu parizer uriaş

RADIOGRAFII CULINARE Fata Marianei, colega mea de birou, împlinea 18 ani şi era musai să-i serbeze majoratul. De cum ne-am adu­nat în birou, a început a se jeli, nevoie mare, că nu are de unde să facă rost de nimic şi nu are nici o inspiraţie, că i s-a blocat mintea şi aşa mai departe, de a reuşit să ne impresioneze.

Am făcut un plan de bătaie şi ne-am împărţit zonele de razii. Am stabilit şi me­niul, de la aperitive la cafele şi pră­jituri. Mie mi-a revenit partea cu aperitivele. Aveam ceva relaţii la cantină. Am dat telefon lui Florin, şeful cantinei, şi i-am zis că am o problemă nasoală de rezolvat, aşa că-i voi face o vizită, după program.

Am discutat cu el şi i-am zis despre ce e vorba. A doua zi, trebuia să mear­gă undeva, la Popeşti, de unde avea să cumpere mezeluri şi pui, pentru ma­sa de la cantină. Mi-a promis că mă serveşte, doar că nu ştie ce produse au, aşa că-mi va aduce ce găseşte, urmând să mă orientez ulterior. I-am dat de grijă că aş dori în mod special nişte parizer. Îmi intrase în cap să prepar nişte rulouri de parizer umplute cu salată de legume. Florin a zis că pari­zerul nu le lipseşte, aşa că nu va fi o pro­blemă şi că-mi va aduce marfa joi, ca să fie proaspătă. Foarte bine! Feri­cită, am plecat acasă. Mi-am pus pe hârtie ce doream să le prepar. Multe şi puţin din fiecare, pentru că nu erau mulţi invitaţi.

Joi, de cum am ajuns în birou, a sunat telefonul şi Florin m-a poftit la cantină ca să-mi iau parizerul şi ce mai era. Au!, îmi zic. Pentru Mariana am aranjat, dar pentru mine? Pentru ai mei?

Până la cantină era ceva drum dar n-am simţit, n-am auzit. Am intrat şi m-am oprit stupefiată în faţa frigi­de­rului doldora de bunătăţi. Cârnaţi "Trandafir", crenvurşti subţirei, po­lonez dolofan, purcel afumat, costiţă împănată, ca-n reclame, salam "Victoria"! Rămăsesem mută de uimire. La reacţia mea, Florin mă puse, rapid, la curent cu situaţia. "Nu-ţi pot da mai mult de un kilogram din fiecare, pentru că am comandă şi pentru directori. Numai parizerul îl poţi lua pe tot". "Dar unde e parizerul?", îl întreb. "Uite-l acolo jos!", şi-mi arătă ceva acope­rit cu un halat, într-o lădiţă. Ri­dic hala­tul şi-mi apare în faţa ochilor o dihanie de parizer. Era uriaş! Gros de două palme şi lung pe o jumătate de metru! "Păi ce fac eu cu ăsta?" "Nu ştiu, parizer ai zis, asta ţi-am adus!", mă execută el scurt. "Şi cum îl car?", întreb eu de parcă era ultimul lucru important. "Ţi-l dau pe Sandu şi ţi-l aduce! Vezi că are zece kilograme şi două sute. Banii marţi, săptămâna viitoare, că trebuie să iau marfă!" Şi mă împinse afară ca să-i pun pe listă ce doream să cumpăr din celelalte mezeluri, pentru mine. A fost nevoie de toată concentrarea ca să fac lista. Mă obseda uriaşul parizer!

M-am dus în birou şi am vorbit cu colegele despre parizerul cel uriaş. După ce le-am asigurat că nu le voi spune sursa, nici dacă mă ameninţă cu Siberia, le-am zis că sunt dispusă să împart prada. Le-am pus să scrie ce cantitate doreşte fiecare, am luat bi­le­ţelele şi am zburat la cantină. Florin a tăiat uriaşul în bucăţi, după cum era nevoie şi le-am făcut pachete.

Am oprit o bucată mai mare pentru Mariana. O altă bucată, pentru mine, a intrat în pacheţoiul cu celelalte produse pe care aveam să le iau acasă mai spre seară, când terminam treaba. Într-un sac, improvizat dintr-un halat, am pus toate pachetele şi, împreună cu Sandu care-l căra, am ajuns în birou cu iuţeală.
S
andu a plecat cu halatul şi noi am rămas cu o masă plină de pachete. După bileţele, fiecare şi-a luat pache­t­ul. Pe rând, erau des­făcute şi, invariabil, mirosul înne­bunitor de usturoi emanat de rotocolul uriaş de parizer era inhalat din toţi rărunchii. Toate stăteau cu na­surile în colile de hârtie care abia ascundeau minunea.
Seara, când am terminat ce aveam de lucru, am plecat acasă cu sacoşa uriaşă. Nu mai spun de fericirea copiilor!

Vineri seara, am plecat de la serviciu împreună cu Mariana şi i-am fă­cut cu sculele luate de acasă, sand­vişuri în formă de mici cărţi de joc, din pâine, unsă cu maioneză din cartofi - ouă nu avea - şi figurine din morcov fiert, boabe de mazăre, parizer şi frunze de pătrunjel, apoi, din felii subţiri de parizer i-am făcut rulouri umplute cu legume fierte şi maioneză, apoi două tăvi mari de plăcintă cu blatul din miez de pâine, cu umplutura din ceapă, felii subţiri de parizer, brânză şi felii de roşii. Era un fel de pizza socialistă, care a ieşit bestială. A tăiat-o felii potrivite şi a servit-o după ce a încălzit-o în cuptor. Petrecerea de ziua Mihaelei a fost deosebit de frumoasă.