Dem Rădulescu era râsu'-plânsu' perfect

"Corolarul meu a fost: să dau scenei oameni de bun-simţ. Teatrul se joacă din dragoste! Cine a trişat, s-a distrus din cauza lipsei unei concepţii clare asupra profesiei", spunea Dem Rădulescu în 1998.

Nu accepta amatorismul de la "Cântarea României" şi îi făcea o reală plăcere să o spună cu voce tare. Odată, ca să se amuze, s-a oferit să participe la festivităţile aniversare ale "conducătorilor iubiţi": "Domne, vreau să recit şi eu o poezie patriotică la Omagialele astea. - Ieşi afară, Bibanule! - i-au răspuns. Vrei să ne nenoroceşti, să creadă ăştia că e act de sabotaj?" - îşi aminteşte Maia Morgernstern.

TRAGIC ŞI IREZISTIBIL DE COMIC
Dem Rădulescu a fost un imens artist, venit pe lume să o înveselească, dar serios şi perfecţionist în orice lucrare a sa. "Era un geniu al comediei - subliniază Maia Morgenstern. În acelaşi timp, Dem Rădulescu avea o mare şi profundă cunoaştere a tragediei în general şi a tragediilor shakespeariene, în primul rând. Cele mai importante lecţii despre tragedie de la el le-am învăţat. Ţin minte că l-am văzut în «Ploşniţa» lui Maiakovski şi am fost uluită de cum reuşea să fie zguduitor de tragic şi irezistibil de comic exact în acelaşi timp. Era râsu'-plânsu' perfect."

"Dacă generaţiile viitoare vor avea actori, să-i mulţumim şi lui Dem Rădulescu", spunea Dan Puric în 2000, la înmormântarea mentorului său. Nici până atunci, nici de atunci încoace, "marele mut" nu a uitat să-şi cinstească profesorul şi maestrul. "Te salut tinere actor din mileniul trei! Ai grijă, nu eşti singur, nu eşti generaţie spontanee! Au muncit alţii înainte, ca să ajungi dumneata aici!...", declara Dem Rădulescu, în 1998, la emisiunea Eugeniei Vodă.

Era foarte punctual, venea foarte pregătit pentru rolul primit, oricât de mic ar fi fost. "Lumea râdea de personajele noastre, dar noi nu glumeam cu ceea ce aveam de făcut - povesteşte Tamara Buciuceanu. Ţinea mult la acest principiu. Nu filma cu oricine, oricum!"

CU SINGURĂTATEA
Deşi lumea asociază numele Dem Rădulescu cu porecla Bibanu, se pare - după spusele soţiei Adriana Şchiopu -, că maestrului nu-i plăcea să fie folosită de oricine: "Erau persoane care dacă o foloseau nu-l deranja. Dar el nu şi-a adăugat-o numelui, aşa cum a făcut-o Birlic. Însă nu putem folosi povestea cu Birlic în povestea lui Dem Rădulescu. Acesta, spre deosebire de soţul meu, a vrut să-şi asocieze numele cu porecla. Când studenţii lui Dem Rădulescu o rosteau, se simţea că o fac cu dragoste şi respect. Dar nu aş putea să spun acelaşi lucru despre câţiva colegi de-ai lui care au folosit-o în diverse cazuri nepotrivite".

"Era trist. Zâmbind, le făcea concesii celor din jur - mărturiseşte George Mihăiţă. Pentru că oamenii aşa ne vor. Cum suntem pe scenă tot astfel să fim şi lângă ei! Eu am cunoscut şi un alt Dem Rădulescu. Stăteam cu singurătatea lui. Şi cred că eram un teren bun pentru el. Mă simţea ca băiatul venit de la ţară pe umărul căruia poate să se sprijine. Culmea! El, ditamai actorul, mă lua de după gât şi ne plimbam. Erau pauze între filmări, de câte o oră, şi mergeam cu el prin pădure, se uita deasupra copacilor. Avea o vorbă: «Bă, ce aer!». Dovadă că a murit spunând aceste cuvinte... Avea atâta bucurie de a respira, de a exista, de a povesti!..."

"Dem Rădulescu s-a construit din bucăţele. Nu a dorit să fie mare, dar a jucat cu tot sufletul, chiar şi când a spus numai trei replici... I-am savurat pe Stan şi Bran. Eu cred în vedete, în «capo comico». Eu sunt omul care vrea vedete! Pentru mine, «vedeta» este Charlie Chaplin, cap de şcoală"
(fragmente din "Profesioniştii", 1998)

"Colecţiona televizoare. Cred că avea 20, puse unul peste altul. Am alergat cu el două zile prin Moscova, să caute televizoare. Până a găsit unul, cred că a căutat 1.000... Mă duceam într-un colţ şi râdeam singur!"
George Mihăiţă

"Era un geniu al comediei. În acelaşi timp, avea o mare şi profundă cunoaştere a tragediei în general şi a tragediilor shakespeariene în primul rând. Cele mai importante lecţii despre tragedie de la el le-am învăţat"
Maia Morgenstern

Scenete de Aur din arhiva TVR

DVD-ul de Colecţie cu Dem Rădulescu conţine scenete celebre din Arhiva de Aur a Televiziunii Române: "Interviu cu un idol" - cu participarea actorului Mihai Fotino (din 1972); "În autobuz" - cu participarea actriţei Carmen Stănescu (1970); "Othello şi sinonimele" - cu participarea actorilor Rodica Mandache şi Mitică Popescu (1984); "Doi vulpoi" (1983) - cu participarea actorilor Marian Hudac şi Vasile Muraru; "Hoţul noaptea" (1994) - cu participarea lui Dan Condurache; "Milogul SRL" (1991); "Tele-nunta" (1968) - cu participarea actorilor Horaţiu Mălăele, Valeria Ogăşanu, Gelu Colceag, Mihai Perşa, Gabriel Iencek. După decembrie 1989, Dem Rădulescu a devenit pivotul umorului copios şi al satirei politico-sociale din tele-revelioanele Televiziunii Române. Datorită talentului pedagogic şi bogatei experienţe creatoare în activitatea didactică, acesta a contribuit la formarea a zeci de tineri actori valoroşi ca profesor la Institutul de artă Teatrală şi Cinematografică. "Eu am părinţi şi cine are părinţi trebuie să-i respecte, să nu-i uite. Să nu creadă cineva că Teatrul a-nceput cu el. E plin teatrul de asemenea suficienţe. Noi, actorii, suntem copii de duminică ai oraşului" - le spunea profesorul Dem Rădulescu elevilor săi.