x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Best Advertising – Optimedia, câştigătorii campaniei Turist în România

Best Advertising – Optimedia, câştigătorii campaniei Turist în România

28 Iul 2009   •   00:00

Agenţia Best Advertising, în parteneriat cu Optimedia au fost declaraţi câştigători ai licitaţiei pentru pentru campania media internă Turist în România, pentru care Ministerul Turismului a alocat un buget de 924.000 de euro, potrivit paginademedia.ro.



În urmă cu o jumătate de oră, agenţiile de publicitate participante au fost anunţate oficial de rezultat de Ministerul Turismului. Banii vor fi repartizaţi astfel: 415.000 de euro pentru postul Pro TV, 320.000 pentru Realitatea TV şi 184.000 pentru Antena 3.

Best Advertising - Optimedia se ocupă şi de promovarea Ministerului Turismului pe CNN. Astfel, campania "Romania - land of choice" va intra pe CNN prin intermediul celor două agenţii. Bugetul pentru CNN este de 334.000 de euro, fără TVA. Astfel, Best Advertising - Optimedia gestionează un buget de publicitate de peste 1,2 milioane de euro.

Următoarele agenţii clasate, în funcţie de punctajul obţinut, au fost Ars Advertising, Media One, Media Today şi Media Investment.

×
Subiecte în articol: publicitate