Această nouă mostră de „competență” a celor de la CNAIR în realizarea caietelor de sarcini pentru organizarea licitațiilor a reușit să bată toate recordurile în materie. Telenovela licitației de atribuire a contractului de construire a lotului 3 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord) a început în 6 iunie 2019 și, după contestații și reevaluări în cascadă, s-a încheiat zilele trecute, cu obligarea CNAIR de a restitui firmei câștigătoare suma de două milioane de lei.
Disputa privind desemnarea câștigătorului acestei licitații a ajuns și la Curtea de Apel București, iar câștig de cauză au avut chinezii de la China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC). Inițial, CNAIR atribuise în iunie 2021 execuția celor 8,6 km de drum rapid turcilor de la IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. Modul deficitar în care compania de drumuri evaluează de multe ori ofertele este demonstrat și de acest caz în care firma clasată pe locul trei după punctajul acordat, în final, după multe contestații, să fie desemnată câștigătoare. Deși s-a încăpățânat să atribuie turcilor acest contract, declarându-i câștigători după mai multe reevaluări ale ofertelor decise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), în februarie anul acesta s-a dispus o nouă reevaluare, prin recalcularea punctajului obținut de oferta depusă de la China Civil Engineering Construction Corporation. În plus, CNAIR era obligată să le plătească chinezilor și 25.000 de lei, cheltuieli ocazionate de soluționarea contestaţiei. Într-un final, la aproape trei ani și jumătate de la lansarea licitației, contractul era încheiat cu firma chinezească, pe 25 noiembrie. Punctul final al acestei licitații a fost pus săptămâna trecută de CNSC, care a obligat compania de drumuri să le restituie turcilor o cauțiune în valoare de două milioane de lei.
Durata contractului este de 30 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Valoarea contractului încheiat cu IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. este de 397,99 de milioane lei, fără TVA, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.
4 lansate, 4 suspendate
Tot zilele acestea, CNSC a mai dispus suspendarea licitației pentru proiectarea și execuția Autostrăzii Sibiu-Făgăraș, Tronsonul 1, după ce la începutul lunii decembrie a fost înregistrată o nouă contestație. Prima suspendare fusese decisă chiar de CNAIR, la mijlocul lunii octombrie, după ce licitația fusese lansată în august. Caietul de sarcini al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș a reușit să devină subiect de glume, după ce CNAIR, dintr-o eroare de redactare, a inclus în documentația tehnică „bardoul” (specie hibrid rezultată din încrucișarea dintre un armăsar și o măgăriță) în loc de „batardou”, termen tehnic care înseamnă un dig sau baraj provizoriu. Tronsonul 1 Sibiu (Boița)-Avrig-Mârșa are o lungime de 14 km și un preț estimat între 2 și 2,4 miliarde de lei. Firmele s-au arătat nemulțumite de faptul că soluțiile din studiul de fezabilitate lacunar pus la dispoziție de CNAIR sunt bătute în cuie, studiul de fezabilitate nu respectă auditul pentru siguranța circulației, care este obligatoriu, termenul prea scurt (două săptămâni) pentru finalizarea ofertelor după ce CNAIR a venit cu sute de clarificări plus cu o serie de anexe cu documente pe care inițial a uitat să le prezinte. Pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș, CNAIR a reușit să-și dea cu stângul în dreptul pe cele patru tronsoane ale sale, suspendând licitațiile pentru toate porțiunile în urma contestațiilor depuse la CNSC. Autostrada are 68 de kilometri (cu 5 km drum de legătură lot 4), cuprinde 4 loturi, iar durata de execuție este de 48 de luni, din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru șantier, iar valoarea estimată este cuprinsă între 6,6 miliarde de lei și 7,8 miliarde de lei. Acest proiect a mai bifat un record negativ, și anume acela că realizarea studiului de fezabilitate a dura șapte ani.
Tabloul de bord al „realizărilor”
- Compania de Drumuri a suspendat la începutul lunii august licitația pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului - Nușfalău, tronson cu o lungime de 41 de kilometri pe traseul Autostrăzii Transilvania. Suspendarea procedurii de achiziție a fost cauzată de contestația austriecilor de la Strabag.
- În februarie anul acesta a fost depusă o contestaţie la licitația pentru Autostrada Sibiu-Piteşti, Secţiunea 3. Semnatarii reclamau documentaţia pusă la dispoziţie de CNAIR, studiile incomplete şi clarificările „în bătaie de joc”. În urma acestei contestații în care era pusă în discuție competența angajaților CNAIR, compania de drumuri a adoptat nu mai puțin de 12 măsuri de remediere, prelungind și termenul de depunere a ofertelor.
- Licitația pentru realizarea tronsonului Chiribiș - Biharia (28,55 km) de pe Autostrada Transilvania a fost suspendată recent de CNAIR pentru că nu reușit să răspundă clarificărilor cerute de constructori. Licitația a fost lansată în luna august și are o valoare de 877,77 de milioane de lei, fără TVA. În luna mai a acestui an, compania de drumuri a reziliat contractul de execuția a tronsonului. El avea termen de finalizare luna august 2022, dar lucrările au fost blocate mai bine de 17 luni, înainte de reziliere. Contractul pentru Chiribiș - Biharia a fost semnat pe 12 iunie 2020 și avea termen de finalizare luna august 2022.
- Până în luna septembrie a acestui an, șapte dintre cele opt proceduri de achiziție publică lansate de CNAIR pentru atribuirea serviciilor de supervizare a executării lucrărilor la importante proiecte rutiere fuseseră suspendate. Acestea aveau o valoare de 370 de milioane de lei, fără TVA. Licitațiile suspendate vizează atribuirea de servicii de supervizare pentru:
* Proiectarea și execuția Variantei de ocolire Galați;
* Execuția lucrărilor la Autostrada Buzău - Focșani, Tronson 4: Mândrești Munteni - Focșani Nord, km 71+500 - km 82+440;
* Execuția lucrărilor la Autostrada Buzău - Focșani, Tronson 1: Buzău - Vadu Pașii, km 0+000 - km 4+600;
* Execuția lucrărilor la Autostrada Buzău - Focșani, Tronson 2 km 4+600 - km 35+400 Vadu Pașii - Râmnicu Sărat;
* Execuție Lucrări Autostrada Buzău - Focșani: Tronson 3 km 35+400 - km 71+500 Râmnicu Sărat - Mândrești Munteni
* Proiectare și Execuție Autostrada Sibiu - Pitești Secțiunea 2: Boița - Cornetu, km 13+170 - km 44+500.
* Autostrada Lugoj - Deva (A1) Lot 2 km 27+620 - km 56+220 Secțiunea E și finalizare Secțiunea D. Valoarea contractului de supervizare este de 30.540.979 de lei fără TVA.