Combinatul Petrochimic Midia – poluator-şef

Libertatea de exprimare câştigată de români după Revoluţie a făcut posibilă şi dezbaterea privind gradul de poluare industrială. La Marea Neagră, Combinatul Petrochimic Midia era fruntaş în încălcarea normelor privind protecţia mediului.

"Istoricul" problemei îl aflăm dintr-un reportaj din ziarul Adevărul. La data începerii construcţiei combinatului (1975), normele ONU privind protecţia mediului prevedeau că astfel de amplasamente industriale nu puteau fi construite la mai puţin de 2-6 km de ţărmul mării. Însă, la "indicaţiile preţioase" ale lui Nicolae Ceauşescu, întreprinderea petroliferă a fost amplasată chiar în localitatea Năvodari, făcând ineficiente măsurile de protecţie a mediului marin. Ministrul Industriei
Chimice de la acea vreme, Mihail Florescu, n-a avut curajul să-l atenţioneze pe Ceauşescu asupra pericolelor de accidente ecologice.

În 1990, după mai bine de 10 ani de la intrarea în folosinţă a primelor instalaţii ale combinatului, situaţia privid protecţia mediului arăta jalnic! În primul rând, staţiile de preepurare şi epurare a apelor uzate nu funcţionau corespunzător. Pe de altă parte, bazinele iazurilor biologice de finisare a epurării nici nu erau executate. Din cauza acestor factori agravanţi, apa cu peliculă de petrol se scurgea în mare prin Gura Brehazului.

Când nisipurile astupau acest canal, lichidul poluant ajungea în Lacul Sinoe. Nu doar apele de suprafaţă erau expuse deversărilor de petrol. Pânza de apă freatică era continuu infiltrată cu produse din industria petrochimică. Combinatul Midia era sursă şi pentru poluarea aerului. Mirosul înţepător emis de unităţile întreprinderii putea fi resimţit în unele zile până la Constanţa, mai ales când vântul bătea în direcţia
nord-sud.

Ca şi cum toate aceste neajunsuri n-ar fi fost suficiente, în anii '80 responsabilii Ministerului Învăţământului au decis să construiască o tabără de elevi la Năvodari, în proximitatea combinatului. Aceasta funcţionează şi astăzi, încălcând normele internaţionale de protecţie a sănătăţii copiilor.

Însă problemele de mediu din industria petrochimică erau date uitării în 1990, când se punea problema aprovizionării populaţiei cu benzină şi motorină. În luna aprilie şi la începutul lunii mai a crescut simţitor cererea de produse petroliere, datorită sărbătorii de Paşte şi a vacanţei de 1 Mai. Într-un comunicat de presă, Gheorghe Caranfil, ministrul Industriei Chimice şi Petrochimice, anunţa populaţia care erau cauzele cozilor din ultima vreme. În primul rând, existau puţine staţii de benzină în comparaţie cu necesarul de produse petroliere solicitat de şoferi, după scoaterea bonurilor de benzină.

La acea vreme, în toată ţara existau doar 350 de staţii PECO, dintre care 80 în Bucureşti! Pe de altă parte, în timpul sărbătorilor, angajaţii benzinăriilor avuseseră zile libere. Întrucât funcţionau puţine pompe cu autoservire, personalul staţiilor făcea cu greu faţă rezervoarelor goale. Pe viitor, Gheorghe Caranfil se angaja să suplimenteze - prin achiziţionare - numărul cisternelor care transportau produse petroliere, precum şi numărul staţiilor PECO.