x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dan Voiculescu: "Lupta cu Băsescu a devenit o obligaţie civică"

Dan Voiculescu: "Lupta cu Băsescu a devenit o obligaţie civică"

de Gabriela Antoniu    |    20 Oct 2010   •   00:00
Dan Voiculescu: "Lupta cu Băsescu a devenit o obligaţie civică"
● Într-un interviu acordat de curând, cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere, aţi afirmat că sunteţi un om împlinit. Aveţi o familie unită, aţi fondat o afacere importantă, care vă plasează în topul celor mai bogaţi oameni din România. În aceste condiţii, de ce mai faceţi politică, ce vă mai trebuie?

Este o întrebare pe care o aud frecvent, chiar şi de la persoanele cele mai apropiate. Vă răspund printr-o întrebare: mergeţi pe stradă şi vedeţi o persoană, un copil, un bătrân agresat. Puteţi să îl ajutaţi sau să vă continuaţi drumul. Ce faceţi?


● Încerc să-l ajut...

De ce? Dumneavoastră sunteţi tânără, sănătoasă, puternică şi nu aţi fost agresată. De ce să ajutaţi? Vă răspund eu: pentru că aşa este natural, omenesc. Nu e nimic suspect. La fel şi eu, încerc să ajut, cât şi cum pot.


● Pare simplu, dar ştiţi foarte bine, nu e deloc aşa.

Ba eu cred că exact aşa este. Nu putem trăi indiferenţi la suferinţa celor din jur. Când văd bătrâni obligaţi să trăiască din 4-5 sute de lei după o viaţă de muncă, n-are cum să nu-mi pese. Am avut o mamă extraordinară, am un tată de 93 de ani, nu pot să le ignor dorinţele şi suferinţa. Când vezi copii fără nici o şansă la educaţie, la o viaţă decentă, n-am cum să nu mă implic. Am trei fete şi patru nepoţi, ştiu cât de important este să îi ajut, să îi îndrum. E simplu.


● Ar mai fi o explicaţie pentru prezenţa dumneavoastră în politică, cea pe care ne-o aminteşte constant domnul preşedinte Băsescu: rămâneţi în politică pentru că vreţi să vă sporiţi averea şi influenţa.

Nici preşedintele nu crede cu adevărat în explicaţia asta, care se plasează chiar şi sub inteligenţa temperată a domniei sale. Să explic concret: un om de afaceri interesat de influenţă şi avere nu-şi va asuma niciodată o funcţie explicit politică, pentru că un asemenea om nu riscă niciodată să ajungă în Opoziţie. Un personaj preocupat de influenţă şi avere este prieten cu toată lumea, dar în special cu Puterea. În schimb, Partidul Conservator, aşa mic cum e, a ieşit de bunăvoie de la putere - caz fără precedent. Personal, m-am poziţionat într-un conflict deschis cu preşedintele Băsescu, cel care, de şase ani, controlează autoritar puterea politică în România, împarte sferele de influenţă şi separă arbitrar averile în bune şi rele. Aşadar, în mod evident, politica nu este pentru mine o oportunitate de afaceri.


● Care este sursa acestui conflict permanent cu Traian Băsescu? Nu cumva tocmai lupta pentru putere?

Am spus-o încă din 2006, Băsescu este un pericol structual pentru România. Marea sa problemă este incapacitatea de a-şi evalua corect capacităţile. Acest preşedinte cu o cultură generală de almanah şi o experienţă de viaţă rudimentară este o gafă a istoriei. De şase ani nu a realizat nimic. Supravieţuieşte exclusiv prin conflict, iar acest conflict ameninţă însăşi existenţa societăţii româneşti. Sub mandatele sale, sărăcia este dublată de ură şi neîncredere. A atacat sistematic profesorii, medicii, pensionarii, bugetarii, micii întreprinzători, mamele, copiii, pe oricine a refuzat să-l urmeze necondiţionat. Astfel, lupta cu Traian Băsescu a devenit o obligaţie civică, o responsabilitate socială. Nu am mize personale anti-Băsescu.


● Principalul reproş al Puterii la adresa Opoziţiei este că acţionează demagogic, că se limitează să critice, fără a propune soluţii. Are Opoziţia soluţii?

Discuţia despre soluţiile Opoziţiei a devenit o capcană. Opoziţia are soluţii şi toate formaţiunile din Opoziţie au propus rezolvări concrete pentru criza actuală. Însă oricâte soluţii concrete ar propune Opoziţia, decizia şi resursele râmân în tabăra Puterii. Eu am propus trei materiale scrise, atent documentate, cu soluţii economice. Guvernul le-a primit, premierul Boc mi-a mulţumit public, dar atât. Pentru că nu le înţeleg, sunt incapabili să le aplice. Combaterea evaziunii fiscale prin transferul de personal către ANAF şi Ministerul de Interne, TVA de 5% pentru alimentele de bază, Plan Naţional de Investiţii pentru Infrastructură, Program de împrumuturi pe termen lung de la parteneri internaţionali cu politici globale - sunt doar câteva dintre măsurile pe care le-am propus. Degeaba, regimul Băsescu-Boc fie nu înţelege macro-economie, fie este mult prea ocupat cu afaceri de familie.


● Totuşi, trebuie să admitem că preşedintele Băsescu şi Guvernul Boc au avut şi ghinionul de a administra şi efectele crizei mondiale. Onest, cât la sută credeţi că este vina lor şi cât la sută este efectul de domino al crizei internaţionale?

În acest moment? 100% Băsescu. Dezastrul economic şi social din anul 2010 este 100% responsabilitatea regimului Băsescu. Să ne înţelegem, în acest moment, Europa şi Statele Unite au ieşit din criză! Românii trebuie să ştie asta. Sigur, unii specialişti vorbesc de o reîntoarcere a crizei. Dar la acest moment cifrele demonstrează că aproape toate statele europene au depăşit recesiunea economică. Bulgaria va avea în acest an creştere economică de 0,5%! În schimb, economia României va scădea cu peste 2%. Ce are Bulgaria în plus faţă de România? Un Guvern mai competent şi un preşedinte care are bunul simţ de a-şi înţelege limitele.



● Ce şanse are să treacă moţiunea de cenzură?

Consistente. Nu vă ascund că toţi încercăm să ne convingem colegii de bună-credinţă din actuala majoritate că mandatul Guvernului Boc trebuie să înceteze. Decizia parlamentarilor UDMR se poate dovedi decisivă. Boc ştie bine asta şi le propune trocul cu Legea educaţiei. Dar legea va trece oricum de Senat.


● Deci renunţaţi la suspendare?

Eu categoric nu renunţ. Este posibil ca preşedintele, de frica suspendării, sa accepte chiar o eventuală propunere de premier din partea Opoziţiei. Însă, cunoscându-l bine, ştiu că atâta vreme cât va rămâne la Cotroceni, va ataca permanent Guvernul şi orice alte instituţii ale statului care nu i se subordonează. Aşadar, suspendarea în vederea demiterii rămâne soluţia care ne poate elibera definitiv de acest regim.


● Dar dincolo de criza economică, mai aveţi un argument major împotriva actualei guvernări?

Cel mai mare rău creat de Băsescu în ultimii doi ani este eliminarea speranţei. Speranţa nu-i un moft, o naţiune lipsită de speranţă îşi pierde energia şi curajul. Românii nu mai cred în ziua de mâine, din contră, le este frică de ea. Cuplul Băsescu-Boc i-a învăţat că mâine va fi mai rău decât azi: fie le vor fi tăiate salariile, fie îşi vor pierde locul de muncă, fie nu-şi vor putea plăti ratele şi-şi vor pierde casele, fie nu-şi vor putea cumpăra medicamente şi mâncare. Un om speriat şi deprimat nu mai poate munci eficient, nu mai produce şi nu mai consumă. Este esenţial să le redăm românilor speranţa. Iar, la acest moment, românii nu pot crede decât într-o zi de mâine eliberată de Băsescu şi Boc.


● Şi cine ar veni după Băsescu şi Boc? Ponta sau Antonescu?

Ponta şi Antonescu. Sunt politicieni inteligenţi, lideri ai celor mai importante partide de Opoziţie şi, foarte probabil, viitori parteneri de guvernare. Sunt persoane perfect capabile să distingă între priorităţile comune şi elementele de specific doctrinar.


● Există o anumită tensiune în relaţia dumneavoastră cu Victor Ponta. De exemplu, preşedintele PSD susţine că n-are legături de prietenie cu "mogulul" Voiculescu. Cum comentaţi?

Bucuros. Îmi pare bine ca pot clarifica subiectul ăsta. Nu există nici o tensiune între mine şi Victor. Sunt convins că înţelege foarte bine diferenţa între, pe de o parte, un parlamentar, aliat politic oficial şi partener constant şi, pe de altă parte, diverşi oameni de afaceri. Publicul însuşi face foarte clar aceste distincţii. Într-adevăr, relaţia nu este în primul rând una de prietenie, ci o colaborare corectă şi eficientă între doi colegi de Alianţă şi de Opoziţie.


● Dar nu vă deranjează povestea cu "mogulul"?

Nu, din contră. Am observat şi eu că Băsescu şi echipa sa au declanşat operaţiunea "Mogulul se întoarce". Nu-i doar ridicol, dar de data asta este şi ineficient. Ameninţarea mogulilor a fost marea minciună a campaniei prezidenţiale din 2009. A funcţionat fix până în ziua votului. După aceea, toţi românii au înţeles unde era pericolul real. Băsescu reia acum această temă, de la nivelul celor 10 procente de încredere de care se mai bucură, fără să înţeleagă că le transferă mogulilor şi presei restul de 90% din încredere. Îi credibilizează, îi legitimează.


● Cum comentaţi seria de proteste începută de cei din Ministerul de Finanţe şi continuată de profesori şi de alte categorii de bugetari? Sunt aceste mişcări întâmplătoare?

Protestele nu sunt întâmplătoare. Dar ele nu sunt generate de aranjamente de culise, ci de un lucru mult mai simplu şi mai grav: fluturaşii de salariu. Oamenii nu pot trăi cu trei, patru, cinci sute de lei pe lună. E imposibil. Le trebuie bani pentru mâncare, întreţinere, grădiniţă, şcoală.


● De ce se folosesc proteste spontane şi nu acţiuni autorizate legal?

Pentru că reacţia este cu adevărat spontană şi, să nu uităm, protestul spontan este legal. Guvernul Boc a devenit un pericol letal pentru cetăţeni. Funcţionarii, profesorii şi alte categorii de bugetari se zbat pentru supravieţuire şi îşi apără dreptul fundamental la hrană, la educaţie, la un trai decent. Iar dacă cineva va îndrăzni să îi intimideze va răspunde în justiţie. Prin FACIAS voi oferi asistenţă juridică gratuită pentru orice funcţionar ameninţat de reprezentanţii actualei guvernări. Din fericire, în ţara asta există încă mulţi judecători capabili să reziste presiunilor puterii.


● Este o coincidenţă că exact în această perioadă Opoziţia depune moţiunea de cenzură?

Nu este o coincidenţă, ci reacţia legitimă a Opoziţiei împotriva actualului Guvern. Este însă esenţial ca cele două forţe, sindicatele şi Opoziţia, să acţioneze în paralel.

×
Subiecte în articol: special