Viorel Alexandrescu, doctor în științe medicale, este șeful Centrului Național de Referință pentru Gripă. Studiază virusurile din 1977, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militar „Cantacuzino”. A fost implicat în producția a 1.700.000 de doze de vaccin gripal, a condus campanii de vaccinare, a creat sistemul de supraveghere santinelă a gripei în România și l-a conectat la sistemul internațional FLUNET (OMS). El este cel care a elaborat Planul de intervenție în caz de pandemie de gripă în România. A fost Directorul Medical a Studiilor Clinice ale vaccinurilor gripale sezoniere și al vaccinului pandemic românesc al șaselea în Europa și al 12-lea în lume.
Cât de gravă este situația în România?
V.A. Atenție, atenție, atenție, nu am scăpat! Suntem la mâna populației. Dacă populația nu respectă măsurile, nu ne putem aștepta la ceva bun. De aceea este această alertă. De scăpat, scăpam de COVID, dar cu pierderi. Oamenii contează, nu contează ce alte pierderi sunt. Mor oameni, nu contează câți ani au. Se pare că Europa s-a învățat minte, deși mai sunt niște creșteri acum, în sezonul estival. În Italia, a fost o adevărată catastrofă umanitară, cu foarte mulți morți, cu dezorganizare completă a tuturor activităților, așa fac pandemiile. În România, guvernul a luat măsurile potrivite. Presiunea e foarte mare și din partea populației, și din partea unor instituții internaționale, care ne transmit să luăm măsuri. Dacă nu se respectă măsurile, sigur se va răspândi.
Studiați virusurile de mai bine de 40 de ani. Cât de agresiv este acesta?
V.A. SARS-CoV-2 a bătut toate recordurile. A bătut recordurile HIV. Se transmite aerian. HIV are o singură cale de transmitere, sangvină, pe când acesta are tot apanajul de transmitere: digestivă, respiratorie, a fost identificat chiar și în spermă. Înseamnă că este extrem de multivalent și trebuie să îl stăpânești, pentru că este periculos. Virusul se transmite și prin acidul nucleic. Dacă nu ești atent și manipulezi o suspensie de virus, chiar o extracție de virus, te poți îmbolnăvi. Acidul nucleic al SARS-CoV-2 are o catenă cu sens pozitiv, care este infecțioasă. Virusul gripal e catenă negativă, nu se transmite prin acid nucleic.
Credeți că este un virus creat în laborator, domnule profesor?
V.A. Nu. Nu poate să îl creeze nimeni în laborator. Și asta au spus-o mulți specialiști, nu am spus-o eu. Natura este cel mai performant laborator, care creează uneori monștri.
De ce?
În natură există multitudine de virusuri care infectează în special oamenii, dar și animalele sălbatice și domestice, iar aceste virusuri se transmit în ambele direcții, interacționând între ele și generând noi virusuri, uneori cu virulență și transmisibilitate extreme. Cine face virusurile pandemice? Le face cineva să omoare toată populația globului? Pandemia din 1918 a avut între 50 de milioane de decese, dovedite, și 100 de milioane. Este enorm! Nu o să ajungem la rata care a fost atunci, dar tendința este să crească rata de atac și rata de mortalitate, dacă nu se va face vaccin și nu se prepară medicamente specifice, antivirale. Acum, rata este 1 la 3, adică o persoană îmbolnăvește alte 3 persoane, în timp ce la rujeolă este 1 la 10. Căldura și umiditatea nu au valoare în transmiterea aeriană directă de la o persoană la alta, ci doar în contactul cu suprafețe/obiecte contaminate de secrețiile respiratorii. În cazul suprafețelor expuse la soare și la ultraviolete, virusul se distruge. Sunt studii foarte serioase despre condițiile în care virusul are o transmisibilitate prin contact indirect, care arată că obiectele din metal, din plastic, întrerupătoarele electrice, mouse-ul de la calculator, telefonul mobil, tastatura pot transmite. Unul dintre „agenții” de trasmitere este acum chiar personalul medico-sanitar. Ar trebui să fie foarte atenți. Ei se duc și acasă. Și apare o mare problemă: dacă scade corpul medical, nu mai ai cu cine să tratezi bolnavii. S-a întâmplat și în alte țări. Aproape de noi, în Bulgaria, în Republica Moldova. Chișinăul e într-o criză extremă, nu au măști, mănuși, ventilatoare. La Ebola, s-au făcut spitale în corturi gigantice. La pandemia din 1918, s-a văzut în fotografii, erau hale uriașe golite și transformate în spitale. Să sperăm că nu ajungem acolo.
Suntem într-un vârf al pandemiei?
V.A. România atinge acum o situație care nu e de dorit. Nu l-aș numi chiar vârf, mai degrabă o recrudescență. La fel ca în alte țări, virusul atacă și persoanele mai tinere, dar și tinerii pot avea o evoluție severă. Mai rău e că pot avea infecții ușoare sau asiptomatice și le duc celor de acasă, care sunt în categoriile de risc. E nevoie de prudență, de atenție. Americanii au dat o soluție extraordinară: să facem cât mai multe teste dar, la fel, cu multă atenție. Și testele trebuie adaptate. Testele rapide au sensibilitate scăzută, e nevoie de teste RT-PCR. S-a întâmplat și în alte țări ca testele să nu fie în regulă, chiar OMS a avut trei recomandări care au căzut pentru că virusul a suferit mutații, iar acestea pot face ca testele să nu detecteze cu precizie segmentele genice specifice, rezultatele fiind neconcludente .
Cum ar trebui schimbată politica de testare?
V.A. Personalul medical de specialitate trebuie testat, chiar și cadrele medicale care nu sunt implicate în gestionarea COVID, testate. Profesorii din școli, să fie testați la două săptămâni, să aibă toată perioada de incubație, persoanele din serviciile comunitare care vin în contat cu publicul, conducătorii de mijloace de transport în comun, farmaciștii. Atenție, farmaciștii sunt un mijloc de transmitere. Iar fonduri se pot găsi. Există o portiță pentru cadrele sanitare: sunt fonduri necheltuite la Protecția Muncii. Chiar vaccinarea antigripală intră la protecția muncii.
Cât de mare este pericolul legat de începerea școlilor?
V.A. Nu l-aș numi chiar pericol. Este un risc de transmitere. Înainte de Revoluție, noi făceam detecție de virusuri respiratorii, sunt 15 virusuri care pot determina infecții acute respiratorii. Studiam și virusurile corona umane, două cunoscute, care circulă în România. Copiii nu făceau forme grave, dar făceau în mod repetat. Iar în proporție de 75% acele „common cold” erau date de corona umane. Copiii nu fac, pentru că au anticorpi până la 5 ani, chiar până la 7, de aceea fac forme rar și foarte rar severe. Copiii sunt cumva protejați. Problema e că pot să îi infecteze pe alții. Se duc acasă și au frate, surioară, bunici, cu diferite afecțiuni. Ei sunt în pericol. E important ca profesorii să fie protejați, să facă o oră de instruire cu elevii înainte de începerea activității. Copiii - să se spele pe mâini. Nu ai cum să faci distanțare la școală, copiii sunt incontrolabili. Trebuie puțin puși în gardă, să știe care sunt riscurile, să fie învățați că îi pot îmbolnăvi pe cei de acasă. Copiii nu știu dacă vor suporta măștile, chiar dacă unii părinți îi vor trimite cu masca la școală. Dar spălatul pe mâini este esențial. În plus, foarte important, părinții să fie conștienți de gravitatea situației, să fie responsabili, să îi țină acasă când au simptome, să nu îi ducă la școală, la grădiniță, la activități sportive. Cu gripă, îi duceau, din păcate… Dacă au febră, tuse, dureri în gât, dacă le curge nasul, să îi țină acasă. Unii copii pot face și diaree. Dacă un copil are manifestări, îl ții acasă. Anunți și nu îl mai duci. Altfel, nu se poate. Și, cel mai important: să facem cât mai multe teste, cu orice preț. Dacă faci cât mai multe teste, știi cine este infectat și îl izolezi.
De ce nu se îmbolnăvesc copiii?
V.A. Eu am spus, dar nu m-a crezut nimeni, de ce nu fac copiii. Nu au receptorii ACE2 dezvoltați, nu au un aparat imunitar dezvoltat. S-a văzut și la gripa pandemică. Dar și în această infecție, cu SARS-CoV-2, răspunsul imunitar la adulți, chiar sănătoși, este exagerat cu producerea unor cantități mari de citockine și interleukine, niște mediatori foarte toxici dacă au un nivel foarte mare. Copiii nu au un răspuns imunitar frecvent de tip proinflamator cu factori care sunt extrem de nocivi la niveluri incontrolabile. Receptorul AC2, care e foarte important, se găsește în toate țesuturile și organele organismului uman. Reglează perfuzia de sânge din toate țesuturile, irigarea. În momentul în care un țesut e activ, are activitate, cum e inima, cum sunt mușchii, cum e tubul digestiv, există un aflux mai mare de sânge. Acesta e reglat de o enzimă numită enzimă de conversie, care se fixează pe acest receptor. Virusul SARS-CoV -2 blochează acest receptor și totul o ia razna: hipertensiunea e enormă, diabetul nu mai poate fi controlat. Apar tromboze în diferite organe și țesuturi, atacuri cerebrale, nu mai există un control al perfuziei sangvine.
Ce greșeli s-au făcut?
V.A. Lumea poate a uitat. În 2003, în China a fost o tentă de pandemie de SARS 1 care a omorât vreo 790 cu pneumonii grave. Au fost vreo 8.000 de cazuri în toată lumea - americanii au avut câteva cazuri, canadienii, au mai fost cazuri și prin Japonia. Atunci, s-a declanșat alertă mondială, s-au făcut încercări de vaccin și s-au oprit în august 2004, când s-a oprit pandemia. Au greșit. Nu s-a știut că acest virus va evolua. Acesta este SARS 1 evoluat. Mai e o chestiune care pe noi, specialiștii, ne-a șocat: OMS nu a anunțat la timp alerta mondială, când au apărut cazurile în China. Au anunțat abia în martie. Italia și alte țări au fost șocate, distruse. Să se fi luat măsuri de atunci. Așa au făcut și cu Ebola. Ni s-a spus de la OMS: interese politice, economice, turistice. China a mințit. China nu l-a făcut, poate a mințit în legătură cu numărul de cazuri. Pandemia nu a început în decembrie, a început în octombrie. Așa a făcut și cu SARS-CoV-1. Începuse în 2002 și a anunțat abia în ianuarie 2003.
Aveți încredere în vaccinul pe care l-a anunțat Rusia?
V.A. Graba rușilor de a fi primii poate duce la un dezastru, după cum a avertiza Anthony Fauci. Există 400 de vaccinuri la care se lucrează în acest moment, în toată lumea. Dar este esențial să fie făcute cu respectarea strictă a fazelor de preparare. Un vaccin scos în grabă, fără respectarea tuturor etapelor de control, poate face mult rău. Chiar președintele Putin recunoaște că nu are toate controalele care să-l valideze, dar îl vor experimenta pe armata rusă. În mod obișnuit, pentru elaborarea unui vaccin e nevoie de 12-15 ani, conform normelor existente. Având în vedere pandemia actuală, autoritățile medicale din SUA au comprimat niște controale și s-a dat aprobare pentru a se reduce această perioadă de la 12-15 ani, la 8-10 luni. Astfel încât în septembrie, începe faza a treia de studii clinice, testele pe om, iar vaccinul să poată fi pus pe piață, pentru a fi administrat în ianuarie-februarie 2021. Dacă vaccinul pe care îl oferi populației nu este eficient sau are reacții adverse, compromite și mai tare încrederea populației în ideea de vaccinare. Pentru ca populația să aibă încredere într-un vaccin, acesta trebuie să fie eficient și să nu fie nociv, să fie tolerat. Imunitate pe viață nu există nici în gripă, virusul se schimbă. Dar dacă vom avea vaccin, stăpânim virusul și apoi adaptăm vaccinul.
România va primi vaccin, dar va fi pe liste de așteptare la OMS și la marii producători