Kilometri de poveşti

Un chip parcă dăltuit de mâinile naturii, un suflet din care lumina se revarsă abundent, o fire la fel de liniştită precum zilele senine de vară, o privire care te studiază atent să vadă câte parale faci, mâini create special pentru atingeri delicate, în rest voinţă, determinare, curaj, tenacitate, perseverenţă. Şi mai e ceva important: are lumea la degetul lui mic. Motiv de inspiraţie pentru unii, de invidie pentru alţii, cele 43 de nume ale celor care au cumpărat kilometri din drumul lui spre Mongolia pe parbrizul motocicletei cu care a împărţit şi bune, şi rele au făcut aventura fotografului Mihai Barbu de mii de ori mai specială.

Mihai Barbu, fotoreporter, a plecat spre Mongolia neaşteptat, surprinzător. A urcat pe Doyle, motorul său la care ţine enorm, a apăsat acceleraţia şi a luat-o din loc spre destinaţia care-l frământa de vreo doi ani. Engleza nu i-a folosit la nimic. Dacă ar fi ştiut rusă, ar fi fost perfect. A folosit limbajul semnelor de cele mai multe ori şi pixul pe hârtie, desenând. Până la urmă s-a descurcat. Oameni de genul lui sunt scântei pe care ai vrea să le prinzi de suflet ca să te lumineze şi pe tine. Pentru aventură a avut 5.200 de dolari bani de drum, 1.000 vizele, vreo alţi 5.000 pregătirea motocicletei. Echipa a fost compusă din: motorul Doyle, gps-ul Marcel şi Luther, laptop-ul. A avut un Canon EOS5D şi două obiective - 20-35 mm/f.2.8, - 70-200 mm/f.2.8, dar şi o cameră de rezervă, un Canon EOS10D pe care însă nu a folosit-o.

S-a născut în ianuarie 1980, iar un sfert din sângele care-i curge prin vene e de origine cazacă. La 22 de ani era deja jurnalist, fotoreporter. S-a îndrăgostit de Roua, o Yamaha Virago de 250 cmc. A urmat Doyle, un BMW F650GS Dakar, altă poveste de dragoste cu efect devastator. A mers în vreo două excursii prin Europa, nimic spectaculos, apoi într-o zi un nume a trezit ceva cunoscut în adâncurile sufleteşti, Mongolia. Nici el nu ştie ce anume l-a făcut să rezoneze aşa la acest nume. "Vorbeam cu un prieten din Belgia la telefon, care îşi dusese motocicleta la reparat. Îmi povestea despre mecanicul lui că e foarte tare şi că pe vremuri mergea cu motocicleta peste tot şi a ajuns şi în Mongolia. Când am auzit cuvântul acesta a început nebunia, acela a fost declicul. Nu ştiu de ce atunci. Văzusem documentare cu Mongolia, ştiam că există Mongolia pe hartă. Acest lucru se întâmpla acum doi ani, timp în care am pregătit totul, am pus la punct toate detaliile. La 10 iulie trebuia să plec, iar la 1 februarie am avut o mare surpriză. Cei de la Reuters, unde lucram, m-au pus pe liber din motive obiective. M-am trezit în situaţia în care aveam banii de drum, dar nu de pregătit drumul. Eu, fratele meu, prietena mea de atunci, o altă prietenă bună, Silvia, ne-am întâlnit să punem la cale un plan şi să facem rost de nişte bănuţi. Mai aveam nevoie de 2.000 de euro. Fratele meu, Ion, stătea într-un colţ şi nu spunea nimic.  «Măi, tu trebuie să vinzi ceva», mi-a spus. «Da, sigur... deci cum facem?» Am continuat discuţiile. Nu aveam nimic de vânzare... Apoi el m-a întrebat: «Câţi km are drumul tău?». I-am spus 21.000. Apoi a început să facă nişte calcule şi mi-a spus: «Dar dacă vinzi tu kilometri?». Cui să-i vinzi? Ce înseamnă exact chestia asta... Am râs când am auzit. După care a început să mi se pară interesant şi în noaptea aia n-am reuşit să dorm. Am împărţit drumul în bucăţi de 500 kilometri şi le-am scos la vânzare pe un forum de motociclism. «Vând kilometrul de poveşti»..., aşa suna anunţul. Cei care au cumpărat au primit în schimb povestea acelor kilometri, fotografiile făcute pe acea bucată de drum, o piatră culeasă de acolo şi numele pe un abţibild care m-a însoţit pe parbriz pe toată durata călătoriei. La momentul tranzacţiei au mai primit o «chitanţă» sub forma unui cartonaş colorat şi un abţibild pe care scria «am kilometri». Totul la preţul de 50 euro/parcelă. În două săptămâni am vândut tot. Până la urmă au devenit 43, datorită unui prieten întârziat pe care n-am putut să-l refuz. Astfel, 43 de oameni mi-au fost alături pe drumul ăsta. Am rămas prieteni, iar acest lucru este un alt câştig pentru mine."

"Soarele abia a răsărit în faţa mea şi e răcoare. Îmi luminează parbrizul, prin care văd conturul celor 43 de nume care călătoresc alături de mine. Şi zâmbesc în cască, de nebun. Gândurile mele sunt o învălmăşeală de zile mari. E bucurie, puţină panică plus încă ceva chestii pe care nu le pot defini. Cert e că roţile motocicletei se învârt unse, pare că nimic nu le poate opri. Pot să merg aşa la infinit. Calc-o Mihai, da' calc-o tandru şi nu fi erou, că nu-i de tine!" Acestea erau cuvintele de început de drum ale lui Mihai Barbu.

A fost mult entuziasm în jurul poveştii lui. A realizat un site pe care povestea kilometrilor parcurşi era imediat postată, iar comentariile nu se lăsau prea mult aşteptate. Fiecare scrisoare anima site-ul, toată lumea voia să vadă ce a făcut... A avut un laptop care s-a stricat la jumătatea drumului, apoi a scris de mână, transcriind totul la câte un internet cafe şi tot aşa. În România a căzut prima dată cu Doyle şi singurii care l-au ajutat să-l ridice au fost doi motociclişti din Belgia. În Ucraina a dat şpagă în stânga şi în dreapta pe la vamă şi Poliţie, în Rusia a fost tras pe dreapta, dus la secţie şi percheziţionat până în pantaloni după... bani. A întâlnit şi oameni prietenoşi, care l-au admirat şi invidiat sincer pentru traseu, i-au dat o bere şi l-au ţinut de vorbă.

"De când am plecat de acasă a fost totul diferit", spune Mihai. "Totul este diferit. Nu am fost doar în Mongolia, am trecut prin 13 ţări. Pe măsură ce se aşează toate, îmi dau seama că nu doar în Mongolia a fost cel mai frumos. Am fost aproape patru luni, singur, doar cu motocicleta. Traseul meu a trecut prin Ucraina, Rusia, Mongolia, Kazahstan, Kîrgîstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Turcia, Bulgaria. Nu e nimic special sau ieşit din comun în ceea ce am făcut eu, decât poate faptul că am luat 43 de nume cu mine acolo unde m-au purtat visurile. Asta într-adevăr nu li se întâmplă tuturor. Mă consider norocos. Dacă înainte să plec mi-ar fi spus cineva cât de simplu e de fapt, cu siguranţă n-aş fi crezut."

De ce ai nevoie pentru un astfel de drum? Mihai scria simplu: "Trebuie să ai răbdare, să opreşti des, să cunoşti oamenii, să faci cu mâna, să te laşi depăşit, să zâmbeşti mult, să nu te grăbeşti, să vezi, să simţi, să te uiţi înapoi, să ai încredere, să ştii, să afli, să nu-ţi fie ruşine să plângi, să nu încetezi să te minunezi şi, mai presus de toate, să iubeşti. Am învăţat că orice vis pe lumea asta poate prinde viaţă, orice, şi nu depinde decât de mine, că lumea toată e la degetul meu mic. Am învăţat că trebuie să ţii cu dinţii de drumul tău şi să ştii că în locurile în care eşti s-ar putea să nu mai ajungi niciodată şi în acelaşi timp, când eşti prea obosit sau îţi e prea frig, foame sau frică şi n-ai mai vrea să mergi înainte, să ştii să zici «şi ce dacă nu mai ajung aici?». Că oricâţi bani, oricâţi sponsori, oricâte camere de filmat, oricâte maşini de asistenţă, oricâte camere de hotel de 5 stele, oricâţi oameni care te vorbesc de rău sau de bine, oricâte ai avea din toate astea, în şaua motocicletei nu te mai ai decât pe tine. Că niciodată nu e prea devreme, dar că mâine e deja prea târziu. Că deşi nu pare, oamenii buni sunt mult mai mulţi decât ăia răi pe pământul ăsta. Că există un echilibru al lucrurilor, că nu poate fi doar rău sau doar bine. Că nu există problemă fără soluţie. şi încă ceva. O lecţie simplă, dar învăţată greu. Am învăţat că, la urma-urmei, nu eşti niciodată singur".

Mihai Barbu este convins că fotografiile lui sunt valoroase alături de povestea depănată de-a lungul celor 500 de kilometri. Aceasta le completează. Între copertele unei cărţi mai mult ca sigur le va fi mai bine. "Încă nu am început demersurile pentru asta", spune Mihai. "E doar la nivel de proiect. Mi-aş dori să fie şi un album foto şi o carte. E multă muncă, dar am sentimentul că voi găsi sprijin pentru a le duce la bun sfârşit. Orice altceva îmi va fi dat să trăiesc de acum înainte, aceasta va rămâne aventura «vieţii mele». Mulţumesc şi aici, încă o dată, celor care au cumpărat kilometri mei de poveşti".

Mai multe fotografii găsiţi pe mongolia.ro.