Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Poetă (subțire), prozatoare (pe unde scurte), actriță (de provincie), traducătoare, Lucia Demetrius a avut un mic moment de glorie cu romanul confesiv «Tinerețe» (1934, de un autenticism acut, în linia colegilor de generație), dar a fost atrasă mai ales de cariera dramatică. „Numai că - opina criticul și istoricul literar Paul Cernat -, după absolvirea Conservatorului de Artă Dramatică și după colaborarea cu compania teatrală «13 și unu» a lui G.-M. Zamfirescu (de care se îndrăgostește platonic), fosta elevă a lui Tudor Vianu și Alice Voinescu eșuează ca actriță (roluri derizorii în afara scenelor bucureștene)”. „Din motive pecuniare - aprecia Paul Cernat -, Lucia nu-și poate susține nici doctoratul în estetică la Paris, iar Elvire Popesco îi recomandă cinic sexul ca instrument al succesului artistic. Un al doilea roman, erotic-cosmopolitul «Marea fugă», nu mai are autenticitatea primului. Adevăratele piese de rezistență vor fi prozele scurte din volumul «Destine» (1939), urmate de «Album de familie» (1945), în care luciditatea realistă a observației și romantismul de atmosferă se aliază cu un simț pentru psihologiile maladive”.
„Lucrată” de legionara Marietta (Sadova)
În continuare, pe făgașul inițiat de profesorul Cernat: „O reușită proză de sanatoriu - «Ultimele zile ale Ioanei Lazăr» - e inspirată, probabil, și de experiența lui M. Blecher, cu care a corespondat. A scris și poezie de notație realistă, nu rea. Prietenă cu Jeni Acterian și Mihail Sebastian, colaboratoare a Mărgăritei Miller-Verghy, Lucia polemizează cu tânărul Eugen Ionescu pe teme feministe”. Mai mult: „A fost angajată ca funcționară la Malaxa, iar în timpul războiului a lucrat ca soră medicală. Tentativa de a debuta în dramaturgie (prima piesă, «Dramă burgheză», nu s-a păstrat) i-a fost blocată (și) de mașinațiunile Mariettei Sadova, care - legionarizată - îi împiedică publicarea unei creații dramatice”. Halal camaraderie între femeile interbelicului românesc! „În perioada legilor rasiale - mai evidenția Paul Cernat -, Lucia Demetrius nu are drept de semnătură. Își va lua revanșa în perioada realismului socialist, la care romantica estetizantă aderă din convingere și entuziasm idealist, inclusiv pedagogic (e profesoară la Conservatorul muncitoresc, regizoare, autoare de reportaje militante, unele adunate și în volume etc.)”.
Avânt socialist
Comunismul i-a priit ostracizatei Lucia: „După tatonata piesă de moravuri «Turneu în provincie», ajunge să dețină, alături de Aurel Baranga, Mihail Davidoglu și Horia Lovinescu, prim-planul dramaturgiei oficiale, repere fiind dramele burgheze de familie «Trei generații» (1956) și «Arborele genealogic» (1957), unde influența lui Cehov și Ibsen e redimensionată ideologic pe calapod generaționist și feminin, prin intermediul conflictului de clasă dintre trei generații de femei («Trei generații» a supraviețuit totuși, fiind repusă în scenă de curând)”. În completare: „Alte piese («Cumpăna», «Vadul nou», «Oameni de azi», «Vlaicu și feciorii săi» ș.a.) ilustrează conflicte sentimental-ideologice între «lumea veche» și «lumea nouă», cu un nivel compozițional acceptabil. Inclusiv «Primăvara pe Târnave», roman-frescă al colectivizării multietnice din Ardeal, are bune pagini de observație socială, ca și nuvelele perioadei («Ultima Tauber» ș.a.)”.
Asumare demnă a trecutului
Printre ultimele observații critice: „Gloria i se va transforma însă după 1965 și mai ales după 1990 în oprobriu, iar imaginea în «lumea literară bună» îi va fi compromisă, în ciuda tentativelor de modernizare a pieselor și a relativ numeroaselor volume de proză scurtă sau romane prin care-și regăsește filonul interbelic (deși trilogia romanescă «Triptic» din 1981, având în centru vechi obsesii ca ereditatea, familia, condiția femeii și evoluția, e substanțială)”. Concluzia lui Paul Cernat: „Nemaiputând să se reinventeze, Lucia Demetrius și-a supraviețuit. Luat de val, i-am dedicat și eu cândva un lung eseu răutăcios, plin de erori nu doar factologice. Fosta sburătoristă devenită glorie a anilor ‘50 și-a încheiat viața privind înapoi fără mânie. Memoriile sale - publicate postum via Miron Dragu - sunt un un exercițiu de asumare demnă a trecutului, cu portrete morale insolite şi judecăți sobre. O reconsiderare poate începe chiar de aici”.
O dinastie literară crescută din Șcheii Brașovului
Lucia a fost fiica socialistului Vasile Demetrius (născut pe 1 octombrie 1878, la Brașov - mort pe 15 martie 1942, la București), prieten la cataramă cu Tudor Arghezi, Gala Galaction și N. D. Cocea, împreună cu care a înființat în 1904 efemera revistă simbolistă „Linia Dreaptă”. „Pe numele adevărat Ogea, schimbat ulterior în Dumitrescu, apoi în Demetrius, Vasile s-a născut în Șcheii Brașovului (vechiul cartier românesc al Kronstadt-ului). A fost un copil sărac și autodidact, devenit ulterior mic proletar intelectual. Intră natural în mișcarea socialistă, se căsătorește, rebel, cu o evreică botezată (cu care o va avea pe Lucia)”, menționa criticul literar Paul Cernat în prelungirea crochiului închinat fiicei-scriitoare. „Stabilizat profesional ca funcționar cultural, Vasile cultivă prietenii literare în cercuri diferite ideologic, colaborând la reviste de orientări adesea opuse (de la «Semănătorul» la «Sburătorul»). A rămas în memoria celor care l-au cunoscut ca un om de stânga modest, generos și integru, bucurându-se de respectul tuturor”, mai puncta Cernat.
Prinț al mahalalei
Vasile Demetrius a coordonat (începând cu 1923) colecția „Biblioteca pentru toți”, inițiată la începutul secolului al XX-lea de Carol Müller. „Traducător harnic și prob din literatura universală (engleză, franceză, spaniolă sau rusă), Demetrius a fost și un bun sonetist (comparat adesea cu Mihai Codreanu, primul maestru autohton al genului) și un onorabil poet de atelier, în notă simbolistă sau social-umanitaristă (volumele «Trepte rupte», «Sonete», «Canarul mizantropului», «Fecioarele», «Cocorii»). Rămâne însă citabil mai ales ca prozator post-naturalist - destul de prolific - al mediilor periferice urbane, populate de marginali, defavorizați și învinși”, sublinia Cernat.
Îndemn la (re)descoperire
În plus: „Nuvelistul din «Puterea farmecelor și alte nuvele» (1913) «Școala profesională Arhiereul Gherasim» (1916), «Dragoste neîmpărtășită» (1919), «Strigoiul» (1920), «Pentru părerea lumii» (1921), «Vagabondul» (1922), «Pentru părerea coucoanei Frosa» (1922) este de un bun nivel mediu, vădind talent al observației socio-morale, talent narativ și acuratețe compozițională”. Și câteva tușe relaționate cu o specie literară mai pretențioasă: „Mai original, în pofida accentelor teziste, cu o paletă sociologică destul de bogată și diversă, e romancierul realist din «Tinerețea Casandrei» (1913, unul dintre primele noastre romane ale «mahalalei»), «Păcatul rabinului», «Orașul bucuriei» (ambele din 1920), «Vieți zdrobite» (1926), «Monahul Damian» (1920), mai puțin cel din «Domnul deputat» (1921). La un nivel (uneori) comparabil cu cel al primului Sadoveanu, Demetrius face onorabil «tranziția» de la proza minoră a începutului de secol XX la maturizarea prozei interbelice. E poate cazul să fie (re)descoperit și citit cu adevărat”.
Tobă de carte
Absolventă a Facultății de Litere din București (1931), a celei de Filozofie (1932) și a Conservatorului de Artă Dramatică, Lucia Demetrius a fost, în tinerețe, actriță, făcând un timp parte din compania dramatică „Treisprezece și unu”.
Stindard al comunismului
În 1971, cu prilejul aniversării a cincizeci de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, Lucia Demetrius era distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a pentru merite deosebite în construirea realismului socialist.
30 de ani s-au împlinit pe 29 iulie 2022 de la moartea scriitoarei și actriței Lucia Demetrius
1933 a fost anul în care Lucia Demetrius a debutat cu poezii în „Universul Literar”
„Fosta sburătoristă devenită glorie a anilor ‘50 și-a încheiat viața privind înapoi fără mânie”, Paul Cernat, critic literar
1936 a fost anul în care a apărut romanul „Tinerețe”, cea mai cunoscută operă a Luciei Demetrius
Surse foto: MNLR, MNIR
