Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Postul negru, împăcarea cu ceilalți și armonia sunt principalele cerințe pentru toți cei care vor să-și asigure în noul an bunăstarea și norocul. Obiceiurile și ritualurile sunt legate de filosofia trecerii unui prag, la fel ca și cele de Anul nou, care au continuitate. Tot astfel sunt și urările, de la colindele din Ajun, până la cele specifice trecerii în noul an. S-au preluat din perioada precreștină toate elementele ritualurilor agrare, care încep, de fapt, cu Sfântul Andrei, terminându-se cu Sfântul Ion. Toate aceste obiceiuri, deși diferă puțin de la o zonă la alta, au ca elemente comune primenirea, împăcarea cu ceilalți, unitatea în familie și în comunitate, scopul fiind acela de a atrage binele și de a alunga spiritele rele.
Ajunul este o zi specială din punctul de vedere al tradițiilor care s-au transmis din cele mai vechi timpuri. Pregătirea spirituală pentru Nașterea Domnului Iisus presupune un post drastic, uneori post negru, pentru a avea noroc în anul următor. În unele zone ale țării, în special în cele de deal, unde sunt livezi, în Ajun se taie un măr, pentru a se vedea semnele următorului an. Dacă fructul are viermi sau e putred, se spune că nu e semn bun, dar anul care vine va aduce belșug și împliniri dacă mărul e bun. Bineînțeles, ritualul e legat de producția agricolă, la fel ca și grâul care se pune la rod în noaptea Sfântului Andrei, semnificația primară a acestui obicei fiind legată de rodul grânelor din anul următor, dar prin transfer de simbolistică a ajuns să prevestească norocul și bogăția.
În aproape toate zonele țării se spune că în Ajun nu e permisă cearta sau supărarea. Tocmai de aceea, în unele comunități este interzis consumul de băuturi spirtoase, iar postul impune oricum excluderea alcoolului. În unele sate se spune că cel care bea rachiu în această zi va fi batjocorit de diavol tot anul. Se mai spune că nu trebuie să se măture casa în Ajunul Crăciunului, pentru a nu avea ghinion tot anul care vine. Nici de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut.
Legături cu vegetația și cu animalele
Citește pe Antena3.ro
Legătura cu anul agrar a transferat foarte multe simboluri din lumea vegetală și animală, astfel încât plantele capătă puteri miraculoase. Se obișnuiește în unele zone să se agațe crenguţe de vâsc în casă, pentru a aduce noroc şi belşugul în anul care vine, iar în unele comunități se crede că vâscul alungă certurile şi ghinionul.
Colindătorii sunt așteptați cu merinde, covrigi, mere și nuci, în mod tradițional, iar în unele zone se aruncă spre ei cu boabe de grâu sau porumb, acestea fiind apoi adunate şi împărţite la păsări, pentru a da ouă din belşug în noul an.
Tot în Ajun se împodobește și bradul de Crăciun, conform tradiției. În unele sate se pune în brad un săculeţ umplut cu boabe de fasole albă, care simbolizează puritatea sufletului. Alte plante care sunt asociate cu norocul, sănătatea, bunăstarea, prosperitatea, pacea și armonia și care împodobesc gospodăria în Ajun, sunt busuiocul, maghiranul şi bumbişorul.
Bucatele se pregătesc după o rânduială veche
În Moldova se pregătesc de seara bucatele tradiţionale din carne de porc – piftie, cârnaţi, tobă, caltaboşi, sarmale și plăcinte poale-n brâu. Conform tradiției, femeile nemăritate îşi pot vedea ursitul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile. Nu este singurul moment din an despre care se spune că se poate vedea sau visa ursitul, în urma unui ritual. În Bucovina se fac turte de Crăciun şi se păstrează până primăvara, când sunt puse între coarnele vitelor, atunci când pornesc la arat, scopul ritualului fiind acela de a atrage binele și prosperitatea în noul an. Colacii trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna. În ziua de Ajun, femeile ascund fusele de la furca de tors sau bagă o piatră în cuptor, pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.
În zonele deluroase, cu livezi, o altă tradiție era ca femeia să iasă afară cu mâinile pline de aluat, când face turtele, plăcintele sau cozonacii, și să atingă fiecare pom din livadă, repetând: „Cum sunt mâinile mele pline de aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod tot anul”.
Masa de ajun în zona Bucovinei este foarte bogată, având 12 feluri de mâncare de post, între care prune afumate, sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu usturoi sau borş de bureţi, pentru ultima masă înainte de încheierea postului. În unele locuri, sub masă sunt răsfirate, ritualic, fire de fân, iar peste masă se petrece un fir roșu de lână, legat sub formă de cruce, iar la colţurile mesei se aşază căpăţâni de usturoi. În mijlocul mesei este pus un colac rotund, iar în jurul său, cele 12 feluri de mâncare. Abia după această ultimă masă de post încep să vină colindătorii, în cete de flăcăi.
Cetele de flăcăi și teatrul ritualic
În unele zone, flăcăii poartă cu ei căciuli împodobite cu mirt şi muşcate. Alături de colindători, în unele sate ies și cete de mascaţi, „babe şi moşnegi”, care transmit urări de bine pentru anul care vine, într-un ritual mai complex, similar cu o piesă de teatru în aer liber, având rolul de a alunga spiritele rele și de a aduce binele în fiecare gospodărie și în întreaga comunitate.
În satele din Maramureş, colindătorii ies la urat încă din timpul zilei de Ajun și primesc nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”, obiceiuri care în alte zone sunt întâlnite abia în ajunul Anului nou sau chiar în prima zi a anului, de Sfântul Vasile.
Specific pentru zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual preluat în creștinism din perioada precreștină, din cultul morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este „croit” de biciul „moşilor”. „Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.
Tot în Maramureș există și un alt obicei, numit „Viflaimul”, o adevărată piesă de teatru popular care reface, în mod ritualic, momentul apariţiei magilor şi al păstorilor care aduc vestea naşterii lui Iisus. Trupa de colindători care pune în scenă acest moment biblic e formată din 20-30 de tineri ce întruchipează personaje biblice: Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi alte personaje, în funcţie de cât de mare este ceata.
Pregătirea pomilor și a animalelor
O grijă deosebită este și pentru animale, cărora li se dă mâncare pe săturate şi o bucată de aluat dospit, pentru a fi ferite de boli în anul care vine. În unele zone, în Ajunul Crăciunului ung cu usturoi vitele, la coarne, pentru a le feri de rele, și se leagă pomii fructiferi cu paie, pentru a fi mai roditori în anul care vine. Se spune că dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă şi geroasă.
În unele sate transilvănene din zona Târnavelor există obiceiul „butea feciorilor”, care presupune ca grupurile de feciori să strângă încă din zilele de post vin pentru petrecerea din ultima săptămână a anului. Aici, cetele de colindători sunt organizate după reguli mai complicate, iar fiecare membru are un rol bine stabilit: vătaf, contabil, ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic etc. Aceeași organizare se regăsește în zona Făgărașului și a Brașovului.
În zona Târnavelor există un colind foarte vechi ce povestește contextul istoric al naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri, aur, smirnă şi tămâie. În comunitățile din Alba există obiceiul numit „Piţăratul”, denumire care vine de la „piţărău”, un colac făcut din aluatul care rămâne de la pâine sau de la cozonaci și pe care copiii îl primesc atunci când merg la colindat.
Rolul cetelor de flăcăi
Tot cu o piesă de teatru pornesc la colindat, în Ajun, și cetele de flăcăi din zona Bistriţa-Năsăud. Obiceiul este similar cu cele din Moldova, iar colindătorii, numiți și „belciugarii”, se costumează în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare gospodărie, scenetă cu rol ritualic, pentru a vesti nașterea Domnului Iisus. Este o adaptare creștină a unui obicei mult mai vechi, din perioada precreștină, practicat la începutul anului agrar, dar care a căpătat noi valențe și semnificații și care s-a păstrat până astăzi în zona Valea Ilvelor. Se crede că în gospodăria unde joacă „belciugarii” va fi bunăstare tot anul.
Cetele de feciori colindă și în zona Sibiului, la Sălişte. Feciorii pornesc de la casa primarului, apoi merg la cea a preotului, apoi la învățător și urmează celelalte gospodării, într-o anumită ordine ierarhică, până în zorii zilei de Crăciun, când merg la „ceată”, unde colindă „gazda”. În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, unde se adună tot satul. Ritualul continuă până spre Anul nou, la fel ca în zona Moldovei, unde se face jocul Ursului. Există similitudini și cu zonele de nord ale Munteniei și ale Olteniei, unde se întrunesc cete de colindători. În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginimea Sibiului şi din localităţile de dincolo de munţi, inclusiv din satele din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual, încă de la 1895. La întrunire, fiecare ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi un mesaj pentru noul an, apoi se prind cu toţii în horă.
