Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu lăcomia celui ce ştie că îi sunt zilele numărate, mă aruncai din toată inima în plăcerile de odinioară; înotam, vâsleam, mă plimbam cu barca cu pânze, cu toate că jocurile noastre zvăpăiate cu cele trei prietene în grădina generalului Harrison, nu se mai potriveau cu demnitatea mea de logodnică.
Începuseră să curgă darurile de nuntă şI lumea parcă-şi pusese mintea să mă răsfeţe în tot chipul şI să-mi arate cât de rău îi părea de plecarea mea. Ba erau şI îndrăgostiţi sfioşi care-mi dădeau să înţeleg că li se frângea inima şI toate acestea îmi pricinuiau o stare de tulburare sufletească în care zâmbetele erau căptuşite cu lacrimi. O amintire drăgălaşă şI cam caraghioasă mi-a rămas despre un tânăr care, cu un an înainte, mi-arătase o deosebită preţuire şI care hotărî acum pe părinţii lui să dea un ceai în cinstea noastră, ca să sărbătorească plecarea mea într-o ţară străină. S-a dat şI o reprezentaţie de teatru imporovizat, jucându-se aşa numitele şarade. Cuvântul ales era România, şI oare unde s-o fi aflând? Parcă-l văd şI acum în rolul unui învăţător dând copiilor o lecţie de geografie, în care cuvântul România trebuia rostit. Zâmbesc şI acum, la amintirea încurcăturii lui când veni clipa cea de cumpănă şI când, dipă oarecare bâlbâire sfioasă, întreabă pe pretinşii lui elevi: “Care din voi... hm...poate să-mi spună...hm numele acelui oraş din Ungaria?”...
Oraş din Ungaria!... Auzi vorbă! Chiar şI atunci am fost jignită de această părere asupra viitoarei mele ţări, însă tocmai mai târziu mi-am dat seama de insulta ce se cuprindea într-însa. Păstrez până în ziua de zi nişte pre afrumoase linguriţe din argint vechi, care au în vârf câte o micuţă corabie de argint, dar de nuntă oferit de nevinovatul tânăr şI de familia lui , căci tatăl lui fusese amiral, şI de câte ori întrebuinţez linguriţele, mă gândesc la acea caraghiaoasă părere despre România.
După câte mi-aduc aminte, ultima toamnă petrecută acasă se împărţi între Rosenau, Coburg şI Sigmaringen, dar numai unele scene mi-au rămas limpede în minte. Îndată ce Nando putu să scape de îndatoririle sale militare, şI de altele de tot felul din ţara lui, se întoarse grăbit la logodnica sa, şI petrecurăm ultima lună a logodnei, făcând mai aproape cunoştinţă unul cu altul. Privind acum înapoi, îmi dau seama că întrucât mă privea pe mine, toate simţirile, ideile şI închipuirile mele erau întemeiate pe o părere despre viaţă, pe de-a-ntregul greşită. Eram fericită şI, totuşi, neliniştită. Lucru ciudat, nu duceam grija viitorului, eram prea optimistă şI idealistă din fire pentru a mă teme de ceva, şI apoi toate erau aşa de nedesluşite şI eram lăsată în aşa neştiinţă de orice chestiuni mai de seamă...!
