Inventatorul din Roşiile

A construit pănă acum trei mori, ba şi un tractor, o prăşitoare mecanică, o cositoare şi zice el că nu se lasă pănă nu dă gata şi o maşină din lemn, cu care să se plimbe prin sat, dar şi una "serioasă", de erbicidat grănele. Nea Ion Cojocaru din Vălcea a invăţat singur tainele mecanicii, deşi are doar opt clase, făcute o dată cu copiii săi. Cu toate astea, spun oamenii din sat, "nimeni nu-l intrece la inventat şi la meşterit unelte pentru agricultură sau maşinării din ce in ce mai sofisticate, care să consume puţin,
dar să lucreze repede".

A construit pănă acum trei mori, ba şi un tractor, o prăşitoare mecanică, o cositoare şi zice el că nu se lasă pănă nu dă gata şi o maşină din lemn, cu care să se plimbe prin sat, dar şi una "serioasă", de erbicidat grănele. Nea Ion Cojocaru din Vălcea a invăţat singur tainele mecanicii, deşi are doar opt clase, făcute o dată cu copiii săi. Cu toate astea, spun oamenii din sat, "nimeni nu-l intrece la inventat şi la meşterit unelte pentru agricultură sau maşinării din ce in ce mai sofisticate, care să consume puţin,
dar să lucreze repede".


In comuna Roşiile, judeţul Vălcea, nu-i om care să nu-l cunoască pe Ion Cojocaru şi să nu-i spună cu respect şi admiraţie "Inventatorul". Căci, cum au de reparat un televizor, un radio sau de transformat o rablă intr-o adevărată bijuterie, cum dau fuga la omul de 66 de ani, ager şi creativ, care nu pregetă nici o clipă atunci cănd e vorba să-şi pună imaginaţia la contribuţie.


DE LA TATA... L-am găsit pe nea Ion in curtea sa inţesată de ustensile. Unele mai mari, altele mai mici, motoare de toate felurile, aparatură, de la televizoare vechi agăţate de tavan pănă la piuliţe şi truse de instrumente intinse unele lăngă altele pe două mese imense, pe jos, prin cutii sau pungi, prin colţurile atelierului său. Peste tot. De-abia te strecori pănă la locul in care meşterul inventează reţete de succes pentru nişte bucăţi de metal pe care un neavizat ar fi putut de multă vreme să le arunce in căruţele căutătorilor de fier vechi. Toată curtea poartă amprenta maistrului, specialist in a combina motoare, curele de transmisie, metale şi lemn intr-o singură maşinărie.

Avea 8 ani cănd tatăl său, pilot de avion, a murit in timpul celui de-al doilea război mondial. Deşi era doar o mogăldeaţă de om, prinsese de la părintele său drag şi pricepere faţă de tot ce insemna mecanică. Cele patru clase pe care le făcuse l-au impins la munca de la CAP şi, multă vreme, visul său de a meşteri printre bujii şi ulei de maşină a fost dat la o parte, dar niciodată uitat. Nu s-a lăsat şi a făcut şcoala de şoferi, reuşind apoi să lucreze in breasla conducătorilor auto. Doi ani doar. Pentru că, din ordinul unui instructor de partid, a trebuit să muncească drept depanator radio-tv, şi asta in orele tărzii ale serii, căci in timpul zilei nea Ion ajunsese să fie omul de bază al CAP-ului. "Făceam şi pe şoferul, udam tot ce trebuia pe-acolo, săpam, coseam. Trebuia să te supui că, altfel, o păţeai rău de tot, şi tu, şi familia ta", povesteşte acum, cu zămbetul pe buze, alungănd greutatea anilor trecuţi. Dorind să-şi uşureze munca, s-a găndit că cel mai bine ar fi să meşterească o unealtă care să-l ajute să termine treaba mai repede. Aşa se face că prima sa invenţie a fost o cositoare. "Aveam foarte multă muncă. Nu prea puteam să fac faţă. Atunci am combinat cam tot ce aveam prin curte şi aşa a ieşit cositoarea. Ulterior, am făcut şi o prăşitoare mecanică, cu un motor luat de la o maşină de tuns", se măndreşte meşterul cu invenţiile sale şi nu se dă in lături să spună cu fală că are in ograda sa tot ce ii trebuie. De la bormaşină suspendată, pe care trebuie doar să o bagi in priză şi singură işi face treaba, la strung improvizat pe două ţevi, prăşitoare, tractor, gatere, batoză de treierat, circulară. Şi două mori.


MOARĂ CU FAIMĂ. Pe toate ni le arată, explicănd la fiecare ce invărteală a făcut in aşa fel incăt treaba să iasă conform planurilor din mintea sa. După ce mi le-a prezentat pe toate, aşezate ca la expoziţie, nea Ion işi şterge palmele unse cu ulei şi zăboveşte un pic asupra "construcţiei" care i-a adus şi faima printre săteni: moara de măcinat porumb. Găndul că trebuia ca o dată la două zile, dacă nu mai des, să meargă kilometri intregi cu sacii in căruţă către cea mai apropiată moară l-a determinat pe nea Ion să se apuce de treabă. Şi-a adunat lemn zdravăn, rezistent. Apoi s-a inconjurat de tot felul de roţi, ţevi sau alte fierătanii, şi, in patru luni, moara a fost gata. O ditamai maşinăria inchisă intr-un hambar din lemn, pe pereţii căruia a şi aşezat plăcuţa "Fumatul interzis", asemenea oricărei mori care se respectă. Şi, căt e ziua de lungă, invenţia lui nea Cojocaru huruie zdravăn, măcinănd porumbul oamenilor din sat, dar şi de prin imprejurimi. "Am băgat in ea cam zece milioane. Acu’ şapte ani, cănd m-am apucat de moară, erau bani, nu glumă. Am scos insă investiţia. Lumea imi plăteşte cum poate. Unii imi dau bani, alţii imi lasă grău, porumb, mai cu seamă că io nu am mai pus nimic pe pămănturile mele, cu toate că am şapte hectare, dar nu mai e rentabil deloc să le munceşti, aşa că pentru porcii şi păsările mele e foarte bine dacă imi răscumpără munca cu cereale", ne explică el cum stă treaba pe bătătura sa. Pentru că avea nevoie de un motor cu care să pună pe picioare o altă maşinărie bună pentru gospodăria lui, nea Ion a văndut una dintre cele trei mori pe care le-a meşterit, e drept, pe cea mai mică dintre ele, pe un motor. Aşa a reuşit să-şi facă şi batoza cu care mergea pe cămp la strănsul grănelor. Treaba insă nu a mers bine decăt puţin timp, pănă ce au apărut combinele, "care mi-au stricat rostul. Lumea prefera combina că mergea mai repede, aşa că a trebuit să renunţ la ea şi să o transform in altceva".


PLANURI MARI. Omul de statură joasă, imbrăcat in salopetă albastră, cu basca pe cap, priveşte prin ochelarii săi cu rame groase la maşinăriile falnice din bătătura sa şi parcă nici lui nu-i prea vine a crede că "am reuşit să fac io lucrurile astea, de unul singur. Carte nu am invăţat prea multă, ba pe la 35 de ani, cănd aveam nevastă şi copil, a trebuit să mă duc să mai fac vreo patru clase, ca să pot lucra ca depanator radio-tv, trimis de ăştia de la partid", spune bărbatul şi porneşte invărtitoarea morii, lăsănd să se vadă mălaiul fin şi auriu, muşuroi pe mijlocul cuvei imense din lemn. Şi-a dorit el să facă facultate, să fie om citit, poate de aceea a ţinut cu tot dinadinsul ca cei doi feciori să urmeze studii inalte, cu riscul de a-l lăsa baltă la treburile gospodăriei. "Io tot singur a trebuit să mă descurc şi nu suport să mă duc să imprumut prin vecini ba una, ba alta, aşa că mi-am zis că cel mai bine ar fi să nu mai depind de nimeni şi să incep să-mi adun pe bătătură absolut tot ce aş putea să am nevoie", işi argumentează bărbatul hotărărea de a persevera in pasiunea sa.

Şi acum, după ce a umplut curtea cu maşinăriile sale, spre disperarea soţiei, pe nea Ion tot il mai bate găndul să mai işi pună in aplicare căteva idei de invenţii. Prima pe lista sa ar fi o maşină din lemn pentru nepotul său de 6 ani, ba tot pentru el şi un avion. Apoi, zice omul devenit vedetă printre săteni, şi un tractor mai mic, cu două brazde, cu care să rezolve dintr-o dată două treburi - aratul şi frezatul pămăntului, i-ar fi de mare ajutor. Marea provocare este insă maşina de erbicidat pe care are de gănd să o pună pe picioare, "dacă Dumnezeu m-o ţine sănătos".


IMPĂTIMIT. Din pensia sa, de 2.800.000 de lei, se descurcă tare greu. Dar pasiunea lui, pe care o are de cănd era copil şi-l trimitea mama sa cu animalele la păscut, iar el tăia inele din ţevi de cupru cu bomfaierul găsit prin curte, pentru a le dărui fetelor, in loc să aibă grijă de animale, este mai mare decăt orice. Chiar şi faţă de "chinul indurat şi de bătăile pe care le-am luat de la mama, cănd am ajuns acasă cu oile pierdute". Toate au trecut şi mai mult de-atăt, nea Ion a ajuns să realizeze cam tot ce-şi propune. Ba mai mult, le dă apă la moară şi sătenilor, căci nu-i om care să vină la el şi să-i ceară ceva, ca el să nu se facă luntre şi punte şi să realizeze maşinăria promisă, chiar "de-ar fi să stau nopţile să mă găndesc la ce ar trebui să combin ca să-mi dea rezultatul dorit".