Regina Maria, mărturii cutremurătoare din ultimele luni de viață

Astăzi, 29 octombrie, se împlinesc 146 de ani de la nașterea Alteţei Sale Regale Maria Alexandra Victoria - fiică a principelui de Edinburgh - Saxa - Coburg, Ducele Alfred (al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii), și a Marii Ducese Maria, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei -, Regina Maria, așa cum a fost păstrată această femeie atrăgătoare, dârză și inteligentă în memoria colectivă a României. 

„Maria credea în regi și în misiunile lor, dar și în drepturile lor. Nu era trufașă, dar nici umilă, ci regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor, imperioasă, aprinsă, activă, fetiță plină de bucuria vieții și de credința în spița ei”. Acest portret al reginei, redat de Nicolae Iorga, prinde în încheieturile lui caracterul unei britanice nobile care s-a pliat indivizibil pe destinul tragic al României. Apărătoare înverșunată a idealului România Mare, împlinit la capătul unui război pe care - culmea! - l-am pierdut, Regina Maria nota în jurnalul ei intim, într-o zi de toamnă a anului 1918: „Bicaz, marți, 29 octombrie. Am ajuns la a 43-a aniversare. Îmbătrânesc, tare păcat. Mai am atâtea de făcut și îmi pare rău fiindcă pe oricare dintre noi o părăsește frumusețea câte puțin, an de an, iar poporului îi plăcea să mă considere frumoasă, într-un fel era una dintre datoriile mele, singura de care nu sunt răspunzătoare - când voi ajunge de-a dreptul urâtă, vor crede, într-un fel, că e vina mea, deși nu va fi, iar cea mai întristată de schimbare voi fi eu însumi; an după an trebuie să mă supun degradării frumuseții mele. Niciodată n-am fost prea vanitoasă, dar m-am obișnuit de atâta vreme să fiu considerată drăguță, încât, când nu voi mai fi așa, mi se va părea că trăiesc în pielea altcuiva.”

Nando a uitat să-i ureze „La mulți ani!”

Confesiunea reginei prindea în continuare tușe ușor amare, adevăruri mici ale unei căsnicii neîmplinite sentimental: „Ploaie torențială, vreme foarte apăsătoare. Nando (n. m. - numele de alint al regelui Ferdinand) a sosit devreme, a fost foarte rece și absent, a uitat să mă felicite, nu reușise să-mi facă rost de nici un cadou, a vorbit vag despre ideea de a-mi da niște bani de care să mă folosesc pentru mine sau pentru săracii mei, după cum vreau, dar nu știa unde îi sunt banii etc., etc. S-a comportat, în mod adorabil, așa cum ne-a obișnuit. A fost totuși înclinat spre vorbă, măcar atât, deși când îți povestește o situație, niciodată nu rămâi cu o imagine prea clară”. O caracterizare a regelui deloc măgulitoare, nu? Regina își aduna bucuriile din gesturi mărunte. Să nu uităm că în acea toamnă a anului 1918 curtea și guvernul țării se aflau în exil, în Moldova, în vreme ce capitala se zbătea sub ocupația nemților. Condițiile erau așadar extraordinare, fie și pentru o aniversare regală. „Copiii și doamnele mele au reușit, în mare parte mulțumită lui Denize, să-mi strângă câteva daruri umile. Lili mi-a făcut o broderie drăguță, iar Lisabetta mi-a ilustrat de-a dreptul fermecător unele citate - are un talent adevărat. (…) Din toate părțile am primit multe felicitări, multe telegrame și toate menționau nădejdile din inimile românilor, nădejdi care se strâng toate în jurul meu”. Imediat, un sentiment de ușurare și bucurie, transpus discret pe hârtie: „Barbu (n. m. - Prințul Barbu Știrbey, prieten apropiat al reginei) a venit la 11, am discutat fără ocolișuri și după aceea ne-am simțit mult mai bine”. Și o țâră de politică, activitate în care Regina Maria a excelat: „Veștile sunt tare interesante. Austria oferă, din câte ne dăm seama, o pace separată și necondiționată; dacă e bine sau nu pentru noi, asta nu știu. În orice caz, evenimentele par să se succeadă cu repeziciune”. Și așa a și fost. Dacă la finalul lui octombrie, Maria era încă refugiată la Bicaz, pe 1 decembrie 1918 ea intra deja călare, victorioasă, în București. 

„Leoaica” și „Tigrul”

România Mare n-ar fi fost probabil posibilă fără tenacitatea acestei britanice cu sânge albastru. După izbucnirea nervoasă a ministrului Brătianu, care a părăsit nervos masa negocierilor cu reprezentanții Antantei (aliații schimbaseră peste noapte termenii păcii în detrimentul României și în favoarea Ungariei), Regina Maria a mers personal în Franța pentru a reprezenta interesele țării sale. Mascată sub forma unei invitații din partea Academiei de Arte Frumoase din Paris, vizita impetuoasei doamne a fost un succes. Regina Maria s-a întâlnit cu președintele republicii, Raymond Poincaré - care i-a oferit, la Palatul Élysée, Marea Cruce a Legiunii de Onoare -, a acordat interviuri jurnaliștilor, a fost aclamată de politicieni. Cea mai importantă întrevedere s-a consumat însă mai târziu, când Maria a României l-a întâlnit pe premierul Franței, Georges Clemenceau, poreclit „Tigrul” pentru abilitățile de conducător dovedite încă de pe vremea în care era ministru de Interne în Hexagon. S-a povestit că discuția dintre regină și premier ar fi fost una tăioasă, turnată în replici politicoase, dar ferme. La un moment dat, când Maria i-a arătat lui Clemenceau, pe o hartă dinainte pregătită, care era granița dorită de România în Banat, francezul ar fi exclamat alarmat: „Maiestate, ceea ce vă doriți este partea leului!” Sclipitoare, Regina Maria i-ar fi replicat cu o glumă bine țintită, care cu siguranță l-a flatat, dar l-a și pus la punct pe Clemenceau: „Păi tocmai din acest motiv am venit să negociez cu vărul lui, Tigrul”.

Otrăvită de legionari, împușcată de propriul fiu sau răpusă de ulcer?

În ultimele luni de viață, Regina Maria a suferit dureri cumplite de stomac și cum Carol al II-lea a refuzat să publice buletinul de sănătate al mame sale, bârfele și ipotezele șocante au înnebunit România. Iată ce nota regina în propriul jurnal la data de sâmbătă, 17 aprilie 1937, în Palatul Cotroceni: „N-am mai scris de aproape șase săptămâni, am fost bolnavă și supusă la o dietă de înfometare; am ajuns în așa hal de slăbiciune încât nu mai pot ține creionul în mână. N-am scris nici măcar o scrisoare.” Ce se întâmplase? „În noaptea de 10 spre 11 martie am căzut dintr-o dată la pat - nota regina. Stomacul meu a făcut lucruri ciudate, ceea ce pentru mine, care aveam o digestie remarcabilă, era ceva absolut neobișnuit. În noaptea de 10 martie m-am simțit brusc rău cam pe la miezul nopții și m-am dus la baie, dar pe neașteptate m-au lăsat picioarele, nu le-am mai putut controla; în loc să fiu în stare să intru în baie, m-am împiedicat, copleșită de o amețeală nemaipomenită, incapabilă să-mi păstrez direcția, așa că am căzut, lovindu-mă de paravanul de lângă ușa budoarului meu. Am căzut cu el cu tot și o vreme am zăcut acolo, foarte confuză, fără să înțeleg ce mi s-a întâmplat, dar am reușit să mă ridic în picioare din nou și în cele din urmă am ajuns în baie, unde m-am prăbușit pe masa de masaj, în apropierea căreia este un clopoțel”. Apoi, a reușit să solicite ajutor: „Mă simțeam din ce în ce mai ciudat, așa că am fost de acord să fie chemat Mamulea (n. m. - Ion Mamulea, 1873-1956, medic al Curții Regale începând din octombrie 1908) și am spus că ar fi bine să fie chemat și Zwiedineck (n.m - Eugen Anton Zwiedineck, 1886-1956, general român care a luptat în ambele războaie mondiale. După moartea lui Gaetan Denize, 14 mai 1930, a devenit aghiotantul și secretarul particular al Reginei Maria).”

Gafa lui Carol

Ce se întâmplase cu regina? În jurnalul acesteia - „Regina Maria. Însemnări din ultima parte a vieții (martie 1937 - iulie 1938)”, publicat de Editura Corint în colecția Istorie cu blazon, sub îndrumarea lui Sorin Cristescu - au fost consemnate următoarele: „Am stat acolo calmă, întinsă pe spate și așteptând, cu capul învârtindu-mi-se într-una, iar pe dinăuntru simțeam ca și cum ar fi o revoluție. Cei doi domni au apărut și, în timp ce îi explicam lucrurile lui Mamulea, m-am simțit dintr-o dată extrem de rău și am vomitat ceva ce arăta foarte ciudat, o (nota editorului - substanță) culoare urâtă și întunecată plutind într-un sos roșu. Arătam categoric îngrozitor și m-am simțit complet epuizată. Am petrecut aproape toată ziua pe canapeaua din baie, în vreme ce dormitorul mi-a fost aranjat ca pentru un om bolnav, scoțându-se patul cel mare și punând în locul lui două paturi mai mici”. Evenimentul a produs panică la palat: „Toată lumea s-a ales cu o sperietură groaznică, iar eu a trebuit să mă supun examinării de către trei doctori pe care i-a ales Carol (n. m. - Carol al II-lea, 1893-1953, fiul lui Ferdinand și al Mariei, rege al României, 1930-1940). Însă Carol a făcut greșeala de a nu permite publicarea unui buletin, iar rezultatul a fost răspândirea cu iuțeala fulgerului a celor mai alarmiste zvonuri în toată țara și în restul lumii”. Mai exact? „S-a spus că am fost otrăvită de Garda de Fier sau de Carol, nu se știe precis. Alții au spus că am avut un atac cerebral, ații că după o scenă violentă cu Carol și cu Nicky (n. m. - Principele Nicolae, fiul lui Ferdinand și al Mariei, 1903-1978) aș fi încercat să mă împușc sau că unul dintre ei m-ar fi împușcat.” - consemna Regina Maria. Stupefiant!

Înfometată vreme de două săptămâni

De fapt, cea alintată „Regina-soldat” pentru eforturile sale puse în slujba României în timpul Primului Război Mondial, era grav bolnavă, aspect confirmat chiar de jurnalul ei intim: „În realitate, doctorii s-au temut că ar putea fi un ulcer la stomac care a perforat. Așa că am fost silită să stau întinsă pe spate și înfometată vreme de două săptămâni până când au fost în stare să-mi facă o radiografie. Marea consolare pentru că zac în pat a fost o extraordinară explozie de simpatie și loialitate în toată țara, adevărate manifestări de dragoste, neliniște, fidelitate - mari și mici sute de telegrame, camera mea a devenit o seră de flori. Carol, dacă a dorit să nu dea importanță bolii mele, interzicând publicarea unui buletin, a obținut rezultatul contrar. Toată țara a fost nebună de îngrijorare, s-au rostit rugăciuni pentru mine în toate bisericile, a fost un sentiment de disperare la gândul că poate voi fi luată de la ei”. Regina Maria avea să se stingă din viață în vara anului următor, la doar 62 de ani.

99 de ani s-au împlinit pe 15 octombrie de la încoronarea Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, la Alba-Iulia

„Există un singur bărbat la Palat și acela este regina.”, Charles de Saint–Aulaire, ambasadorului Franţei la Bucureşti

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936, confruntându-se cu violente hemoragii interne, fără a se cunoaşte cu exactitate detaliile bolii, suspectându-se varice pe esofag sau cancer

S-a spus că am fost otrăvită de Garda de Fier sau de Carol. Alții au spus că am avut un atac cerebral, alții că după o scenă violentă cu Carol și cu Nicky aș fi încercat să mă împușc sau că unul dintre ei m-ar fi împușcat.”, Regina Maria 

În iulie 1938 Regina Maria se afla la tratament într-un sanatoriu de lângă Dresda, însă aflând de la doctori ca sfârşitul era aproape, a decis să se întoarcă în ţară, la 14 iulie. L-a rugat pe Carol al II-lea să-i trimită un avion, dar fiul ei a refuzat-o!