Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În copilărie, mama îmi tot repeta cu diverse ocazii: „Alex, nimeni nu face nimic gratis în ziua de azi!". Era felul ei de a mă pregăti pentru lumea materialistă și egoistă în care creșteam. Au trecut decenii de atunci și mama e în al cincilea an consecutiv când își contrazice vorbele cu propriile fapte. Căci din 2010, părinții mei, Mircea și Nina Nedea, amândoi profesori de biologie la două colegii din Iași, fac meditații gratuite pentru admiterea la Medicină pentru copiii care provin din familii sărace.
Sistemul care termină copiii
În țara pe care și-ar dori-o părinții mei nu ar trebui să fie nevoie de meditații. Orele de la școală ar fi trebuit să fie suficiente pentru ca orice elev să aibă șanse egale la facultate. Dar lucrurile nu stau așa. Cel puțin în cazul Medicinei sistemul îi strânge cu uşa laolaltă și pe elevi, și pe profesori. Materia necesară la admitere se predă doar o oră pe săptămână, în clasa a 11-a. Asta în cazul claselor „norocoase”, de „reală”. La filologie nu se mai predă deloc. Cu zero ore de anatomie, sau doar cu una singură pe săptămână, profesorului îi e imposibil să-şi pregătească elevul pentru un asemenea examen. „Manualul e făcut pentru minimum două ore pe săptămână, la manuale nu s-a mai umblat de nouă ani. Și în loc ca ele să vină în sprijinul copilului, îl distrug pur și simplu”, îmi spune tata.
Asta înseamnă că, oricum cum ai privi, sistemul de învățământ românesc e în așa fel construit, încât să oblige părinții să plătească meditații, dacă vor să-și vadă copilul medic. Astfel că, în această ecuație, copiii din familii sărace, oricât de mult talent nativ ar avea, nu au nicio șansă. La Medicină concurenţa e de pa-tru pe un loc. Majoritatea sunt elevi care au măcar bani de manuale, dacă nu de sute de ore de meditații în particular.
Nu există „Nu pot”
„Cum rămâne, mamă, cu «Nimeni nu face nimic gra-tis în ziua de azi»?”. Râde. „Mi-am mai schimbat părerea între timp. Sunt și oameni care mai fac și gratis, oameni care cred că trebuie să lași pe pământul ăsta și ceva care ţine de suflet, nu numai de mate-rie”. Cuvântul „suflet” sună altfel din gura unui om care a predat o viață anatomia omu-lui, unde „suflet” nu se regăsește la nicio lecţie din manual. Ca și tata, mama a crescut într-o familie de oameni demni, dar săraci lipiți pământului. Pentru a putea face liceul, mama a trebuit să găsească varianta cea mai ieftină pentru părinţii ei. A trebuit să meargă la liceul de gimnastică din Onești, acolo unde avea masa și cazarea asigurate. Concurența era aprigă, admiterea se făcea pe bază de probe de atletism. S-a antrenat în şpagat și sfoară cu bunicul, șofer de camion, care nu știa scheme, dar știa să încurajeze. „Hai Nina, întinde picioarele, nu există «Nu pot!»”. A intrat la liceu, deși nu a vrut să fie gimnastă. A vrut de când se știe să se facă medic. A visat asta toată copilăria: „Copiii din sat veneau la mine și mă rugau să le scot dinţii de lapte, că aveam mâna ușoară”.
Dar mama a înțeles că nu va putea da la Medicină când, în clasa a XI-a, când a început să se pregătească la fizică, și-a dat seama că i-ar trebui să stea un profesor după ea să-i explice pe-ndelete. Îi trebuiau meditații. Cum „nu există «Nu pot!»”, s-a dus cu curaj la un profesor de fizică și i-a spus că e de la țară, că nu are niciun ban. „L-am implorat. Vă rog frumos să mă meditați puțin”. Profesorul a refuzat-o și i-a plantat în suflet multe decenii mai apoi un „Nimeni nu face nimic gratis”.
Un dar pentru România de mâine
Și mama, și tata au intrat la Facultatea de Biologie din sărăcie. Acolo s-au găsit amândoi, lipiți pământului, s-au iubit și și-au iubit meseria laolaltă. Am crescut cu imaginea asta în fiecare zi: mama și tata treziți în zori de zi, aplecați amândoi deasupra unei măsuțe din sufragerie, peste lecțiile pe care le predau la licee diferite. Despre pancreas, euglenă sau ADN. În mintea mea de copil nu prea înțelegeam rostul: dacă au învățat lucrurile astea cu ani în urmă, la facultate, la ce-și mai bat capul? Acum sunt jurnalist, de 12 ani scriu despre societatea românească și învățămânul românesc și înțeleg: aveam și profesori care se mulțumesc doar cu ce au învățat la facultate. Și intră în clasă, citesc lecția de pe niște hârtii, și apoi pleacă condamnându-și elevii la ignoranță.
De cinci ani, sâmbătă de sâmbătă, părinții mei au meditat gratuit 64 de elevi cerându-le doar o adeverință din care să reiasă că au venituri sub 400 de lei pe membru de familie. Cu acești copii au făcut minuni, reușind să-i treacă aproape pe toți admiterea. Ajutându-i să învingă o concurență de patru pe un loc, majoritatea elevi care au măcar bani de manuale, dacă nu de sute de ore de meditații în particular. Mama și tata nu s-au plâns niciodată că le-ar fi greu ca, după o săptămână de muncă pe brânci, să mai predea și sâmbăta. Dar știu că nu le e deloc ușor să își piardă weekend-urile. Asta pentru că astfel le e imposibil să mai vină la București din când în când să-și mai vadă nepotul. Băiatul meu a învățat că sinonim pentru bunicii de la Iași e Skype. Totuși, toate acestea au un rost. Pentru că un medic devenit dintr-un copil ieșit din glodul sărăciei de la țară va fi clar un doctor excepțional, cu dorința de a se autodepăși în permanență. Și poate și un om care va dori tot timpul, deasupra mesei de operație, să dea mai departe lecția de omenie predată și lui cândva, prin clasa a XII-a, de niște modești profesori de biologie din Iași.
Profesorul Nedea ştie că fără ajutor suplimentar, elevii nu au nicio şansă să ajungă la facultate. Sistemul este construit greşit, iar profesorilor le este imposibil să facă minuni în timpul orelor de curs. Unii pot face minuni în timpul liber
Pentru un licean sărac visul de a intra la facultate este aproape imposibil. Fără meditaţii, şansele sunt minime, orele de curs nefiind suficiente. Tocmai de aceea, părinții mei au decis să-i ajute pe cei care îşi doresc să ajungă cât mai sus. Îi meditează fără bani, iar rezultatele sunt uimitoare. Până acum, 64 de elevi au intrat în acest program
Mama a simțit ce înseamnă să nu fii ajutat atunci când ai cea mai mare nevoie. A trecut prin asta, licean fiind, şi a rămas cu lecţia amară că totul are un preţ. Între timp, a decis că lucrurile pot sta şi altfel
