Romănia, la container

Dimineaţa işi pun hainele bune din ajutoare şi merg la primărie, unde-s trimişi, ca la cerşit, din uşă-n uşă. Apoi se intorc unde le-a fost acasă şi caută prin mălul din curte. Nici ei nu ştiu ce. Orice nimic recuperat ii bucură. E o fărămă din viaţa lor. Seara, cei care au primit containere merg şi dorm in ele. Viaţă de sinistrat. Made in Romănia.


Consiliul Local Tecuci, camera 28. Adică, Serviciul Urbanism, Compartimentul Autorizări Construcţii. "Bună ziua. Am venit să aducem pozele, «patru poziţii, căt mai elocvente», cu ce-a mai rămas din casa unei bătrăne de pe Strada Stelei." Omul de la birou ne priveşte imaculat. Stă pe scaun, are părul grizonant, barba tunsă ingrijit şi pantofi bej din piele intoarsă. Se uită blanc, un fel de "aşa, şi?". Dar nu zice nimic. "Vi se pare normal ca pentru autorizaţia de demolare să le cereţi unor sinistraţi să-şi pozeze singuri casele? Cu ce?" Din nou tăcere. Nu una plină de vinovăţie, ci una care se termină cu "următorul la rănd". Abia cănd ii spunem că suntem de la Jurnalul Naţional prinde grai. "A, păi, voi, jurnaliştii, vă pricepeţi să puneţi oamenii in nişte situaţii!" Mă uit la pantofii lui de culoarea untului şi mi-e jenă că-i las urme de noroi pe covor. "De ce le-aţi cerut lor să aducă pozele şi nu le faceţi dumneavoastră?" Din nou - linişte. Se aude numai un sinistrat, din biroul vecin, cum dă explicaţii pe-un ton ridicat. "Femeia care locuieşte in casa din poze are 83 de ani. Şi o găleată cu care-şi cară mălul din curte. Cu ce să-şi pozeze ea casa?" "Păi, incepe omul să prindă grai, după căteva secunde de găndire, dacă tot i-aţi făcut pozele, faceţi-i şi dosarul. Are act de proprietate?"


PRIMA POZIŢIE. Tecuci, la două săptămăni după potop. Pe Strada Stelei, mălul e pănă la glezne. Pe marginea lui, in capătul uliţei, coperta unui disc din vinil şi căteva vederi vechi. "Destinatar - tov. Naforniţă Costache. 25.09.978. Salutări din Bucureşti. Vreau să tea anunţ şi eu mai multe lucruri. (…) Mişu a căştigat o maşină la pronoexpres." Vederea cu Hanul lui Manuc a supravieţuit potopului. Casa Elenei Hodorogea e răşchirată din toate incheieturile, ca o hărtie făcută cocoloş. Nu-l ştie pe tovarăşul Naforniţă. Nu mai cunoaşte pe nimeni zilele astea. In bucătăria de vară i-au mai rămas in picioare doi pereţi şi jumătate din chirpici, un frigider Artic, murdar de nămol pe-afară, cu trei ouă stricate inăuntru, pe care nu se indură să le arunce. Şi un televizor Orion, bun acum de pus cloşca in el. Bătrăna de 83 de ani are măinile nămolite, zici că-s făcute din lut, şi ochii roşii de plăns fără lacrimi. De două săptămăni, cu cizme de imprumut in picioare, cară găleţi cu măl din curte pănă-n faţa porţii. O ajută băiatul de 51 de ani, care zdrumică la cazma mocirla intărită. Bărbatul i-a murit acum 36 de ani, şi altă nădejde n-are, de niciunde. "N-a venit primarul decăt pe pod, s-a uitat inspre noi ş-a plecat", oftează bătrăna. De parcă primarul, dacă ar fi coborăt douăzeci de metri mai de vale, pe lăngă vederi, i-ar fi uşurat găleata de măl cu care se opinteşte.


"Ai măncat ceva azi, mamaie?" "Am măncat, ne-ajută oamenii, ne dau de pomană. Azi ne-a adus o femeie un borş de cartofi, o roşie, o bucată de brănză…" "Şi diseară ce mănănci?" "D’apăi, mi-a rămas de la prănz." In tinda casei prăbuşite, bătrăna ţine la adăpost ce-a primit din ajutoare. Bidoanele de apă plată şi-o plapumă verde, ruptă intr-o parte. A căpătat şi-o mănă de haine, care flutură pe sărmă, la fereală de mizeria din curte. "Vin ţiganii şi fură, incepe ea să se vaite. Aici am lemnele de iarnă", zice şi ne arată căteva bucăţi de buştean. I-e frică să nu rămănă fără ele, dar ea nu mai are nici sobă, nici casă. Ciorchinii de struguri la care n-a ajuns apa atărnă din boltă, curaţi, deasupra zidurilor prăbuşite. Căteva roşii inămolite au rămas incă in grădina dinspre stradă. "Ce pensie ai, mamaie?" "Un milion de lei, maică, după 28 de ani de muncă la colectiv, cu carte de muncă. Dacă o mai găsesc aici, sub dărămături… Toate actele mele sunt ocupate in prima cameră. Ne-a prins fără veste apa, nimic n-am apucat să iau." Sub ocupaţia Tecucelului au pierit şi cele zece găini ale ei. Mai are un căine, care latră ca zăltatul in lanţ, păzind casa prăbuşită. Ş-un godac mic, pe care-l ţine la sora ei, unde doarme. "Da’ să nu scrieţi de el, mamă, că mă pune aştia să plătesc…"


"De ce nu dormi la containere, mamaie?" Dă din cap şi oftează. "N-am putere io să mă duc şi să vin de-acolo. Că aici am trăit şi aici vreau să mă găsească moartea. Dacă mi-ar da una singură, aş zice bogdaproste. Şi, la vărsta mea, să stau cu altcineva, poate dau peste vreo cucoană tănără, aceea are pretenţii. Ştiţi ce vreau io? Să vină să dărăme casa asta şi, pe pămăntul meu, să-mi fac un chioşc de lemne in care să stau. Da’ nu se poate nici asta, imi trebe dosar. Un domn inalt, grăsuţ, de la Consiliul Local, mi-a zis să-i duc actu’ de proprietate şi patru poze de la casă. Cu ce să fac io pozele, maică?"


A DOUA POZIŢIE. Vecina ei de mai sus n-are nevoie de poze. Apa i-a luat doar peretele de paiantă al bucătăriei de vară. Pe ceilalţi i-a noroit şi i-a muiat. In poartă, fata venită din Italia, să ajute, spală aragazul de nămol. Inăuntru, muncitori tocmiţi cu ziua dau jos stratul de tencuială imbăcsit de măl. Femeia ii zoreşte. "Hai, hai, că nu vă dau 500.000, măncare şi ţigări ca să stăm la poveşti!" Apoi, femeia de 78 de ani povesteşte cum a venit nenorocirea. "Eram singură acasă. Pe la cinci şi jumătate ies in curte, să incui poarta. Şi numa’ ce văd doi băieţi alergănd de sus. «Hai tanti cu noi, că vine apa!» N-am vrut să plec, ziceam «lasă, că a mai venit, şi s-a oprit la canalizare», da’ unul m-a luat de-o mănă, altul m-a ridicat, ş-au inceput să fugă. In urmă am văzut valul. N-am văzut apa crescănd, am văzut-o venind dintr-odată, mare. Desprinsese un nuc, şi pomul, intreg, venea in urma noastră. M-a luat tineretul pe sus, de-am ajuns vie pe pod." Dragomir Maria are un metru şi jumătate. Căt de tare poate să fie? "Mai bine rămăneam aici, să mă ia apa, să nu mai văd ce s-a ales de casa mea!" Mobila adusă de fată din Italia, cu incrustaţii in lemn şi cu tapiserie albastră, e noroită toată. Aşteaptă să fie spălată. Prima curăţată a fost baia, cu gresie şi faianţă de azur, cu bideu şi tron la care poţi trage apa. "Lasă, mamaie, bine c-ai scăpat cu viaţă matale!" "Şi? Dacă muream, ce?
Atunci făceam de inmormăntare, acuma facem de curăţenie!", socoteşte bătrăna.


POZIŢIA TREI. Mariea ("ce-or fi avut in cap cănd mi-au pus şi e-ul", se intreabă ea a scuză) a rămas cu "Paşii poetului". O carte despre Eminescu, neatinsă de Tecucel. De două săptămăni caută prin măl "Elevul care nu invaţă". "E un tablou, nu mai dau de el…" A găsit icoana Sfintei Fecioare plină de măl. Băjbăind cu vărfurile degetelor pe sub carnea de lut a zidurilor, apucă şi smulge din casă căte un colţ de carte, o ramă de tablou. Ii e frică să intre, pereţii se clatină ca o biserică din cărţi de joc peste care arunci un oftat. "Tot mi-a luat apa. Să scrieţi acolo: aragaz, maşină de spălat, frigider, un porc de 60 de kilograme, găini, găşte, un purcel." Cel mai rău ii pare insă după "Elevul care nu invaţă". Şi după casă, că la 75 de ani a rămas pe drumuri, fără nimicuţa. Cantaragiu Mariea stă pe Str. Stelei la nr. 15. In acte. In realitate, stă la rulotă. Adică intr-un container pus la dispoziţie de milostivul Guvern al Romăniei. Şi ei i-au cerut de la Consiliul Local patru poze cu casa. Şi vecinului de mai sus, care-şi spală covorul cu o coajă de săpun. "Mi-ai zis aşa - să duc la camera 28 patru poziţii căt mai elocvente. Noi de poze avem vreme?"


Mariea merge adusă de spate şi are o vănătaie mare pe braţul stăng. Nu-şi mai simte degetele de la apa rece cu care-şi spală căte-o haină smulsă de sub casă. "Mi-au furat ieri balia (n.r. - albia de rufe). Şi era bună, nouă." "Mamaie, pe Tăriceanu l-ai văzut?" "Cică a fost, dar pe pod n-a venit la noi aici, in noroaie." Muştele de aici sunt mari şi lipicioase. Prin curţi, oamenii incă mai găsesc animale moarte. "Iţi facem noi pozele alea. Unde să ţi le aducem?" Faţa i se luminează, de parcă-ar fi găsit "Elevul". "La rulote stau, la camera 14. Parc-aş sta la hotel", zice ea, şi-i vine şi să rădă, şi să plăngă.


A PATRA POZIŢIE. Cazarma dezafectată a Jandarmeriei din Tecuci. In capătul aleii străjuite de plopi e un camion cu număr de Bucureşti incărcat cu două containere. Din cabină se aude un manelist haoălind despre "mirosul banilor". In faţa cabinei se inşiră ordonat, ca intr-un lagăr, 70 de cantainere numerotate. Mariea face pănă aici "o oră de mers incet". Seara, cănd ajungem, o găsim in rulota ei, tot aranjănd sacoşele. Vrea să ne servească cu biscuiţi, apoi se uită pe poze. "Da’ casa pare intreagă!", se sperie ea. Ochelarii ii sunt sub ziduri. "Mamaie, casa e rău de tot, şi-n realitate, şi-n poze." Abia sub lumina becului chior, femeia distinge liniile oblice ale pereţilor şi se linişteşte.


Copii se aleargă printre containere, ca-n tabără. Mulţi sunt desculţi, unii tuşesc, şi mucii le-atărnă din nas. Au părul năclăit, ultima baie au făcut-o inainte de inundaţii. Cristian nu se amestecă printre ei. Stă pe pragul modulului, lăngă mama care mătură pe-afară. Măine incepe şi el şcoala, e in clasa a II-a. Are un rucsac - de drumeţie - primit de pomană şi o uniformă de căpătat. Speră să primească rechizite de la doamna invăţătoare, că lui ii place cartea, anul trecut a luat premiul intăi cu coroniţă. Anul ăsta… Pănă duminica trecută, părinţii lui au dormit in gară, ca boschetarii, aşteptănd să mai vină containere. El - la o rudă care şi-a făcut milă. Din nenorocirea care i-a distrus casa de pe Str. Focşa nr. 67, Cristian a reuşit să salveze doar ursuleţul de pluş cu care doarme de cănd era mic. E mutilat, ca-n pozele de război, nu mai are nici ochi, nici gură. Dar lui Mihai Alberto Cristian - "europremiant", cum il laudă tatăl lui, care zice că băiatul e bun de tot la matematică - ursul de pluş fără chip ii aminteşte de acasă şi de tot ce a fost inainte de inundaţii…


MODULUL 38. O femeie care-şi creşte singură cei cinci copii. Locuiau pe Str. Stelei la nr. 17. Cel mai mic are şase luni. "Ce-i daţi să mănănce?" "Ce pot să-i dau? Noi primim numai conserve, cu aragaz n-avem voie să gătim ceva. Ii dau să sugă şi, dacă am de unde, o banană, un iaurt." Vecinul ei de container are cu ce compara viaţa de aici. "Io vă spun sincer: am fost la puşcărie. 112 stăteam in cameră, dar erau condiţii mult mai bune. Aveam o masă caldă, aveam unde face un duşâ€¦" Aici, apă caldă nu e. Iar cei care vor să se spele işi cară cu găleata, la lighean. "Ce-o să fie cu noi? Ne lasă aicea?" Nimeni nu ştie să le răspundă.


In spatele Primăriei Tecuci e clădirea de taxe şi impozite. Ca să-ţi faci dosarul de demolare, trebuie să ai cele patru poze. "Din toate unghiurile casei", explică un sinistrat care a izbăndit să-şi fotografieze dezastrul. Apoi, să obţii copie de pe actul casei. Apoi, cu 40.000 de lei - timbru fiscal, să scoţi "de la ghişeul 2 sau 3" dovada că nu ai restanţe la plata impozitului. Că eşti bun contribuabil. Apoi… "veniţi dumneavoastră măine, că atunci e gata". Apoi, Dumnezeu să le dea găndul bun celor in nădejdea cărora am lăsat dosarul bătrănei Hodorogea Elena. Pentru demolare. De la primărie am plecat inspre casa femeii cu colonelul Viorel Zaharia, şeful ISU Galaţi. Care i-a promis bătrănei că-i aduce un container chiar in curte, să stea in el. Bătrăna a zis bogdaproste. De mai multe ori. Plăngea şi mulţumea de parcă in spatele ei casa işi revenise şi se inălţase la loc.

Vor face iarna in modulele Guvernului

Eduard Finkelstain, primarul Tecuciului, nu ştie deocamdată ce se va intămpla cu sinistraţii. Aşteaptă să iasă hotărărea de guvern, cea prin care oamenilor li se vor da bani pentru repararea caselor sau materiale de construcţii. Şi abia după ce va ieşi HG, oamenii pot incepe să spere. Pentru cei demolaţi, aşteptarea poate dura şi-un an, pănă vor fi gata noile locuinţe. Unde vor sta pănă atunci? "Vor face iarna in module. Incercăm să le imbunătăţim condiţiile. Le vom da bonuri gratuite, să se spele la baia comunală (n.r. - aflată la o distanţă de-un kilometru de tabără). Săptămăna aceasta va incepe să se dea ajutoarele acelea de 3.000 RON. Consiliul Local a aprobat, de asemenea, o serie de facilităţi: eliberarea gratuită a actelor de identitate şi a documentaţiei specifice pentru acte de urbanism." Vestea cea mai bună vine insă dinspre Consiliul Judeţean Galaţi, care a promis că va aloca 20 de miliarde de lei pentru ca Tecucelul să fie deviat, iar albia lui să ocolească oraşul.

Cartelă de sinistrat

Joi, 20 septembrie. La avizierul de la intrarea celor mulţi in Primăria Tecuci, la dreapta unui anunţ cu botulismul, e pus un pomelnic de liste cu nume şi străzi de sinistraţi. Oamenii se caută cu degetul pe geam, ca după admiterea la facultate. Cei care nu ştiu să citească ii roagă pe alţii să facă oficiile. Se găsesc şi se bucură. Căteva secunde, după care intră in panică, nedumeriţi. "Şi acum, noi ăştia cu «afecţiuni» (n.r. - adică, afectaţi de inundaţii) ce facem?" Lista are o legendă, dar nu intră in detalii. Zice aşa in titlu: "Situaţia anchetelor sociale efectuate pentru acordarea ajutorului de urgenţă in temeiul Legii 416 art. 28 alin (1)". Din ce an să fie legea? O fi aia cu venitul minim garantat? Intrebările nu-s ale oamenilor de afară, ci ale noastre şi-ale purtătorului de cuvănt al primăriei, in faţa unui calculator pe care dăm search. O lămurim, e legea in baza căreia a fost adoptată HG 1086 din 11.09.2007, prin care fiecare persoană afectată de inundaţiile din Tecuci primeşte 3.000 RON. In biroul de la parter, trei fete completează pe bandă rulantă ţidule lungi, pe care scrie mare "Cartelă de sinistrat". "Hrană caldă vor avea şi ei? Au copii mici, care nu pot fi hrăniţi cu conserve!" "Va asigura cantina de ajutor social. Şi vrem să amenajăm bucătărie intr-un modul, unde o să gătească cine vrea." Pe holurile primăriei, plimbaţi de la camera 18 la 28 şi de-acolo mai departe, cei rămaşi pe drumuri plăng şi se roagă pentru un modul. Nu-s indeajuns. Ca să fie luaţi in serios de funcţionari, oamenii s-au imbrăcat in ce-au găsit mai bun printre hainele de căpătat. Dar oricăt de lustruiţi ar fi, tot umblă hăbăugi de la o uşă sau alta şi nu ştiu să intrebe, şi nu pricep ce li se răspunde.

Tragedia in cifre

Inundaţiile de la 5-6 septembrie au afectat 27 de localităţi din judeţul Galaţi. Distrugerile cele mai mari au fost in Tecuci, unde trei femei au murit inecate, iar 1.500 de persoane au fost declarate sinistrate. 304 case sunt la pămănt, 211 sunt afectate 75%, 236 - 50%, iar 801 - 25%. In urma apelor Tecucelului au rămas 30 de tone de animale moarte. Fiecare persoană sinistrată a primit, ca ajutor de urgenţă de la Guvern: 20 l de apă minerală, 4 kg de zahăr, 6 l de ulei, opt conserve de carne de porc, patru cutii de pate de ficat, patru bucăţi de săpun. Celor care nu mai pot locui in case lor li s-au repartizat containere. 70 au fost amplasate in tabăra de la fosta Jandarmerie, iar alte 63 in curţile oamenilor. Pănă acum, in sprijinul sinistraţilor din Tecuci au venit Primăria Bucureşti, cu 5 miliarde de lei, Primăria Sectorului 3 - 1 miliard de lei, Primăria Bistriţa-Năsăud - 1 miliard de lei, o firmă care a donat in contul deschis şi popularizat de primărie 80 de milioane de lei, Primăria Iaşi - 32 de milioane. Primăria Sectorului 2 a trimis 22 de camioane cu materiale de construcţii, iar o firmă din Oradea - patru module utilate.