Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Traind de mic pe strazi, calugarul Constantin Botosan nu fu dus la biserica. Stia doar ca acolo vin oameni sa se roage si lasa milostenii la iesire. Intru aceasta prindea el loc bun pe scari si se imbelsuga din putinul credinciosilor.
Primii opt ani sunt mai grei...
De asemenea, micul vagabond nu prea fu dus nici la scoala. Tinandu-se dupa fratii sai pe strazile orasului zis Bucuresti, el invata fapte necurate si vorbe de rusine. Fu ispitit de sarpele argintiu al aurolacului, dar invinse ispita asemenea fratilor sai intai nascuti, Florin si Marius. Celalalt, Mihai, vai lui!, asculta de sarpe si ajunse aidoma sarpelui sa traiasca pe sub pamant, departe de oameni si de iubirea lor. Costel se lasa insa infrant de patima tigarii si multe necazuri isi atrase cu aceasta meteahna blestemata. Din cand in cand, mai mult pentru a-si incalzi trupul firav si prost invesmantat, micul boschetar se mai ducea la scoala. Scoala 19, "Tudor Arghezi", din centru. Inimosul director il primea cu bucurie dupa ce-l curata trupeste la dus si-l primenea cu haine mirosind a Cocolino. Iar soata directorului ii aducea sandvisuri. Astfel se bucura copilul de un program "Cornul si laptele" numai pentru el. Costelus fu trecut din clasa in clasa, cu medii pe muchie, pana intr-a patra. Abia la optsprezece ani va termina clasa a opta, dar fortele raului ii vor repartiza niste subiecte viclene si nu va lua examenul de capacitate.
De vorba cu Dumnezeu
Ajungand cu fratii sai la portile Concordiei, in 1992, Costel gasi acolo perechea pamanteasca a Raiului. (In predicile sale catre ziaristii de la "Jurnalul National", tinute in zilele noastre intr-un restaurant chinezesc, calugarul Costel asemuieste lenjeria curata cu norisorii diafani, iar hrana imbelsugata si la ore fixe — cu laptele si mierea din Raiul ceresc). Ingerasul fugi de mai multe ori din Rai. Odata se strecura intr-o casa nepazita si se destrabala in fum de tigara si in abur de "Saniuta" pana cand stapanul se intoarse acasa si il dete pe mana Politiei dimpreuna cu fratii lui, cu care se intovarasise intru pacat. Alta data, fugind din nou de la Concordia, se adaposti intr-un garaj de langa Parcul Tineretului. Pe urma, intr-o scara de bloc, de unde fu alungat de ostile legii, cu caini invatati. Copilul accepta in sfarsit, cu mare durere in suflet, ca orice loc bun pe care il gasea pe lume era deja al cuiva. Varsta lui necoapta il scoase de fiecare data de sub amenintarea pedepsei numite bulau. Fu osandit doar la bataia cu pulanul peste talpile acoperite cu hartie uda, ca sa nu ramana semne. El indura cu barbatie aceste chinuri, fiind invatat cu ele.
Intr-una din aceste fugi de la caminul Sfantul Paul, Costel s-a intalnit cu Dumnezeu. Nu in casa Lui, ci in statia de metrou de la Piata Universitatii. Stand ghemuit sub scara, copilul vazu un batran cu barba alba si cu toiag, invesmantat intr-o mantie lunga, alba ca neaua. Nu se putea uita in ochii Lui. Dumnezeu ii adresa fugarului cateva cuvinte: "Imparatul Slavei te cauta". "Cine e Imparatul Slavei?", intreba Costel. "O sa vezi!", ii raspunse batranul. Costel il ghionti pe homelessul care dormea langa el si il intreba cu adanca mirare: "Bai, tu vezi ce vad si eu?" Dar cand omul strazii deschise ochii misteriosul batran nu mai era acolo.
— Acela a fost primul semn, spune Constantin Botosan. Atunci m-am intors la Concordia. Simteam o nevoie puternica de liniste, o liniste de peste fire, ceva ce nu poti gasi in lumea asta si oamenii nu ar intelege... Cei de la Fundatie adanc s-au mirat de aceasta a mea schimbare...
Predica de pe muntele de orez
Vorbeste ca din ceaslov. De o ora, fara intrerupere. Invarte cuvintele si le face sa sune ca niste clopotei, te fura, iti adoarme luciditatea. Dupa o ora de litanie ma intreb ce-o fi spus, ca n-am inteles nimic. Ma abureste ca un activist de partid, dar cu vorbele unui popa de tara. Il intrerup si il mitraliez cu intrebari scurte, precise. Cum se simte incoltit, se rasuceste ca zvarluga si incepe sa inoate iar prin zeama cu iz de Scriptura. Ocoleste pietrele mai mari pe care i le arunc in fata. Da violent din coada. E greu de stapanit. Persuasiunea lui te copleseste. Vorbeste, gesticuleaza larg, isi pune la treaba ochii si muschii fetei, da si din urechi. Daca nu m-as tine zdravan de catarg, m-ar trage la el, in valuri. Cu barba lui roscata, cu parul legat la spate si vorbind cu atata inflacarare, in vecinatatea delirului, seamana cu Daniel Corogeanu, calugarul exorcist de la Tanacu.
Stam la o masa dintr-un restaurant chinezesc, mancam urechiuse-de-lemn si furnici-in-copac, pe un munte de orez, si bem apa minerala. Alti clienti nu mai sunt. Ar fi venit sa bata matanii si sa-i pupe mana, chiar daca nu poarta vesminte manastiresti. La el n-am fi avut loc.
Ne-am intalnit la casa din Tomáš Masaryk 38, in care s-a nascut. Acolo locuieste acum Marius, al treilea Botosan, patronul de aprozar. E plecat in Germania cu treaba; casa e incuiata.
Costel sta undeva la subsol. Coboram pe o scarita rasucita strans, ca un tirbuson, cu grija sa nu cadem in nas. Jos miroase a veceu si a cartofi fierti. Mergem cocosati, ferindu-ne de tevile din care se scurge, pe la incheieturi, un clei ruginit. Un vecin slabanog, cu fata fioroasa, ne urmareste din crapatura usii.
Costel descuie tacticos cateva lacate insirate pe o usa hodorogita. Apoi sare inauntru peste un prag de caramida care-i ajunge pana la genunchi. E ultima baricada in calea potopului de fecale cand se sparg conductele mancate de rugina. Casa e de pe la inceputul secolului trecut. Nimeni nu mai stie a cui a fost, nimeni n-a revendicat-o. Acum e a Primariei. De vreo patruzeci de ani n-a mai dat nimeni nicio bidinea de var pe aici, n-a mai schimbat o teava.
Costel tamaduitorul
Sunt doua camarute inguste, doua debarale. Nu incapem decat fiecare in cate o boxa. Ne strecuram anevoie prin spatiul de fix doua palme dintre un patut de o persoana si o masa — tot mobilierul chitimiei. Pe masa, un aragaz mic, cu doua ochiuri, si o craticioara cat pumnul plina cu mancarica de cartofi. Ies aburi. Alaturi e o ceapa cu inima scoasa. Omul se pregatea sa manance. E de neinchipuit cum ar putea face asta aici. Chiar daca ar ignora mirosul de latrina, i-ar fi aproape imposibil sa manance fiindca nu are loc sa deschida gura, sa mestece. Il invit sa luam masa impreuna undeva in oras. Accepta si, in spirit ecumenic, ma conduce la un restaurant chinezesc de pe langa Gradina Icoanei.
— Scuzati conditiile. Aici stau numai cand vin in Bucuresti. In restul timpului stau la casa mea de langa sfantul schit Patrunsa, din Valcea, unde am gasit impacare sufleteasca, dar de unde am fost izgonit de catre frati cu lucrare netrebnica, izvorata din invidie si interese.
— Si acum mai esti calugar, sau nu mai esti?
— Din punctul lor de vedere nu mai sunt. Dar eu sunt calugar in fata lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Am in casa din Valcea un paraclis al meu unde ma rog, dar vine si lumea sa se roage acolo. Se roaga la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Eu am pictat-o. S-a dovedit izvoratoare de mir. Am strans jumatate de litru! Enorm! Cu acest sfant mir am adus vindecare bolnavilor de la Coltea si din alte spitale.
______________________
Cititi in episodul urmator cum calugarul Costel este ispitit de Diavol sub chipul unei maicute, careia ii face un copil.
___________________________________________
Salvezi un om, salvezi o lume
episodul 1 - Omul fara amintiri
episodul 2 - La cersit, ca sa bea tata!
episodul 3 - Printre ciudatii cu plamanii in afara
episodul 4 - Micul revolutionar ia lectii de ciordeala
episodul 5 - Libertatea ca un abur de mancare
episodul 6 - Cu mana intinsa la Dumnezeu
episodul 7 - Foame la Venetia
episodul 8 - Patimile dupa Costel
episodul 9 - Ratacit intre Biblie si Codul Penal
