x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Românii, fruntași la carii și dinți lipsă. Doar un sfert dintre stomatologi oferă și servicii decontate

Românii, fruntași la carii și dinți lipsă. Doar un sfert dintre stomatologi oferă și servicii decontate

de Monica Cosac    |    21 Mar 2025   •   07:40
Românii, fruntași la carii și dinți lipsă. Doar un sfert dintre stomatologi oferă și servicii decontate

Dentistul, prea scump pentru români: Colegiul Medicilor Stomatologi a solicitat introducerea „stomatologiei de familie” ca serviciu medical de bază finanțat prin CNAS, însă autoritățile din Sănătate consideră că merge și așa

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) atrage atenția că sănătatea dinților nu se limitează la un zâmbet frumos, ci reprezintă „o componentă critică” a sănătății generale, având „implicații directe asupra bolilor cardiovasculare, diabetului, complicațiilor în sarcină, afecțiunilor respiratorii și a declinului cognitiv”. Cu toate acestea, mai puțin de un sfert dintre stomatologi oferă servicii decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar situația este și mai gravă în mediul rural.

În prezent, aproape trei sferturi dintre români au dinți lipsă și carii, opt din zece adulți au nevoie de tratamente stomatologice, iar în cazul unor urgențe, în loc să meargă la stomatolog, cei mai mulți preferă să se îndoape cu medicamente, potrivit unui studiu naţional privind starea de sănătate orală în România.

„România continuă să ocupe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește frecvența vizitelor la medicul stomatolog”, a transmis Colegiul Medicilor Stomatologi (CMSR), cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Orale, marcată anual pe 20 martie, subliniind că sunt necesare „măsuri urgente de prevenție și accesibilitate sporită la îngrijiri medicale dentare”, în condițiile în care afectiunile dentare netratate pot avea un impact negativ major nu doar asupra zâmbetului și a încrederii în sine, ci și asupra stării fizice generale și a calității vieții românilor.

Are impact asupra longevității

„Sănătatea orală trebuie să fie recunoscută ca un pilon fundamental al sănătății generale și o prioritate în politicile de sănătate publică. Vorbim despre impactul real pe care sănătatea orală îl are asupra longevității și calității vieții fiecărei persoane. Educația, prevenția și accesul la îngrijiri medicale stomatologice sunt esențiale pentru reducerea bolilor orale și a complicațiilor asociate. Un simplu control stomatologic regulat poate preveni tratamente costisitoare și poate asigura un standard de viață mai ridicat pentru pacienți. CMSR își reafirmă angajamentul în direcția promovării unui sistem stomatologic mai accesibil, mai eficient și mai orientat spre prevenție”, a  spus dr. Florin Lăzărescu, președintele CMSR.

Mai mult, accesul la servicii stomatologice rămâne inegal distribuit între mediul urban și cel rural, arată CMSR, care a cerut, încă din vara anului trecut, introducerea „stomatologiei de familie” ca serviciu medical de bază finanțat prin bugetul CNAS, precum și creșterea graduală a finanțării din FNUASS pentru servicii stomatologice. 

CMSR: Bugetul alocat de CNAS acoperă doar 6-7% din necesar

Reprezentanții medicilor stomatologi spun că, pentru anul trecut, au negociat cu CNAS să mențină bugetul alocat serviciilor stomatologice la nivelul anului 2023, „prevenind astfel o reducere semnificativă care ar fi afectat categoriile vulnerabile, precum copiii, pensionarii și persoanele cu venituri reduse”.

„Începând cu anul 2025, bugetul alocat de CNAS pentru servicii stomatologice a fost majorat cu 15%, ajungând la aproximativ 500 de milioane de lei, însă această sumă acoperă doar 6-7% din necesarul real, estimat la peste 5,3 miliarde de lei anual”, precizează CMSR. 

Potrivit Colegiului, dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici stomatologi, câți sunt în România, doar 5.976 au contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate. 

Iar acest lucru înseamnă că mai puțin de 24% dintre stomatologi oferă populației servicii decontate, deși atât românii care cotizează la Sănătate, cât și cei fără asigurare au dreptul la  mai multe servicii gratuite la medicul stomatolog. 

„Situația este și mai dificilă în mediul rural, unde doar aproximativ 1.500 de medici stomatologi au contracte cu CNAS, deservind o populație de peste 9,6 milioane de locuitori. Aceast lucru înseamnă că, în medie, un medic stomatolog în contract CNAS trebuie să acopere nevoile a peste 6.400 pacienți”, adaugă CMSR.

85% dintre români se îndoapă cu medicamente când au urgențe stomatologice

Datele din Studiul Național de Sănătate Orală 2024, realizat de CMSR, evidențiază situația „alarmantă” din România: 66% dintre copii și 64% dintre adulți au carii dentare cavitare, 35% dintre copii și 57% dintre adulți prezintă inflamație gingivală, iar 73% dintre adulți suferă de edentații neprotezate.

Cariile cavitare afectează în medie patru dinți per persoană, iar circa doi din zece adulți ajung să sufere de infecții dentare ce reprezintă urgențe medicale, dar cei mai mulți se tratează singuri, în loc să meargă la un consultul de specialitate. 

Una dintre concluziile studiului este  că „serviciile stomatologice de urgență sunt accesate mai rar decât ar fi nevoie”, 85% dintre respondenți alegând să înghită medicamente. Mai mult, două treimi (67%) dintre aceștia nici măcar nu știu dacă există sau nu astfel de servicii în localitatea în care trăiesc.

„Amânarea prezentării la stomatolog stă la baza dezvoltării complicațiilor întâlnite frecvent la examinările clinice: infecții acute, edentații”, subliniază medicii.

Foarte mulți spun că e important, însă numai 44% au mers la un control

Cercetarea stomatologilor a relevat și diferențe mari între felul în care românii percep sănătatea orală și comportamentul lor. 

Spre exemplu, 92% dintre adulții care au participat la studiu consideră că sunt „importante și foarte importante” consulturile stomatologice regulate, însă mai puțin de jumătate dintre ei (44%) au fost la un control de rutină în ultimul an. 

Foarte mulți oameni își descriu propria sănătate orală ca fiind proastă sau foarte proastă: 44% cu referire la dinți și 31% cu referire la gingii. Însă puţin peste jumătate (56%) dintre români se spală pe dinţi de două ori pe zi şi mai mult de 70% nu folosesc aţa dentară, periuţele interdentare sau duşul/irigatorul bucal. 

Nici copiii nu stau mai bine în ceea ce privește sănătatea orală, doi din trei având carii. Studiul mai arată că: 

  • mai mult de jumătate dintre ei prezintă placă dentară microbiană (resturi alimentare neîndepărtate care sunt încărcate cu microbi); 

  • unu din trei copii suferă de anomalii ale dinților; 

  • 40% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani prezintă sângerări gingivale.

Cu toate acestea, mai mult de 50% dintre părinți declară că le este greu să acopere costurile tratamentelor stomatologice pentru copiii lor. 

Accesarea serviciilor stomatologice decontate de CNAS este foarte redusă, conform studiului realizat de dentiști: „doar 32% dintre asigurați au beneficiat de gratuitate prin CNAS pentru urgențe sau tratamente simple ori preventive”. 

„Unul dintre obiectivele studiului național de sănătate orală a fost să oferim partenerilor instituționali și opiniei publice o radiografie exactă cu privire la starea de sănătate orală a românilor. Situația care reiese din rezultatele studiului este alarmantă, însă reprezintă doar o poză de moment. Cu eforturi concentrate din partea profesioniștilor în sănătate orală, autorităților, profesorilor, personalităților publice, partenerilor privați și mass-mediei, ne propunem ca această situație să fie îmbunătățită în mod accelerat,” afirmă dr. Lăzărescu, președintele CMSR. 

Dentiștii, în vizorul Curții de Conturi

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața serviciilor stomatologice, în urma unor indicii potrivit cărora membrii Colegiul Medicilor Stomatologi ar fi stabilit onorarii minime pentru serviciile prestate.

„Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața serviciilor stomatologice având ca obiect o posibilă înțelegere de preț și o posibilă înțelegere de a nu-și racola angajații. La nivel național, investigația este de-abia declanșată și operează prezumția de nevinovăție. Noi căutăm să strângem probe să vedem dacă, în mod concret, este vorba de o prevedere introdusă în Codul Deontologic al Colegiului Medicilor Stomatologi, prin care s-ar impune un nivel de preț minim al tarifelor pe care aceștia să le practice. Dacă această prevedere a fost implementată, vom vedea pe parcursul derulării investigației”, a declarat directorul general Daniela Bădilă, citată de Agerpres.

De partea cealaltă, CMSR a precizat că actualele prevederi ale Codului Deontologic, la care fac referire verificările Consiliului Concurenței, au fost adoptate în anul 2021 și au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.  

„Este important de menționat că noua conducere a CMSR, care și-a început mandatul la finalul anului 2023, a inițiat deja un amplu proces de revizuire și actualizare a Codului Deontologic, astfel încât acesta să fie armonizat cu realitățile din domeniul stomatologic și să reflecte clar prevederile legislative privind publicitatea în stomatologie”, a transmis CMSR, precizând că noul Cod va fi supus la vot zilele acestea.  

„Luna Sănătății Orale” în toate grădinițele și școlile din București

În Capitală, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a lansat, ieri, campania „Luna Sănătății Orale”, în toate grădinițele și școlile de stat, prin care urmărește dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase încă din copilărie. 

Concret, între 20 martie și 20 aprilie, „medicii stomatologi din cadrul Rețelei de Medicină Școlară vor desfășura sesiuni de educație pentru sănătate dedicate celor mici – aproximativ 110.000 de copii din grădinițe și din clasele 0-IV”, a anunțat ASSMB.

În această campanie, copiii vor învăța despre importanța igienei orale și a periajului corect, cum pot preveni afecțiunile dentare, factorii care influențează sănătatea dinților și legătura dintre sănătatea orală și sănătatea general, precum și despre importanța controalelor stomatologice periodice.  

„Copiii vor învăța și regula lui 2x3, adică: spală-te pe dinți de cel puțin 2 ori pe zi, timp de cel puțin 2 minute și vizitează medicul stomatolog de cel puțin 2 ori pe an, pentru a asigura o igienă orală corectă și prevenirea problemelor dentare. (…) Vă reamintim: controalele, consultațiile, tratamentele de bază și igienizările sunt complet GRATUITE în cadrul cabinetelor stomatologice din grădinițe, școli, licee și universitățile de stat din București”, precizează reprezentanții ASSMB.

Pentru învățământul preuniversitar, părinții pot consulta lista cu cele 161 cabinete stomatologice și orarul de funcționare al acestora pe site-ul instituției (https://assmb.ro/), iar studenții se pot informa tot de pe site sau chiar la cabinetele stomatologice din universitățile unde învață.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×