Scrisori din afara puşcăriei

Fie că sunt închişi într-un centru de reeducare sau într-un penitenciar de maximă siguranţă, cei care au de executat o pedeapsă privativă de libertate vor respira din nou aerul libertăţii. Libertatea într-o comunitate care nu e pregătită să-i primească. Ce poate face în libertate un fost puşcăriaş? Ce variante are şi care e drumul lui?

"Doamnelor, să ştiţi că eu o duc foarte greu aici, acasă, dacă ştiam că este aşa rău aici mai stăteam acolo! Să ştiţi că îmi pare rău că nu m-am luat după dumneavoastră să mai stau încă un an. Vă spun fără ruşine, au fost zile când nu aveam ce să mănânc. Mergeam la patroni să le zic dacă au ceva de lucru şi îmi spuneau că sunt prea mic de înălţime. Veneam acasă şi mă culcam de foame. M-am certat cu mama mea. A vrut să mă dea afară din casă. Nu ştiu ce să mai fac. Cred că am să fur iară să pic la puşcărie, că acolo am ce să mănânc. Aş vrea să fac iară icoane pe sticlă, dar nu am materiale. Nu vă cer nimic decât să-mi scrieţi, dacă vreţi. Vă iubesc mult de tot şi aştept un răspuns." Astfel sună o scrisoare primită de educatoarele Centrului de Reeducare Buziaş din mult-râvnita libertate. Centrul pare o tabără, dar aici sunt aduşi minori pentru furt, tâlhărie, tentativă de omor, viol. 19 pavilioane cu dormitoare, şcoală, sală de sport, club de teatru, ateliere de pictură, olărit, fotografie, tâmplărie, informatică, teren de sport... Internaţii merg la muzeu, la teatru, în tabere, sunt sărbătoriţi, pun în scenă piese de teatru, fac concursuri şi  reuniuni cu adolescenţi de vârsta lor din comunitate. Aşa se încearcă pregătirea lor pentru reintrarea în societate. Însă societatea în care se întorc ei e alta.

"La plecarea din Centru, majoritatea îşi doresc să finalizeze măcar cursurile învăţământului gimnazial", declară Lavinia Solotchi, purtător de cuvânt al Centrului de Reeducare Buziaş. "Puţini reuşesc, deoarece depăşesc limita de vârstă admisă pentru frecventarea cursurilor la zi, iar cursuri la seral sau fără frecvenţă sunt organizate numai în reşedinţe de judeţ. Unii îşi găsesc de lucru ca muncitori necalificaţi. Cei care au părinţi sau fraţi plecaţi la muncă în străinătate merg acolo, în speranţa că îşi vor găsi o slujbă. Pentru cei care nu au susţinere din partea familiei încercăm să găsim organizaţii non-guvernamentale care să-i preia atunci când îi punem în libertate, dar numărul ONG-urilor implicate e extrem de redus."

ADĂPOST LA MĂNĂSTIRI
Georgian R. a ales să rămână în Centru încă şase luni după ce i s-a terminat pedeapsa, să termine gimnaziul. "E bine aici, dar tot timpul trebuie să faci ce ţi se spune, când ţi se spune. Tot mai bună-i libertatea! Doar că o preţuieşti când n-o mai ai." Acum e licean liber şi mai vizitează Centrul când i se face dor. El are o familie care l-a primit înapoi cu braţele deschise.

Şi Neculai Pralea, aflat acum în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă, ar putea avea o viaţă netedă când va ieşi, peste câţiva ani. E închis de 15, pentru omor ("a fost un accident", spune el încet), timp în care n-a stat degeaba. Şi-a dezvoltat o joacă din copilărie. A simţit libertatea în lemnele ce i-au trecut prin mâini şi a creat-o. Corăbii, mobilier sculptat, catapetesme, "altarul e pictat de mine acum 11 ani", mi-a şoptit el în capela penitenciarului. Acasă îşi va face un atelier, căci are unde se întoarce. 

"Pentru cei cu familii care-i susţin e mai uşoară reintegrarea, pentru ceilalţi însă..."  Emilia Topală, şeful Secţiei de Asistenţă Psihosocială din Penitenciarul Poarta Albă, a lăsat fraza în aer. Îşi aminteşte de Magdalena. După câteva zile de la eliberare, fata de 19 ani era în faţa penitenciarului, înfrigurată şi înfometată. Mama o gonise. "Nu o puteam lăsa în stradă, aşa că am început să dau telefoane. La DGASPC nu o primeau - era majoră, de la Probaţiune ni s-au recomandat câteva adăposturi, părintele a dus-o cu maşina lui, dar nicăieri nu se încadra. A apelat la Arhiepiscop, care i-a găsit un loc la o mănăstire din Tulcea. A stat acolo câteva săptămâni, dar până la urmă a plecat şi n-am mai auzit nimic de ea. Mănăstirea, ca regim, e foarte apropiată de penitenciar." Magdalena nu e caz unic, multora dintre cei eliberaţi li se găseşte câte un loc doar pe la mănăstiri. Acolo stau puţin şi pleacă, doar ei şi Dumnezeu ştiu unde.

PARIA
Dorina e a doua oară după gratii. Când a ieşit, după prima condamnare, a vrut să se angajeze ca bucătar sau patiser, că are diplome, dar toţi îi cereau cazier. Doar la spălătoria auto n-a întrebat-o nimeni nimic, aşa că a pus mâna pe furtun. A "picat" din nou, după ce concubinul ei a pus-o să amaneteze nişte aur furat. "Dacă n-ar cere cazier ar fi ceva mai uşor, dar tot o să răzbesc. Am învăţat aici să împletesc măşti şi să pictez ghivece, le fac şi le vând în faţa porţii şi tot nu mor de foame." Tot din cauza cazierului, Ana-Maria s-a dus la "negru" la un patron care a uitat s-o mai plătească. A recidivat, că a intrat în casa lui să-şi ia ce gândea că i se cuvine.

"Nu am întâlnit pe nimeni care să angajeze pe cineva ştiind că are cazier", dă din cap a neîncredere părintele închisorii, Ionuţ Vaseliu. "D'aia le e ruşine. Din acelaşi motiv, mulţi deţinuţi care se eliberează se căsătoresc tot cu foşti deţinuţi. Nu-i este uşor nici societăţii, dar nici nu trebuie să-i judece aşa uşor, că atunci ei simt nevoia să se apere. Unul care iese de aici nu ia contact cu toată societatea, ci cu indivizi. Şi, dacă un individ întinde o mână, atunci un om poate fi câştigat."

BALAMUC SAU PÂRNAIE
"Ştiţi că eu marţea m-am eliberat şi sâmbăta am şi început lucrul pe şantier. Nu m-a ajutat nici familia, nici prietenii, sunt plin de bătături şi dureri şi nu am haine sau ceva, cum am un ban trebuie să-l dau la altu' să nu ajung înapoi la puşcărie, că în prima zi de libertate mi-a şi venit somaţie că mă arestează dacă nu plătesc amenda de 30 de milioane pe care o aveam la stat, că am căzut în depresie, dar acum mi-am mai revenit, că iau extraveral, beau bere fără alcool şi mă gândesc foarte serios să mă internez la nebuni." Fragment dintr-o scrisoare primită de personalul Centrului de Reeducare din Buziaş.

Cătălin Bejan, directorul Serviciului de Reintegrare Socială al Penitenciarului Poarta Albă, consideră că "reintegrarea socială se termină la poarta puşcăriei. Mulţi, care n-au locuinţă, n-au suport familial şi nu-şi pot găsi de lucru, sunt potenţialii recidivişti. Din păcate, la nivel de societate în România nu se înţelege că problema deţinuţilor este una a comunităţii, nu a Administraţiei Penitenciarelor, şi atunci activitatea pe care noi o începem aici n-are finalitate".

"Problemele lor nu sunt uşoare. Trebuie politici penale şi educaţionale în sensul ăsta. Acte normative există, dar nu există adăposturi, locuri de muncă, consiliere. În alte state, Guvernul subvenţionează locuri de muncă pentru foştii deţinuţi sau ajută angajatorii. La noi, societatea nu e pregătită să-i primească"
Argentina Popa - şefa Serviciului de Probaţiune Constanţa

"Sunt necesare programe de reintegrare socială posteliberatorie. Programele din penitenciare reuşesc să-şi atingă scopul pe termen scurt, însă nu pot garanta suportul acestora după eliberare. În Rahova, de pildă, e un tânăr deţinut, model al «persoanei reabilitate» în interiorul penitenciarului - e solistul formaţiei, campion la diverse competiţii sportive, premiat la concursuri de literatură. După eliberare, el nu are nici o perspectivă, provenind dintr-un centru de plasament şi neavând suport social"
Cecilia Popa - preşedinta Asociaţiei Youth for Justice