Securitatea, tinta avioanelor de vanatoare

In decembrie ’89, la Timisoara, aviatorii au vrut sa bombardeze sediul DSS
Pilotii din unitatea de aviatie de la Timisoara au vrut sa traga cu rachete in sediul Securitatii pentru ca li se spusese ca securistii au provocat o baie de sange in oras. In orice moment se asteptau ca Timisoara sa fie rasa de pe fata pamantului chiar de colegii lor de la celelalte unitati militare din tara. Romania a fost supusa in decembrie 1989 unui inedit razboi: razboiul radioelectronic. Acesta a fost sustinut, ba chiar deschis, cu o pleiada de dezinformari.

Ceea ce militarii citeau la acea vreme in studii sau credeau teoretic ca se poate a fost aplicat, extrem de eficient, pe tot teritoriul national. Incepand cu acest numar va prezentam evenimentele din 1989 vazute printr-o perspectiva careia i s-a acordat mai putina atentie in anii ce au trecut de atunci. Destainuirile unor ofiteri de aviatie, rachete, radiolocatie si aparare antiaeriana, departe de a lamuri pe de-a-ntregul situatia, demonstreaza starea de panica si de stres la care au fost supusi militarii Armatei Romane. Pentru a completa acest tablou, orice noua marturie este binevenita. In fond, e vorba despre istoria noastra.

PRIMUL SEMNAL. Septembrie-decembrie 1989. U.R.S.S. La peste 5.000 de kilometri distanta. Undeva in Asia Orientala. Un grup destul de mare de ofiteri romani urma un curs de cunoastere si exploatare a uneia dintre cele mai performante tehnici de lupta, MIG-ul 29. Acolo nu se receptiona decat un singur post de radio in limba romana: "Europa Libera". Dar si acesta era bruiat. Tot ceea ce au retinut cativa dintre ofiteri era despre Mircea Dinescu, poet, disident etc. Intr-o seara, mai multi militari romani se aflau in barul hotelului unde erau cazati cand un client, cu aspect asiatic, posibil turmentat sau doar prefacut, i-a intrebat in rusa de unde sunt? Au raspuns fara ezitari: Romania. Cu un zambet de om beat a continuat: aaa, Romania, Ceausescu, Congresul XIV. Il alegeti pe Nicusor? "Betivul" stia asadar in pustiul Asiei Orientale treburile politice de la Bucuresti. Raspunsul romanilor a fost in doi peri: sigur, daca cei ce vor participa la congres il aleg. Apoi au mai adaugat: "Noi mai ramanem aici si oricum nu participam la congres". Dar ofiterii numai banuiau ca, dupa schimbarile din celelalte state ale Europei de Est, va urma si randul Romaniei. Principiul dominoului trebuia sa functioneze.

RADU CEL FRUMOS. La inceputul lui decembrie 1989 multi dintre cei care au participat la acea aplicatie, ajunsi in tara, si-au luat concediu. "Personal aveam probleme cu mutarea familiei intr-un nou apartament si nu urmaream stirile, deci nu stiam nimic despre ce se pregateste", si-aminteste unul dintre ei. "La 17 decembrie 1989, duminica seara, aproximativ ora 19:00, intai ma suna un coleg care, ca si mine, era in concediu, dupa care primesc apelul si pe cale oficiala: Executati "Radu cel Frumos" ora… Ii spun sotiei ca este alarma de lupta si ca trebuie sa plec la unitate. Intr-o ora am fost in unitate. Ofiterii de contrainformatii misunau printre noi. Discutam cu colegii, dar nimeni nu stia, sau nu spunea ce se intampla. Evident, fiecare executa planul prevazut ca suport al indicativului primit", explica atmosfera primelor ore de alarma ofiterul. Un altul il completeaza: "Doar pe la colturi, in soapta, cate unul, care probabil ascultase Europa Libera, spunea ca la Timisoara se intampla ceva ce era legat de un preot care nu se supune unei hotarari judecatoresti". Militarii n-au priceput mare lucru. Atunci un ofiter a pus mana pe telefon si a sunat la Timisoara, la unitatea de aviatie. I s-a raspuns precipitat: "Noi suntem in unitate de sambata, 16 decembrie 1998. Tot orasul este in Piata Operei, cu lumanari aprinse. Sunt morti. Noi "echipam" avioanele pentru lupta! Voi reveni sau mai bine suna tu." "Am dedus ca este o situatie foarte tensionata. Dar la momentul respectiv credeam ca este o situatie rezolvabila, fara mari implicatii. Evident, ma inselam!", spune militarul.

PREGATITI DE LUPTA. "Vorbeam in fiecare zi la Timisoara cu colegii nostri, dar raspunsul era invariabil: "Tot orasul este in strada. Noi in unitate ne pregatim de lupta". Mult mai tarziu aveam sa aflu realitatea din unitatea de la Timisoara", recompune scenele de-atunci ofiterul. "Comandantul unitatii si ofiterul de contrainformatii, dupa ce au incercat sa convinga subordonatii de cele prezentate de Ceausescu la televiziune, au fost obligati sa paraseasca intr-un mod cam neortodox, sub amenintarea armelor, unitatea. Militarii stiau ce se intampla in oras, unde aveau familiile, unde se tragea, unde vazusera morti si raniti. Comandantul apararii antiaeriene a aerodromului i-a informat pe soptite pe comandantii subunitatilor de aviatie ca a primit ordin sa traga in orice aeronava care incearca sa decoleze de pe aerodrom", povesteste ofiterul. Comandantii de subunitati l-au intrebat ingrijorati, potrivit martorilor: "Si veti trage?". "E ordin!", a continuat dialogul. "Cel care ti-a dat ordinul a fugit din unitate. Asa ca ne vom intelege intre noi cand va fi momentul. Pregatiti-va sa aparati aerodromul daca suntem atacati din aer", au gasit pilotii solutia.

TINTA. Apoi, aviatorii s-au coordonat imediat si au hotarat ca de indata ce exista vreo informatie, care sa-i avertizeze asupra unui atac aerian, sa decoleze cap compas Iugoslavia. Comandantul subunitatii de pregatire pentru lupta a rachetelor de aviatie a inarmat, atunci, toate avioanele cu rachete aer-aer, iar la rugamintea colonelului Surcu, comandant de escadrila, a verificat, spun colegi ai sai, rachete mari, aer-sol, dirijate prin radio, pe care le-a acrosat la avion. "Dorea sa le lanseze asupra cladirii securitatii. Pana la urma nu a facut-o. Ar fi fost prima oara cand se lansau asemenea rachete in Romania, iar in jurul cladirii securitatii erau numai blocuri de locuinte", isi aminteste despre momente acelea un ofiter. Oricum, de indata ce au fost scoase rachetele din magazie fara ordin de zi erau deja in afara legii. "Noi eram convinsi ca in oras trage securitatea si ca aerodromul va fi atacat de aviatia din restul tarii", spune militarul. Ofiterul a dat ordin subordonatilor sai sa scoata munitie si armament, inclusiv mitraliere, si sa incarce trei camioane. Apoi, in urma unei adunari, au hotarat ca in caz ca vor fi atacati de colegii lor din tara sa dea foc pozitiei tehnice si magaziilor cu rachete, iar cu masinile sa incerce sa forteze trecerea spre Iugoslavia. Credeau ca era singura lor sansa.

"ATACURI". Intre timp, militarii primeau tot felul de ordine. De exemplu, li s-a zis ca spre ei se indrepta o masina cu teroristi si trebuie sa traga. De fapt era masina salvarii, a unitatii, iar militarii era cat pe ce sa o umple de gloante. Totodata, un maistru echipat ca Rambo, cu o mitraliera in mana si cu cateva cartusiere, face sita gara Remetea unde erau luminile aprinse si a crezut ca sunt teroristi. Apoi, radiolocatia a semnalat tinte aeriene care se indreapta spre ei dinspre soseaua nationala la joasa inaltime. Pareau a fi elicoptere. Au tras si au doborat vreo doua astfel de tinte care au cazut in flacari.

CONFUZIE. Dupa 22 decembrie, atat Comandamentul Aviatiei Militare cat si cel al Apararii Antiaeriene a Teritoriului din Bucuresti erau in deruta, spun ofiterii. Pe plansete erau marcate o multime de tinte care veneau dinspre vest si din est. Seful din Punctul de comanda nu a putut da decat un ordin: "Nu executati nimic daca nu imi recunoasteti vocea!". Li se transmite ca 40 de elicoptere decoleaza din zona Deltei si se indreapta spre Bucuresti. Se banuia ca sunt elicoptere rusesti sau ale Ministerului de Interne care au decolat din hangare subterane dispuse in Delta. La un moment dat, comandantul escadrilei de aviatie a Ministerului de Interne a fost adus in Comandamentul Aviatiei Militare. A fost anchetat cateva ore bune sa spuna daca acele elicoptere detectate pe radar sunt ale lor, de unde decoleaza, sau daca sunt straine. Evident, a spus ca nici un elicopter de la unitatea lui nu a decolat si ca nu are cunostinta despre ceea ce se intimpla. Intr-un moment de respiro, cand anchetatorul plecase sa se odihneasca, cativa ofiteri din Comandament i-au dus comandantului de la Interne mancare si apa si un pat pliant. El le-a repetat si lor ca toate elicopterele Internelor "sunt la baza si nu are nici o legatura cu ceea ce se intampla".

"DESANTUL". Cu toate declaratiile comandantului de la Interne, un colonel din Comandamentul Aviatiei Militare a plecat, intr-un TAB, in unitatea M.I. si a inventariat elicopterele, apoi le-a indisponibilizat prin masuri specifice. Haosul din acele zile a fost "completat" de un zvon aparut in Comandament. Astfel, se spunea ca un regiment sovietic de elicoptere de lupta (Mi-24) se indrepta spre aerodromul Alexeni, spre a sprijini revolutia. A fost doar un zvon, despre care ofiterii ce l-au disecat atunci spun ca era menit sa le testeze reactia fata de un eventual "sprijin sovietic".

"MOARTEA LUI GUSE". In timp ce se afla in birou, unul dintre ofiterii din Comandamentul Aviatiei Militare primeste un telefon straniu. De la capatul celalalt al firului se aude precipitat: "Nu stiu daca am nimerit unde trebuia, dar trebuie sa ajunga aceasta informatie la comandantul Aviatiei Militare: generalul Guse (seful Marelui Stat Major - n.r.) este grav ranit la noi, la Spitalul de Urgenta. Sunt doctor cutare, fratele inginerului sef de la aerodromul cutare. Avem nevoie de un elicopter sa-l ducem de urgenta la Spitalului Militar Central". Ofiterul, care intamplator ii cunostea pe cei invocati, a plecat in fuga la comandant pentru a-i raporta problema. In biroul comandantului se afla si secretarul de partid, care l-a si apostrofat: "Cunoastem, este o actiune de intoxicare. Stai linistit".

"FEERIE". "Noaptea nu prea puteam dormi in conditiile improvizate existente. Pe soseaua Bucuresti-Ploiesti treceau masini din care se tragea cate un foc de arma de unde s-a dezlantuit infernul: elevii scolii de militie (situata vizavi de Comandamentul Aviatiei Militare - n.r.) trageau spre sosea, deci spre cazarma noastra. Bineinteles ca si aparatorii nostri raspundeau cu foc", povesteste un ofiter. "Stateam la o fereastra de la etajul doi al comandamentului si priveam printr-un aparat de vedere pe timp de noapte dat jos de pe un elicopter. Vedeam in infrarosu o feerie. Gloantele trase de vizavi ricosau pe betonul careului cazarmii noastre si pareau un foc de artificii. Evident, pana la urma, cam prin 24 decembrie, am ramas fara munitie", si-aminteste militarul. Unul dintre ofiteri s-a "sacrificat" si a plecat cu un camion la scoala de militie. Ulterior, avea sa spuna ce frica i-a fost. Dar fusese parasutist si avea aroganta si tupeu. Militia fusese trecuta la Ministerul Apararii Nationale. Fostul parasutist le-a inventariat toata munitia, dupa care a incarcat in camion 1.000.000 de cartuse si a revenit in unitate.

INCIDENTE. Fiind Comandament, ofiterii vorbeau la telefon cu colegii lor de la unitatile de aviatie din tara. "Ce e la voi?", l-a intrebat ingrijorat militarul din Comandament pe un amic. "Alarma de lupta. Am inarmat toate avioanele. De 36 de ore nu am inchis un ochi". La acea unitate un maistru a cazut, pur si simplu de oboseala, cu un cap de dirijare de la o racheta in brate. Bineinteles ca racheta a fost distrusa. Subunitatea lor era amplasata cam la doi kilometri de punctul de comanda. Au primit telefonic ordin de la Statul Major al unitatii sa fie foarte atenti cu masurile de paza pentru ca au fost semnalati teroristi care au patruns in unitate si se indreapta catre zona lor. S-au dublat patrulele care circula prin subunitate, bineinteles in conditii de camuflaj total: nici o lumina. Din fericire au reusit sa nu se impuste intre ei.

ORDINUL. Tot in aceeasi unitate s-a primit ordin pe linie de comanda: "Doborati orice aeronava care incearca sa aterizeze pe aerodrom!". Spre unitate s-au indreptat doua elicoptere de la o alta a Aviatiei Militare. Tot regimentul a executat foc asupra lor. Din fericire nu a fost nici o victima, insa elicopterele au fost ciuruite, iar unul a ramas indisponibil circa trei luni pe aerodromul unde a reusit totusi sa aterizeze. Tot acolo existau doua unitati in aceeasi cazarma. Planurile de aparare erau facute independent si astfel militarii au ajuns sa traga unii in ceilalti. Din fericire, fara victime.

NOROCOSII. Cei de la Scoala de ofiteri de aviatie de la Bobocu au primit ordin sa trimita doua camioane la un depozit de munitii apartinand Comandamentului Aviatiei Militare pentru a prelua bombe de aviatie pentru echiparea avioanelor din dotare. Ciudat, in acelasi timp, prin Punctul de comanda s-a primit mesajul ca doua camioane cu teroristi imbracati in salopete albastre se deplaseaza catre depozit, pe o ruta indicata. Ordinul a fost ca imediat sa decoleze o celula L-39 si sa le distruga. Norocul celor cativa maistri militari aflati in camioane a fost ca au intrat in depozitul situat in padure cu doua minute inainte ca avioanele sa ajunga in zona.

STRATEGIE. Comandamentul Aviatiei Militare si Comandamentul Apararii Antiaeriene a Teritoriului se aflau in aceeasi cazarma. "Nu mai stiu exact noaptea in care s-a intamplat, dar faptul este real; se schimba garda. Cazarma era aparata de parasutisti. Nu stiu precis cine a gresit si nu le-a comunicat parola celor din garda. Cert este ca trei militari in termen, din schimb, nu au raspuns la parola si au fost impuscati mortal", si-aminteste cu groaza un militar. La un moment dat s-a dat alarma ca teroristii au patruns in comandament. "Noi eram in birouri, unde nu aveam decat mesele de lucru si paturi pliante. Fisetele cu documente erau scoase pe holuri cu usile spre perete. Un "commando" format din ofiteri de la personal cauta teroristii prin fisete. Un ofiter statea cu automatul in pozitie de tragere, cu cartus pe teava, iar alti doi ofiteri intorc fisetele si deschid usile. Exemplu de strategie si tactica militara...", povesteste abatut militarul.

BULGARUL. O situatie care avea sa-i confirme unui ofiter ideile despre ce i s-a intamplat in acele zile dupa Revolutie. "L-am insotit pe comandantul Aviatiei Militare la Praga, la una dintre ultimele intalniri ale comandantilor aviatiei si apararii antiaeriene din statele Tratatului de la Varsovia, pana ca acesta sa se desfiinteze. Eram si pe post de translator. La un ceas de seara, la un coniac oferit de comandantul nostru, generalul-colonel bulgar ne pune o intrebare-cheie: "Ce-a fost cu avionul de transport care a decolat de la voi pe 22 fara aprobare de survol? Am fost gata sa dau ordin sa fie doborat, dar am renuntat. Daca voi l-ati lasat sa plece, de ce sa-l doboram noi". Curios, raspunsul comandantului nostru a fost ca nici un avion nu a decolat de la noi! Dar generalul bulgar a adaugat: "Va cred, dar va asigur ca l-am avut drept tinta"", spune ofiterul.

AM NEVOIE DE BOABE! Ofiterii din Comandamentul Aviatiei Militare rememoreaza un episod din acele zile ale Revolutiei privind lupta cu "teroristii". "Specialistii nostri au demontat o statie radio de pe unul din avioanele lui Ceausescu si au inceput sa monitorizeze convorbirile radio pe frecvente speciale. Nu stiu tot ce s-a receptionat, dar un apel suna cam asa: "Sunt pionul 1. Ma gasiti la peronul 7. Am nevoie de boabe si de mancare"".

HAOS. Pentru militarii din Comandamentul Aviatiei Militare cea mai mare provocare a acelor zile a constituit-o "avalansa" de tinte false care au aparut pe radiolocatoare. Multe din aceste tinte au fost recuperate ulterior. Pe una din ele scria: "Fabricat in Ungaria. Gasitorul este rugat sa o predea in strada..., la numarul, Budapesta". Dupa acele evenimente, o echipa a ajuns la Budapesta, la adresa indicata. Era un parc.

SECRETE

Marturiile ofiterilor de aviatie din acest numar se vor a fi reconstituiri ale tensiunii din decembrie ’89. Fiecare dintre participanti a simtit acele evenimente in felul sau, raportat la pregatirea psihologica si profesionala, si conform nivelului sau ierarhic, care, intr-o organizatie militara, implica si nivelul de cunoastere. Dupa 15 ani de la Revolutie, demersul nostru istoric de a explica aceasta nebuloasa, numita razboiul radioelectronic, nu a fost bine primit de cei aflati in fruntea institutiilor abilitate din acel moment. Pe toti ii leaga legea tacerii, semn ca inca sunt ascunse foarte multe fapte de atunci. Unii dintre ei chiar ne-au replicat, mai mult sau mai putin voalat, ca, daca ar fi vorbit in cei 15 ani, astazi n-ar mai fi fost in viata. Fara indoiala ca opiniile exprimate sub rezerva anonimatului reprezinta, deocamdata, doar puncte de plecare in cercetarile istoricilor. Fara declaratiile celor de la cel mai inalt nivel, nici macar documentele din arhive nu pot fi cu adevarat explicate.

INGRIJORARE

"Colegul de la Timisoara mi-a raspuns la telefon: "Suntem in unitate de sambata, 16 decembrie 1989. Tot orasul este in Piata Operei, cu lumanari aprinse. Sunt morti. Noi echipam avioanele pentru lupta. Voi reveni""

RAZMERITA

"Comandantul unitatii de aviatie din Timisoara si ofiterul de contrainformatii, dupa ce au incercat sa-i convinga pe subordonati de cele prezentate de Ceausescu, au fost obligati sa paraseasca, sub amenintarea armelor, unitatea"

IN SOAPTA

"Militarii stiau ce se intampla in oras, unde aveau familiile, unde se tragea, unde vazusera morti si raniti. Comandantul apararii antiaeriene i-a informat pe soptite pe aviatori ca are ordin sa traga in orice aeronava ce decoleaza"

COMPROMISUL

"Pilotii l-au intrebat pe comandantul apararii antiaeriene daca va trage. Apoi i-au spus: "Cel care ti-a dat ordinul a fugit. Asa ca ne vom intelege, cand va fi momentul. Pregatiti-va sa aparati aerodromul, daca suntem atacati din aer""

INARMATI

"Doreau sa lanseze rachete asupra cladirii Securitatii. Pana la urma nu au facut-o. Ar fi fost prima oara cand se lansau asemenea rachete in Romania, iar in jurul cladirii Securitatii erau numai blocuri de locuinte"

ULTIMA SOLUTIE

"Noi eram convinsi ca in oras trage Securitatea si ca aerodromul va fi atacat de aviatia din restul tarii. In urma unei adunari s-a hotarat ca, in cazul unui astfel de atac, sa se dea foc pozitiei tehnice si magaziilor cu rachete"

MISIUNE. La unitatea de aviatie de la Timisoara erau in dotare avioanele de vanatoare MiG 21 ( foto 1 ) si MiG 23. Pilotii acestora, alarmati de familiile lor despre rascoala ce se pornise in oras si bombardati cu zvonul ca Timisoara va fi rasa de pe fata pamantului, au planuit sa traga cu rachete in sediul Securitatii. N-au mai pus planul in aplicare, fiindu-le frica sa nu nimereasca vreo racheta in blocurile din jur Printre aviatori, alarmati in unitate, se stia ca la Timisoara, in sediul Securitatii ( foto 2 ) se planifica tot felul de grozavii pentru reprimarea manifestatiilor contra regimului. Ultima solutie imaginata de piloti a fost aceea de a fugi cu supersonicele in Iugoslavia pentru a scapa cu viata.