x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sus cu Frontul, să nu mai ajungă comunismul la el!

Sus cu Frontul, să nu mai ajungă comunismul la el!

de Florin Mihai    |    07 Apr 2010   •   00:00

În zilele de 7-8 aprilie 1990, la sfârşitul săptămânii Floriilor, la Radioteleviziune s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a Frontului Salvării Naţionale. Au participat o mie de delegaţi şi invitaţi şi cam tot atâţia trandafiri. Poate chiar mai mulţi, deoarece câteva tinere entuziaste şi-au pictat roze chiar şi pe obraji. Deşi s-a aplaudat îndrăcit, ca pe vremuri, la vechile congrese ale PCR, stafia comunismului i-a bântuit pe participanţi. Tocmai de aceea o fi avut succes şi lozinca propusă de revoluţionarul Dan Iosif: "Sus cu Frontul, să nu mai ajungă comunismul la el!".

Sâmbătă, 7 aprilie 1990, conferinţa FSN a debutat sub auspicii defavorabile. Din cauza unor defecţiuni tehnice, proiecţia unui film documentar inaugural a fost abandonată. Aşteptarea în van a prim-ministrului Petre Roman, reţinut de şedinţa Guvernului, a întârziat, de asemenea, lucrările. La fel şi intervenţia foarte vocală a unui "intrus" care a strigat din toţi rărunchii: "Iliescu nu uita/şi Ardealu-i ţara ta".

Cuvântul de deschidere i-a aparţinut lui Ion Iliescu, care a vorbit despre răspunderea guvernamentală în "momentul unei profunde crize politice, economice şi sociale generate de falimentul total al sistemului comunist". La puţin timp după conflictele interetnice de la Tg. Mureş, Iliescu îndemna la dialog şi cooperare. Pentru realizarea "unui sistem politic pluralist, democratic, deschis economiilor moderne", anunţa propuneri concrete, fără a le numi. Totodată, spera renaşterea satului românesc, a culturii şi tradiţiilor naţionale.

"Programul politic al Frontului conţine soluţii realiste prin care mişcarea se prezintă ca un factor politic modern, de perspectivă, mai spunea Ion Iliescu. Nu urmăreşte cârpirea societăţii, ci schimbarea de ansamblu a acesteia." La sfârşit, vorbitorul a fost ovaţionat, îmbrăţişat şi "bombardat" cu flori. La fel procedau ţărăniştii cu Coposu şi liberalii cu Câmpeanu, s-au scuzat cei mai zeloşi dintre "adoratori".

"FRONTUL LUCREAZĂ!"
Între discursuri nesfârşite a fost timp şi pentru lansarea "Platformei de acţiune". Printre altele, feseniştii proclamau "ruptura totală şi irevocabilă de sistemul comunist şi ideologia sa" şi "refacerea gospodăriilor ţărăneşti individuale, cu împroprietărirea ţăranilor corespunzător posibilităţilor de muncă". Se pronunţau şi împotriva contopirii terenurilor agricole. Autointitulat partid politic de centru-stânga, FSN îşi declara afinitatea pentru "valorile şi obiectivele social-democraţiei europene".

Apoi s-a trecut la adoptarea statutului şi la împărţirea funcţiilor în partid, în nou-înfiinţatele structuri de conducere. Nu înainte ca Ion Iliescu să scuze lipsa de organizare politică din lunile anterioare: "Frontul, în primul rând, lucrează. Construieşte. Până acum s-a autoconstruit, deci s-a structurat în plan organizatoric, în teritoriu şi, precum vedeţi, ţine prima sa conferinţă naţională.

Modul de desfăşurare a lucrărilor conferinţei este rezultatul unei elaborări, deci Frontul a gândit, a elaborat, în afară de faptul că mulţi reprezentanţi ai săi sunt anjagaţi până peste cap în activitatea de guvernare şi în activitatea de stat". În cea de-a doua zi a conferinţei, la 8 aprilie, s-a decis ca FSN să fie condus de un Colegiu Director (denumit iniţial Colegiu Coordonator, prescurtat nefericit CC), format din 71 de membri.

Existau un preşedinte (Ion Iliescu), cinci vicepreşedinţi (Claudiu Iordache, Marin Costescu, Sorin Vornicu, Vasile Aelenei, Nicolae S. Dumitru) şi cinci secretari (Bogdan Pătraşcu, Constantin Ivanovici, Florica Dumitrescu, Vasile Văcaru, Adrian Năstase).

UNANIMITATE VS OPOZIŢIE FORMALĂ
Odată votată componenţa diverselor foruri de partid, delegaţii s-au pregătit pentru manifestaţia din Piaţa Aviatorilor, anunţată pentru ora 12:00. Ultimul vorbitor ar fi trebuit să fie Silviu Brucan. Dar votarea platformei-program produsese tensiuni. Câţiva fesenişti votaseră contra. "Cine e împotriva platformei mai poate fi membru al FSN?", s-au întrebat unii, şocaţi de lipsa de unanimitate. Iar cele patru voturi împotrivă au devenit pe loc abţineri. Unul dintre cei patru "gică-contra" şi-a argumentat astfel votul iniţial: "M-am abţinut pentru a nu se mai întâmpla ca în trecut, când era o ridicare de mâini unanimă".

Într-un final, tot "deschizătorului" i-a revenit şi misiunea închiderii conferinţei. "Noi, FSN, avem o sarcină deosebită în faţa poporului: trebuie obligatoriu să câştigăm alegerile, a sunat îndemnul mobilizator al preşedintelui Iliescu. Nu avem voie să pierdem!".

 

Iliescu, candidat
La conferinţa naţională a FSN a fost ales şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, în persoana lui Ion Iliescu. Deşi mai toate sondajele preelectorale îl plasau în fruntea opţiunilor, Iliescu se arăta "rezervat". "N-aş vrea să mă pronunţ asupra şanselor, dar mi se pare că, din acest punct de vedere, cursa rămâne deschisă, declara candidatul. Mai avem o lună şi ceva înaintea noastră. În dinamica desfăşurării vieţii de la noi din ţară, într-o lună se pot întâmpla multe, inclusiv deplasări de opinie. Ceea ce pot face este doar să mă angajez consecvent faţă de programul pe care l-am proclamat şi căruia m-am consacrat şi să nu înşel speranţele celor care cred în mine."

"Toţi suntem frumoşi, toţi suntem deştepţi, toţi suntem membri ai Frontului, toţi îl iubim pe domnul Iliescu"
Victor Enăşoaie, Conferinţa Naţională a FSN, 7-8 aprilie 1990

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani