Un nou regulament pentru admiterea în Institutul Național al Magistraturii (INM), impus prin Ordin, de Ministerul Justiției, a stârnit un val de proteste printre candidați și magistrați. Una dintre condițiile eliminatorii este... cea fizică, astfel încât se impune o discriminare fără precedent, prin interzicerea dreptului la muncă a celor care nu sunt supli și atletici. Astmul, miopia, anemia sau obezitatea morbidă sunt considerate incompatibile cu activitatea de magistrat, deși această meserie presupune cunoașterea legislației și capacitatea de a întocmi rechizitorii corect, nicidecum nu implică activitate fizică, la fel ca în cazul polițiștilor. Nici măcar în Poliție nu li se mai impune o astfel de regulă celor care fac muncă de teren, tocmai pentru a li se respecta drepturile și libertățile prevăzute de Constituție. Dar se întâmplă chiar la Ministerul Justiției, pentru o categorie profesională care folosește mai mult creierul decât mușchii. Presupunerea unora este că astfel se va amâna la infinit examenul, pentru a se introduce în sistem oameni ai partidelor de la guvernare.
Ordinul comun al Ministerul Justiției și Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial de marți, 23 iulie 2021, interzice dreptul la intrarea în INM celor care se încadrează într-o listă cu nu mai puțin de 102 afecțiuni, dintre care cele mai multe nu au legătură cu bolile psihice sau cu cele contagioase. Lista lungă a afecțiunilor constituie baremul medical pe baza căruia urmează a fi eliberat certificatul medical ce dovedește îndeplinirea condiției de a fi apt pentru concursul de admitere la INM. Proiectul a fost pus mai întâi în dezbatere publică pe site-ul oficial (www.just.ro), pe 20 iulie. Cele două ministere care au semnat acest ordin comun sunt conduse de alianța USR PLUS și au o viziune cel puțin stranie asupra dreptului la muncă, pe care-l condiționează de o condiție fizică de invidiat. „Poate fi încercarea lor de a elimina din Magistratură persoane competente, cu multă experiență, care au trecut de o anumită vârstă. Este un vis mai vechi al celor de la USR, de a introduce în INM doar copii fără experiență, proaspăt ieșiți de pe băncile școlii, dar care pot să greșească foarte ușor sau pot fi extrem de ușor de controlat. Condițiile prevăzute de acest proiect amintesc de Olimpiada din Antichitate și de dictonul „mens sana in corpore sano”, numai că a alege „pe sprânceană” numai persoane atletice care să practice meseria de procuror nu are nicio legătură cu Drepturile Omului sau cu această meserie. Ar putea angaja atleți, dar procurorii se ocupă cu legile, cu analiza probatoriului și întocmirea dosarelor, nu fac nici parada modei, nici nu participă la concursuri de frumusețe sau la Olimpiadă. Deci singura explicație ar fi exact aceasta: eliminarea celor cu experiență, pentru așa-zisul scop nobil de a introduce tineretul în Magistratură, acum prin găselnița sanitară. Cunoașterea legilor și experiența nu-i interesează pe cei de la USR PLUS”, spune un procuror revoltat.
Găselnița perfectă pentru a băga pilele în sistem
Sunt excluși de la examenul pentru admiterea în INM cei care au afecțiuni de orice fel, iar lista bolilor este atât de lungă, încât e greu de crezut că vor mai exista candidați (http://www.just.ro/wp-content/uploads/2021/07/Proiect-OMJ.pdf): de la astm bronșic la miopie, diabet zaharat, boli de rinichi, toate afecțiunile aparatului cardio-vascular și obezitate. Practic, prin excludere, s-ar putea să nu mai fie nimeni declarat apt pentru acest examen. Magistrații spun că Ordinul a apărut după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut Guvernului, acum o lună, să se urgenteze aprobarea emiterii unei legi privitoare la intrarea în magistratură, după ce anul trecut și anul acesta nu s-a mai dat examen, iar sistemul a ajuns în colaps, pentru că au ieșit foarte mulți procurori la pensie. „Noi am presupus că s-a întâmplat acest lucru pentru a fi introduși în sistem oameni direct, fără examen, dacă au vechime cinci ani în domeniul juridic – să fi fost avocați, consilieri juridici, executori judecătorești sau referenți la Carte Funciară, cei de la Registrul Comerțului și oricine are vechime de cel puțin cinci ani într-o profesie juridică. S-a mai întâmplat asta, într-un an când s-a ajuns la o situație de criză asemănătoare. Sunt foarte mulți tineri foarte buni la învățătură care sunt anemici sau au diabet. Ce legătură au bolile cardiovasculare, cele de rinichi sau de plămâni, cu acest regulament? Ce legătură are obezitatea? Este normal să fie eliminați cei care au tulburări psihice, dar nu așa ceva. Unde este egalitatea de șanse și dreptul la muncă, prevăzute de Constituție? Dacă cineva a avut neșansa de a se îmbolnăvi, cu o afecțiune care nu e contagioasă, asta nu înseamnă că nu poate lucra. Afectează drepturi fundamentale. Toate actele normative care se emit în România trebuie să fie în concordanță cu prevederile constituționale”, a declarat, pentru Jurnalul, o judecătoare.
Există riscul ca și restul domeniilor să preia modelul și să restrângă dreptul la muncă persoanelor din aceste categorii. Un asemenea Ordin afectează drepturi fundamentale prevăzute de Constituție și aduce atingere și Art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale.
Judecător
Cei care lucrează în domeniul Justiției se întreabă acum dacă nu urmează și eliminarea din sistem a celor care deja lucrează de mulți ani și au aceste afecțiuni.
Examenul la Magistratură este unul dintre cele mai grele examene din România. Probabil că cineva s-a gândit să elimine definitiv examenul și să creeze un privilegiu pentru oamenii lor, pe baza stării de sănătate, fără să-i intereseze dacă acei oameni știu suficientă carte. Clar sunt interese ascunse, pentru a-i favoriza pe unii.