x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special USR: "Poezii de până azi", un tiraj-record mondial nedoborât

USR: "Poezii de până azi", un tiraj-record mondial nedoborât

06 Noi 2010   •   00:00

Adrian Păunescu a fost "o figură de mare popularitate a ultimelor decenii", iar prin dispariţia sa "lite­ratura română pierde un poet notabil şi un talentat gazetar", transmit Uniunea Scriitorilor din România (USR) şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti într-un comunicat de presă. "Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu deosebită tristeţe încetarea din viaţă a scriitorului Adrian Păunescu. Personalitate complexă, con­troversată, cu un mare impact asu­pra publicului prin poezia sa gran­dilocventă şi cantabilă, Adrian Păunescu a fost o figură de mare po­pularitate a ultimelor decenii. Prin dis­pariţia lui Adrian Păunescu, litera­tu­ra română pierde un poet notabil şi un talentat gazetar", se arată în comunicat. "Adrian Păunescu a fost şi va rămâne un fenomen pentru re­cep­ta­rea poeziei. Amintesc aici ca probă de neatacat pentru audienţa naţională a operei lui Adrian Păunescu antologia de poeme din 1978, apărută în colecţia BPT, «Poezii de până azi», cu o prefaţă de Eugen Barbu şi o postfaţă de Şerban Cioculescu, un record mondial nedoborât pentru tirajul unei cărţi de poezie: 155.000 exemplare. Adrian Păunescu lasă în urma sa şi o operă literară, şi o operă socială. Legea 118/2002 privind instituirea indemnizaţiei de merit pentru 1.500 de personalităţi române de prestigiu ale ştiinţei, culturii şi sportului, personalităţi ce primesc lunar echivalentul a trei salarii minime brute pe ţară, a fost, este şi va fi una dintre marile bătălii câştigate de Adrian Păunescu pentru elitele Ro­mâniei", a declarat pentru Mediafax Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie - Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bucureşti. El a precizat că îi este greu să vorbească la trecut despre colegul său de Poezie. "L-am vizitat cu puţină vreme înainte să fie internat, pentru a-i propune să accepte un mare premiu şi să rea­lizeze o conferinţă publică la Ateneul Român. M-a impresionat tabloul mare din biroul său, în care erau el şi Nichita Stănescu la sărbătorirea a 50 de ani de viaţă ai lui Nichita Stănescu. M-a impresionat entuziasmul cu care a vorbit minute întregi despre câţiva mari dispăruţi: Nichita Stănescu şi Marin Preda. Am discutat despre breasla noastră literară, cu bunele şi relele ei", a mai spus Dan Mircea Cipariu.

×
Subiecte în articol: special