Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am ajuns la Bistriţa într-o seară răcoroasă de toamnă târzie, când iarna trimitea săgeţi de gheaţă făcându-şi loc, fără să întrebe dacă i se permite sau nu, să se instaleze. Într-un loc special, aveam să cunosc oameni cu suflet frumos, cum rar ţi se întâmplă să găseşti în ultima vreme. Am trecut, emoţionată, pragul fostului templu de cult mozaic, astăzi edificiu cultural ce găzduieşte spectacole şi expoziţii de fotografie, sculptură, pictură, despre care auzisem că înainte de 1996 era o ruină.
Într-un cadru distins am întâlnit familia Ţărmure: pe Gavril, pe Mihaela şi pe fiica lor, Lina, care n-au stat deoparte, ci au organizat un concert special cu invitaţi speciali: Grigore Leşe şi Grupul Iza, dar şi o licitaţie de lucrări de artă, fondurile strânse fiind donate în scop nobil unui bistriţean, la rându-i artist. Înainte de a ajunge la Bistriţa, la fosta sinagogă, cu greu mi-am putut imagina cum a reuşit cineva să transforme o ruină într-o splendidă sală de concerte şi galerie de artă. Imaginaţia mea era departe de ceea ce aveam să descopăr...
Bistriţa iese acum din tiparele unui oraş provincial mistuit de monotonie. Aici, în această urbe, a înfiinţat în 1996 Gavril Ţărmure – „Ţ”, cum îi spun prietenii – Societatea de Concerte Bistriţa unde organizează stagiuni simfonice, tabere, ateliere, expoziţii de artă contemporană, colocvii, simpozioane literare ori spectacole de teatru. A obţinut, printr-un contract de comodat, de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, sinagoga din Bistriţa. A pornit la drum cu un proiect pentru care puţini i-au dat şanse de reuşită. Sinagoga era abandonată de aproape 50 de ani şi se găsea într-o avansată stare de degradare.
Dar asta n-a fost un impediment pentru românul cu suflet mare care a făcut tot posibilul pentru a da bistriţenilor una dintre cele mai frumoase săli de spectacole din ţară. A obţinut, printr-un proiect, fonduri de la Comisia Europeană, însă partea destinată renovării a fost cu totul insuficientă. I-au fost alături oameni de afaceri români şi americani care au crezut în visul lui. O mică parte din bani a venit şi de la Consiliul Local Bistriţa apoi, zi după zi, clădirea a prins contur. Zidurile măcinate de ploi, zăpezi şi mucegaiuri au fost renovate, pictura murală refăcută, băncile lăcuite, iar fosta sinagogă, simbol al multiculturalismului practicat de bistriţeni în ultimii 200 de ani „a fost trezită” la o nouă viaţă.
Muzicianul din Căianu Mare
Gavril Ţărmure este un om deosebit, fiul lui badea Pavăl, ţăran mândru din Căianu Mare, şi al mamei Saveta, la rându-i straşnică gospodină. Tatăl său, ultimul boştinar adevărat din sat, şi-a împlinit un mare vis: acela „de a-i vedea domni pe tăţi copiii pe care i i-o dat Dumnezeu”. A avut opt fii şi pe toţi i-a ţinut la şcoli înalte. După ce Gavril a terminat clasa a IV-a, l-a luat de mână, l-a urcat în tren şi l-a dus la Bucureşti, la Liceul de Muzică. I-a dat în grijă o valiză mare din lemn şi l-a lăsat pe mâna unor profesori care să-i descifreze tainele unui instrument de suflat. Fiul boştinarului din Căianu Mare nu s-a dat bătut. I-a fost greu, însă a absolvit liceul între cei dintâi şi n-a stat pe gânduri, s-a înscris la Conservatorul din Iaşi, pe singurul loc scos la concurs pentru trombon.
Aştepta examenul cu inima strânsă când a auzit, pe hol, paşi apăsaţi. Era badea Pavăl, tatăl său. Cu emoţie în glas i-a mărturisit îngrijorările care nu-i dădeau pace: „Mă tem că de data asta ai venit degeaba... e numai un loc şi suntem mulţi!”. „Zici că este un loc? Păi, ţie un loc îţi trebe!” Şi nu s-a înşelat.
