x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Valori estetice

Valori estetice

de Luminita Ciobanu    |    14 Ian 2011   •   01:56
Valori estetice
Sursa foto: Iulia Gorneanu/

146468-2.jpgAm ajuns la Bistriţa într-o seară ră­coroasă de toamnă târzie, când iarna tri­mitea săgeţi de gheaţă făcându-şi loc, fără să întrebe dacă i se permite sau nu, să se instaleze. Într-un loc spe­­­ci­al, aveam să cunosc oameni cu su­flet fru­mos, cum rar ţi se întâmplă să găseşti în ultima vreme. Am trecut, emo­ţionată, pra­gul fostului templu de cult mozaic, as­tăzi edificiu cultural ce găzduieşte spec­tacole şi expoziţii de fotografie, sculp­tură, pictură, despre care auzisem că înainte de 1996 era o ruină.

Într-un cadru distins am întâlnit familia Ţăr­mu­re: pe Gavril, pe Mihaela şi pe fiica lor, Lina, care n-au stat deoparte, ci au organizat un concert special cu invitaţi speciali: Grigore Leşe şi Grupul Iza, dar şi o li­ci­taţie de lucrări de artă, fondurile strânse fiind donate în scop nobil unui bistriţean, la rându-i artist. Înainte de a ajunge la Bistriţa, la fosta sinagogă, cu greu mi-am putut imagina cum a reuşit cineva să transforme o ruină într-o splen­didă sală de concerte şi galerie de artă. Imaginaţia mea era departe de ceea ce aveam să descopăr...

Bistriţa iese acum din tiparele unui oraş provincial mistuit de monotonie. Aici, în această urbe, a înfiinţat în 1996 Gavril Ţărmure – „Ţ”, cum îi spun prie­tenii – Societatea de Concerte Bistriţa unde organizează stagiuni simfonice, ta­bere, ateliere, expoziţii de artă contemporană, colocvii, simpozioane lite­rare ori spectacole de teatru. A obţinut, printr-un contract de comodat, de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, sinagoga din Bistriţa. A pornit la drum cu un proiect pentru care puţini i-au dat şanse de reuşită. Sinagoga era abandonată de aproape 50 de ani şi se găsea într-o avansată stare de degradare.

Dar asta n-a fost un impediment pentru românul cu suflet mare care a făcut tot posibilul pentru a da  bistriţenilor una dintre cele mai frumoase săli de spectacole din ţară. A obţinut, printr-un proiect, fonduri de la Comisia Europeană, însă partea destinată renovării a fost cu totul insuficientă. I-au fost alături oameni de afa­ceri români şi americani care au crezut în visul lui. O mică parte din bani a  ve­nit şi de la Consiliul Local Bistriţa apoi, zi după zi, clădirea a prins contur. Zi­du­rile măcinate de ploi, zăpezi şi mu­cegaiuri au fost renovate, pictura mu­rală refăcută, băncile lăcuite, iar fos­ta sinagogă, simbol al multiculturalis­mu­lui practicat de bistriţeni în ultimii 200 de ani „a fost trezită” la o nouă viaţă.

Muzicianul din Căianu Mare
Gavril Ţărmure este un om deosebit, fiul lui badea Pavăl, ţăran mândru din Căianu Mare, şi al mamei Saveta, la rându-i straşnică gospodină. Tatăl său, ultimul boştinar adevărat din sat, şi-a împlinit un mare vis: acela „de a-i vedea domni pe tăţi copiii pe care i i-o dat Dumnezeu”. A avut opt fii şi pe toţi i-a ţinut la şcoli înalte. După ce Gavril a terminat clasa a IV-a, l-a luat de mână, l-a urcat în tren şi l-a dus la Bucureşti, la Liceul de Muzică. I-a dat în grijă o valiză mare din lemn şi l-a lăsat pe mâna unor profesori care să-i descifreze tainele unui instrument de suflat. Fiul boştinarului din Căianu Mare nu s-a dat bătut. I-a fost greu, însă a absolvit liceul între cei dintâi şi n-a stat pe gânduri, s-a înscris la Conservatorul din Iaşi, pe singurul loc scos la concurs pentru trombon.

Aştepta examenul cu inima strânsă când a auzit, pe hol, paşi apăsaţi. Era badea Pavăl, tatăl său. Cu emoţie în glas i-a mărturisit îngrijorările care nu-i dădeau pace: „Mă tem că de data asta ai venit de­geaba... e numai un loc şi suntem mulţi!”. „Zici că este un loc? Păi, ţie un loc îţi trebe!” Şi nu s-a înşelat. 

×
Subiecte în articol: jurnalul de duminică