Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La opt zile de la venirea sa pe lume, pruncul Iisus a fost tăiat împrejur, pe de o parte pentru ca să împlinească legea, iar mai apoi pentru a astupa gura ereticilor care ar fi putut spune mai târziu că Domnul nu a luat fire omenească. Praznicul închinat Mântuitorului Iisus Hristos aminteşte de primul „act religios”, prima „iniţiere religioasă” a nou-născutului. Ritualul religios al tăierii împrejur a fost legiferat de Moise în amintirea izbăvirii evreilor din robia egipteană. În cadrul ritualului nou-născutul primea un nume, iar Mântuitorul l-a primit pe-al Său, Iisus, care înseamnă: „Dumnezeu este mântuirea”.
În toate bisericile, în ziua Sfântului Vasile cel Mare, la sfârşitul Sfintei Liturghii se citesc nişte rugăciuni speciale, numite molitve. Molitvele se rostesc de ierarh sau preot şi, în general, persoanelor care sunt stăpânite de demoni. „Să fugim de acest păcat nesuferit. Invidia este învăţătura şarpelui, născocirea demonilor, sămânţa duşmanului, arvuna iadului, piedica evlaviei, cale spre gheenă, lipsire de Împărăţia cerurilor”, astfel spunea Sfantul Vasile cel mare, cel născut la 1 ianuarie, cel mai iubit şi puternic dintre sfinţi. Acesta s-a născut în anul 330 (după alţii 329) în Cezareea Capadociei. Sfântul Vasile a luptat alături de Sfântul Atanasie al Alexandriei împotriva ereziilor ce au tulburat Biserica în secolul al IV-lea. A fost frate cu Sfântul Grigorie de Nyssa şi bun prieten cu Sfântul Grigorie de Nazianz. Împreună sunt numiţi „Părinţii Capadocieni”. Numele său, ce vine din grecescul basilios, „împărătesc”, este, alături de Ioan, printre cele mai populare purtate de creştini. Marele Sfânt Vasile a păstorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile.
Familia sa a rămas renumită pentru spiritul său creştin, care a dat Bisericii mai multe personalităţi, printre care şi sfinţi. Vasile şi Emilia, părinţii săi, proveneau din familii creştine distinse şi, se pare, făceau parte din clasa aristocrată. Vasile cel Mare şi-a început instruirea în oraşul natal sub îndrumarea tatălui său, Vasile, un faimos retor, fiu al Sf. Macrina cea Bătrână şi ucenic al Sf. Grigorie Taumaturgul. Mama sa, Emilia, fiica unui martir creştin, a dat naştere la zece copii, din care trei au devenit episcopi (Sf. Vasile, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Petru al Sevastei), iar fiica cea mare, Sf. Macrina cea Tânără, un model de vieţuire ascetică. După studiile de retorică din Cezareea, a mers apoi în Constantinopol şi după 351 la Atena, unde l-a întâlnit pe Sf. Grigorie Teologul, cu care a legat o prietenie de-o viaţă. În 356 s-a întors în oraşul natal, unde a început o carieră de retor, ca tatăl său, pe care însă o părăseşte în scurt timp pentru a se dedica unei vieţi închinate lui Dumnezeu. A făcut o călătorie în Egipt, Palestina, Siria şi Mesopotamia, pentru a-i întâlni pe cei mai renumiţi asceţi din vremea sa, de care este profund impresionat, hotărând să le urmeze viaţa. Şi-a vândut averile, împărţind banii săracilor, după care a dus o viaţă sihăstrească în apropiere de Neocezareea Pontului, alăturându-i-se şi alţi creştini, între care şi prietenul său, Sf. Grigorie Teologul. Cei doi prieteni au elaborat Filocalia, o antologie din lucrările lui Origen dedicate desăvârşirii creştine. Sfântul Vasile a scris în această perioadă Regulile morale, Regulile mari, Regulile mici, Constituţiile ascetice, prin care a devenit cunoscut drept unul dintre întemeietorii monahismului de obşte, Regulile sale fiind şi astăzi la baza vieţuirii călugăreşti în Biserica Ortodoxă.
S-a dovedit a fi un om al echilibrului, bun cunoscător al naturii omeneşti, el însuşi a întemeiat câteva mănăstiri după regulile sale. Impresionat de talentul organizatoric al Sf. Vasile şi de angajarea sa totală în slujba Evangheliei, Mitropolitul Eusebiu al Cezareei l-a convins în 364 să primească preoţia şi să-i devină principal colaborator. După moartea lui Eusebiu în 370, Sfântul Vasile i-a urmat la tron, devenind episcop al Cezareei, mitropolit al Capadociei şi exarh al Pontului. În cei nouă ani de episcopat a întemeiat spitale, case pentru săraci, cămine pentru călători şi străini, câştigând astfel iubirea şi respectul tuturor. Ca alcătuitor de slujbe bisericeşti, Sfântul Vasile a compus Liturghia care îi poartă numele, precum şi numeroase rugăciuni, inclusiv cunoscutele Molitve. Preocupat de propovăduirea creştinismului în ţinuturile păgâne şi de păstrarea rânduielilor fără pată, el a scris 92 de canoane cu obligativitate generală în Biserica Ortodoxă.
În Biserica Ortodoxă, Sfântul Vasile este numit şi „Părinte, mare dascăl al Bisericii şi ierarh”, fiind prăznuit atât la 1 ianuarie, ziua trecerii sale la Domnul, cât şi împreună cu alţi doi mari sfinţi ierarhi, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, la 30 ianuarie (Sfinţii Trei Ierarhi). Toţi trei au trăit în secolul al IV-lea, cunoscut drept „veacul de aur al teologiei”, ei având un rol deosebit în apărarea dreptei credinţe. Apelativul de „cel Mare” este atribuit celor care s-au dovedit a fi tari ca nişte stânci în mărturisirea credinţei. Respectul deosebit de care s-a bucurat Sfântul Vasile a fost reprezentat de poziţia sa de neclintit de partea Ortodoxiei în tulburările care au cuprins Biserica în perioada dintre primele două sinoade ecumenice. Sfântul Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creştini, evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a marii sale popularităţi. Scrierile sale au o mare importanţă teologică şi au fost traduse pe tot globul.
Citește pe Antena3.ro
