x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Alte derby-uri!

Alte derby-uri!

de Marius Mihalcea    |    14 Aug 2009   •   00:00
Alte derby-uri!
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Steaua - Urziceni este capul de afiş al rundei a 3-a



După Craiova - Dinamo şi CFR - Urziceni, în prima etapă, şi Steaua - CFR şi Urziceni - Rapid, runda trecută, Liga 1 programează alte două întâlniri de foc în etapa a 3-a.

Meciul sfârşitului de săptămână în primul nostru eşalon fotbalistic este, de departe, cel dintre Steaua şi Unirea Urziceni, faţă în faţă urmând a fi cea mai titrată echipă din România şi campioana en-titre a ţării. Tot pe muchie de cuţit va fi şi jocul de pe "Dan Păltinişanu" dintre FC Timişoara şi Rapid. În fine, derby-ul oltenesc dintre Universitatea Craiova şi Pandurii Târgu Jiu şi meciul de la Piatra-Neamţ dintre Ceahlăul şi Dinamo, în care "roş-albii" vor căuta să spele impresia proastă lăsată după înfrângerea cu Internaţional Curtea de Argeş, completează o etapă care se anunţă cel puţin la fel de atractivă ca precedentele două.

5130-99328-36_38tv1.jpg

EXTRAFOTBAL

VINERI 15:00 (Sport 1) Triatlon - Karnten Ironman, Austria; 19:15 (Eurosport) Sărituri cu schiurile - Marele Premiu de vară de la Courchevel; 20:00 (sport.ro) Tenis - Masters Series Montreal, sferturile 1 şi 2; 21:30 (Eurosport) Tenis - Circuitul feminin WTA - Turneul de la Cincinatti.

SĂMBĂTĂ 2:00 (sport.ro) Tenis - Masters Series Montreal, sferturile 3 şi 4; 11:00 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF de la Berlin; 12:45 (Sport Klub) Formula 3 - GP de la Nurburgring; 14:30 (Sport Klub) Motor - DTM Nurburgring, calificări; 16:45 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF de la Berlin; 17:15 (Sport Klub) Motor - Red Bull MotoGP Rookies Cup, Brno; 19:00 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF de la Berlin; 22:00 (sport.ro) Tenis - Masters Series Montreal, semifinala 1.

DUMINICĂ  9:00 (sport.ro) Tenis - Masters Series Montreal, semifinala 2; 10:00 (Sport 1) Motociclism pe zgură - Speedway Skandinavian GP, Malilla; 10:30 (Sport Klub) Echitaţie - FEI Equestrian; 11:00 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF de la Berlin; 11:30 (Sport Klub) Motor - Formula 3 Euro Series, Nurburgring; 15:00 (Sport Klub) Motor - DTM Nurburgring, cursa; 19:00 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF de la Berlin; 23:00 (Eurosport 2) Sporturi extreme - Circuitul Dew Portland din SUA.

×
Subiecte în articol: sport steaua - urziceni