x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Bancarii" insista pentru Zyatti

"Bancarii" insista pentru Zyatti

02 Feb 2004   •   00:00

Dupa un turneu de 10 zile in Cipru, FC National s-a intors ieri in tara, unde va sta pana pe 9 februarie. Presedintele Gino Iorgulescu negociaza in aceste zile pentru aducerea in "Cotroceni " a marocanului Nourredine Zyatti de la Rapid.

Doar infrangeri Pe taram cipriot, "bancarii " au sustinut patru meciuri amicale, gruparea din Parcul cu Platani nereusind sa obtina vreo victorie. Cu toate acestea, antrenorul Cosmin Olaroiu s-a aratat multumit de randamentul jucatorilor sai. "Pentru mine nu a contat rezultatul, ci felul cum s-au miscat elevii mei in teren. Consider ca am intalnit adversari peste nivelul Diviziei A si nu am de ce sa-mi fac griji. Sigur, au existat si mici probleme, inerente in aceasta perioada, dar avem timp pana la inceperea returului sa le remediem", a declarat antrenorul din "Parcul cu Platani".

Variante Nationalul s-ar putea muta pentru partea secunda a stagiului de pregatire in Italia, la Montecatini, dar sejurul este conditionat de gasirea unor adversari cel putin de Serie B. In caz contrar, bucures tenii vor reveni in Insula Afroditei.

"Petre Marin nu este FC National" Conducerea AFAN l-a criticat pe capitanul lui FC National, Petre Marin, pentru faptul ca a semnat, in numele a noua jucatori "bancari", renuntarea la conditia de membri ai sindicatului pe care il conduce in favoarea formatiunii rivale, AFR. "Marin nu este FC National sa hotarasca ce fac ceilalti fotbalisti", au spus sindicalistii.

×
Subiecte în articol: sport