x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Camelia Potec, locul 5 la 800 m liber

Camelia Potec, locul 5 la 800 m liber

de Vlad Ionescu    |    03 Aug 2009   •   00:00

Medaliata cu bronz la 1.500 m liber a încheiat în afara podiumului finala la 800 m liber, ultima şansă a delegaţiei României de a mai câştiga un trofeu la Campionatul Mondial de la Roma.



Calificată în ultimul act cu al treilea timp al seriilor, Potec s-a aflat în prim-plan în prima parte a cursei, fiind înregistrată cu cel mai bun timp la 300 de metri. A fost momentul în care principalele sale adversare, cu 5-6 ani mai tinere, au iuţit ritmul, Cameliei nerămânându-i decât să se mulţumească cu locul 5. Ea a oprit cronometrul la 8 minute, 20 de secunde, 44 de sutimi, timp mai bun decât în serii, dar insuficient pentru o medalie. Dacă ar fi reeditat rezultatul de vârf din acest sezon, stabilit în aprilie, la Monpellier, Potec ar fi urcat pe treapta a treia a podiumului. Ultima prezenţă românească în concursul de înot s-a consemnat ieri-dimineaţă, când ştafeta masculină de 4x100 m mixt, finalistă în 2007, a ocupat doar locul 21 în serii, fiind eliminată.

Naţionala de polo a ţării noastre s-a clasat pe locul 7, îndeplinindu-şi obiectivul de a intra între cele mai bune opt echipe ale lumii. În ultimul meci, băieţii antrenaţi de Istvan Kovacs au învins Canada cu 9-6, luându-şi revanşa în faţa echipei care anul trecut i-a împiedicat să meargă la JO de la Beijing. Titlul a revenit Serbiei, care a dispus cu 14-13 de Spania, după prelungiri şi lovituri de departajare. Bronzul a fost câştigat de Croaţia, 8-6 cu SUA.

×
Subiecte în articol: sport