x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dominaţie portocalie peste Berna

Dominaţie portocalie peste Berna

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    18 Iun 2008   •   00:00
Dominaţie portocalie peste Berna

ROMÂNIA – OLANDA ● Peste 100.000 de batavi în Elveţia
Cei mai spectaculoşi suporteri de la Campionatul European, olandezii, au schimbat aproape complet capitala Elveţiei. Fanii Olandei se simt ca acasă în oraşul aflat de-a lungul splendidului rîu Aare.



ROMÂNIA – OLANDA ● Peste 100.000 de batavi în Elveţia
Cei mai spectaculoşi suporteri de la Campionatul European, olandezii, au schimbat aproape complet capitala Elveţiei. Fanii Olandei se simt ca acasă în oraşul aflat de-a lungul splendidului rîu Aare.

În Berna, susţinătorii “Oranje” sînt o imagine la fel de des întîlnită şi aproape la fel de impresionantă precum cea a Alpilor. Peste 100.000 de olandezi au pus stăpînire pe întreaga zonă şi zilnic oferă teribile spectacole fonice şi de culoare pe străzi, în puburi sau de la bordul maşinilor personale. “Oranje kampioen!” este scandarea lor preferată şi înscrisul care se regăseşte pe majoritatea steagurilor sau a bannerelor. Traducerea e inutilă.

ATAŞAMENT. Suporterii “portocalei mecanice” pot fi întîlniţi oriunde întorci privirea, sînt extrem de sociabili şi par a se distra oriunde şi oricînd. Imaginaţia lor nu are limite. Sînt îmbrăcaţi în portocaliu, poartă coifuri, măşti, peruci imense sau chiar coliere formate din morcovi, ceapă sau cartofi din plastic. Cei mai înstăriţi dintre ei au ocupat majoritatea hotelurilor din Berna, Fribourg, Thun, Interlaken sau alte oraşe din zonă, în vreme ce mulţi dintre cei mai puţin potenţi financiar dorm în gară, în campinguri sau pur şi simplu pe străzi. În timpul zilelor fără meciuri, ei îşi petrec timpul bînd bere, cîntînd prin baruri sau organizînd chiar meciuri de fotbal pe bulevardele şi pieţele încărcate de istorie din Berna. “Nu avem nimic cu voi, românii. Vă simpatizăm! În schimb, nu suportăm francezii şi italienii. Sînt nişte infatuaţi”, ne-a dezvăluit Orlando, din Utrecht, care ne-a studiat cu atenţie acreditările înainte de a fi de acord să ne primească într-un bar în care se aflau cîteva zeci de fani olandezi, care cîntau necontenit.

ISTORIE. Dominată de fanii olandezi şi oraş al marilor speranţe româneşti, Berna este o capitală încărcată de istorie. Parlamentul, Bundesplatz, este inima centrului istoric, iar sub piaţă la zeci de metri sub pămînt sînt buncăre în care există miliarde de euro. “Aici, sub picioarele noastre, se află 40% din bugetul lumii”, aşa cum se laudă localnicii. În ziua meciului, fanii olandezi sau români au colindat cel mai lung centru comercial din Europa, întins pe o arcadă de aproximativ şase kilometri. Fan Zone-ul din Berna este unul dintre cele mai impresionante de la Euro 2008, putînd găzdui în faţa unui ecran-gigant peste 20.000 de suporteri. La precedentele două meciuri din grupa C, contra Italiei şi Franţei, fanii olandezi au făcut un adevărat spectacol în Fan Zone, lăsînd în urma lor mii de pahare cu bere şi dînd multă bătaie de cap forţelor de ordine.

Practic în absenţa fanilor englezi, care de obicei constituie grosul suporterilor prezenţi la un turneu final, olandezii sînt acum cea mai numeroasă naţiune reprezentată la Euro 2008.

Interes

Conform organizatorilor, cele mai urmărite meciuri pe ecranele-gigant aflate în zonele special amenajate în Austria şi Elveţia au fost, pînă în prezent, Italia – România (1-1) şi Olanda – Franţa (4-1), acestea strîngînd în locurile denumite Fan-Zone aproape 300.000 de suporteri. Vineri, la Zürich, unde elevii lui Piţurcă au ratat de puţin o victorie de răsunet contra Italiei, în piaţa din Bellevue s-au aflat peste 14.000 de oameni, iar la Berna, unde s-a jucat Olanda – Franţa, s-au strîns aproximativ 15.000 de suporteri. În total, la toate meciurile disputate pînă acum la turneul final, în Fan Zone, unde meciurile sînt difuzate pe ecrane-gigant, au fost prezente peste două milioane de vizitatori. Din păcate, la finalul meciului dintre România şi Italia, cîţiva suporteri din ambele tabere s-au luat la bătaie, lucrurile calmîndu-se după intervenţia fermă a forţelor de ordine elveţiene.

DORINŢĂ

“Nu avem nimic de împărţit cu voi, românii. Vă simpatizăm! În schimb, nu-i suportăm pe francezi şi pe italieni, care sînt nişte infatuaţi. Cel mai bine ar fi ca ei să plece acasă, iar noi să mergem împreună în sferturi, dar asta după un scor de egalitate”

Orlando - suporter Olanda

OPINIE

“Pentru Olanda, cel mai bine ar fi ca Italia şi Franţa să fie eliminate de la turneul final. Sînt două echipe cu greutate, care ar trage din răsputeri să se răzbune după ce i-am umilit în meciurile din grupă. România e o echipă bună, dar nu cred că are forţa să ne învingă astăzi”

Diederik - suporter Olanda

×
Subiecte în articol: sport berna sînt