Reintrată în posesia celor şase puncte care au dus-o în preliminariile Champions League, FC Timişoara nu are parte de linişte. Chiar înaintea meciului tur cu Şahtior Doneţk, programat în această seară, FC Timişoara este ameninţată de FIFA cu o nouă depunctare sau, chiar, cu retrotragradarea în eşalonul fotbalistic doi! De ce? Din cauza datoriei pe care clubul o are către Claudio Zambon!
Pe 20 iulie FIFA, prin Fabio Lombardi - Secretar General al Comisiei de Disciplină, trimite către FRF şi FC Timişoara o adresă prin care somează clubul bănăţean să îşi plătească datoria către societatea patronată de Claudio Zambon. Despre ce este vorba? Le place sau nu, timişoarenii poartă povara scandalului "siglei şi tricourilor cu culorile Poli Timişoara" pe care le-au folosit în sezonul 2007/2008 şi pentru care au fost amendaţi de către FIFA. Tot pentru acest lucru, FC Timişoara trebuia să îi plătească lui Zambon, proprietarul palmaresului Poli Timişoara, o despăgubire de circa 185 de mii de euro. Lucru care nu s-a întâmplat. "Asta înseamnă că a fost o încălcare a articolului 54 din Codul de Disciplină FIFA şi va reprezenta subiectul unei investigaţii a Comisiei de Disciplină a FIFA. Acest caz va fi pe agenda următoarei întâlniri a Comisiei (nr. luna august), astfel că această societate riscă, cf regulamentului, sancţiunile de rigoare( depunctarea sau retrogradarea), care vor fi impuse grupării FC Timişoara".
"Îmi daţi banii sau vă place circul?"
Marian Iancu, boss-ul din Banat, nu a putut fii contactat pentru a răspunde acestei ameninţări din partea FIFA, iar preşedintele Gheorghe Chivorchian s-a eschivat finuţ dialogului: "Sunt la dineul oficial, la Doneţk. Nu pot vorbi". Adresa FIFA este confirmată de către Departamentul Relaţii Internaţionale din cadrul FRF, prin vocea referentului Dan Cristea: "Da, este adevărat că Timişoara are de dat nişte bai. Câţi? Nu ştiu. Cert este că şi pe 28 iulie a mai venit o hârtie cu contul în care trebuie să plătească. Eu cred că vor plăti. Sper să nu fie atât de inconştienţi încât să refuze acest lucru"! Păgubitul din poveste, italianul Claudio Zambon, explică în exclusivitate pentru jurnalul.ro cum stau lucrurile: "Ei au să îmi dea aproape 200 de mii de euro. Nu ştiu exact suma. Banii sunt pentru că au folosit tricourile cu insemnele care nu le aparţin în sezonul 2007/ 2008. Săptămâna trecută am venit în România şi am aflat de această adresă. Nu am vrut să fac scandal. Nici măcar nu am avut chef de o discuţie în contradictoriiu cu Timişoara. I-am trimis lui Chivorchian un SMS în care l-am întrebat: Vreţi să plătiţi sau facem circ, ca de obicei!? Fireşte, nu am primit niciun răspuns. Poate că pentru ei deciziile FIFA nu contează".
Click pentru a mari imaginea
Citește pe Antena3.ro