x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Burleanu, Buftea şi pilele buzoiene ale consilierului

Burleanu, Buftea şi pilele buzoiene ale consilierului

de Mihai Igirosanu    |    28 Iul 2014   •   16:08
Burleanu, Buftea şi pilele buzoiene ale consilierului
Omul de încredere al preşedintelui FRF şi-a numit un apropiat şef al Centrului de Fotbal Buftea
După penibilul concursurilor cu CV-urile pentru numirea antrenorilor de la naţionalele de juniori, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu şi prietenii săi aduşi la Casa Fotbalului s-au întors la numirile dubioase în diverse funcţii. Astfel, deşi nu ocupă în mod oficial nicio funcţie în cadrul Federaţiei, consilierul, fostul partener de afaceri şi prietenul apropiat al preşedintelui, Gabriel Bădescu a găsit de cuvinţă să numească personal noul şef al Centrului de Fotbal Buftea. Dincolo de ciudăţeniile evidente în legătură cu funcţiile şi responsabilităţile din noua organigramă supraîncărcată a FRF, rămâne de discutat capacitatea alesului şi cum s-a ajuns la numirea sa. 

Prieten şi frate al fostului prefect de Buzău
Buzoianul Bădescu n-a găsit o altă variantă pentru postul de la Buftea decât un alt cetăţean din Crâng, Mihai Baltă, un anonim dar posesor a unei calităţi care a cântărit decisiv pentru obţinerea funcţiei. Noul angajat al Federaţiei este fratele fostului prefect de Buzău, Gabriel Baltă, unul dintre apropiaţii cuplului Burleanu-Bădescu. De reţinut că ultimul deţine şi câteva afaceri legate direct sau indirect de Primăria Buzău. Un amănunt de semnalat este acela că fratele lui Mihai Baltă, noul şef de la Buftea, fostul prefect de Buzău, Gabriel Baltă a fost demis în luna ianuarie din cauza faptului că n-a ştiut în timpul viscolului puternic care erau cele cinci localităţi izolate din judeţ! Pentru binele fotbalului românesc, sperăm ca Mihai Baltă să se descurce mult mai bine în funcţia de şef al Centrului de Fotbal Buftea decât s-a descurcat fratele său ca prefect de Buzău.

Cine este Gabi Bădescu
Analizat aşa cum se cuvine de Jurnalul Naţional în această primăvară, în contextul dezvăluirilor despre echipa numeroasă pe care fostul angajat în Administraţia Prezidenţială, Răzvan Burleanu a adus-o la Casa Fotbalului, consilierul Gabi Bădescu are creionat un “CV” interesant şi pe site-ul Sport24h.ro. “Un alt personaj în care Burleanu are încredere maximă este un anume Gabi Bădescu, fost colaborator la Federaţia de Minifotbal şi actual consilier federal plătit cu 21.300 de lei pe lună. De altfel, Bădescu, fost jucător de fotbal în ligile inferioare, a fost lăsat la conducerea federaţiei de profil. Bădescu învârte banii cu lopata într-un oraş mic, fără perspective, precum este Buzău, sume importante provenind din activitatea de la Minifotbal, prin organizarea de competiţii (turnee finale regionale etc), pe terenul pe care îl deţine. El are diverse alte afaceri, printre care şi o vulcanizare, la intrarea în oraş. Bun prieten cu directorul economic din Primăria Buzău, Bădescu are concesionat un teren pe care a construit terenul de minifotbal pe care îl deţine în coproprietate cu fratele lui Dan Tulpan, preşedintele Gloriei Buzău şi fost membru în Comitetul Executiv al FRF. Personaj alunecos, Bădescu este totuşi ignorat de urbei. Gabi Bădescu deţine un club în Liga a IV-a, Viitorul Locomotiva, grupare care forţează promovarea şi care a rezultat din fuziunea Şcolii de Fotbal Viitorul cu formaţia Locomotiva Buzău. La echipă l-a angajat antrenor, o perioadă, pe Pompiliu Stoica, fost fotbalist la Steaua. De asemenea, clubul lui Bădescu are peste 220 de copii şi juniori, activitate de pe urma căreia oficialul FRF scoate alţi bani frumoşi”, au scris redactorii site-ului respectiv.


×
Subiecte în articol: razvan burleanu