x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rapidul întâlnește, duminică, Universitatea Craiova, vecina din clasament

Rapidul întâlnește, duminică, Universitatea Craiova, vecina din clasament

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2023   •   15:40
Rapidul întâlnește, duminică, Universitatea Craiova, vecina din clasament

Vecinele din clasamentul Superligii de fotbal, Rapid București și Universitatea Craiova, se întâlnesc, duminică, de la ora 20:30, în cea de-a treisprezecea etapă.

Rapidul are una dintre cele mai bune forme din clasament și nu a pierdut un meci din 13 august, când Petrolul a reușit o victorie surprinzătoare chiar în Giulești. Pe teren propriu, a fost singura înfrângere suferită de giuleşteni în ediţia curentă, în rest au patru succese şi două remize.

Universitatea Craiova îi suflă în ceafă Rapidului în clasament având uc un singur punct mai puțin.

Oltenii au câștigat ultimul meci în deplasare pe 12 august, cu Poli Iași, când au băgat mingea-n ațe de patru ori și au primit un singur gol.

Media de spectatori înregistrată de Rapid în cele şapte partide jucate acasă în campionatul actual este de 12.030 de persoane și se află pe locul 2 în ligă la public adus pe stadion.

De la revenirea Rapidului în principala competiţie internă din 2021, cele două echipe s-au mai întâlnit de şase ori, craiovenii s-au impus de patru ori, bucureştenii au câştigat un joc, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: fotbal Rapid universitatea craiova