x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Probleme MARI pentru FCSB. Accidentarea lui Bălașa este mai gravă decât se credea

Probleme MARI pentru FCSB. Accidentarea lui Bălașa este mai gravă decât se credea

16 Aug 2017   •   11:50
Probleme MARI pentru FCSB. Accidentarea lui Bălașa este mai gravă decât se credea

Veste proastă primită de antrenorul FCSB. S-a aflat cât va lipsi Mihai Bălașa. Nicolae Dică nu se va putea baza pe fundașul de 22 de ani timp de două săptămâni, astfel că acesta nu va putea fi pe gazon nici la returul cu Sporting, de pe Arena Națională, care se va disputa pe 23 august, infomraza Digisport.

Pe lângă dubla cu Sporting, Bălașa va rata și meciurile din Liga 1 Juventus București și cu Botoșani. După controale mai amănunțite se pare că fundașul a suferit o microruptură musculară, astfel că va putea reveni în echipa lui Dică abia la meciul cu Viitorul, de pe 9 septembrie.

Bălașa a acuzat probleme medicale în timpul meciului cu Astra, încheiat 1-1, și a fost înlocuit la pauză cu Larie. Cumpărat la începutul anului de la AS Roma, pentru 500.000 de euro, a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei pregătite de Nicole Dică în acest început de sezon, purtând în unele momente chiar și banderola de căpitan.

×
Subiecte în articol: mihai balasa fcsb