Forul european a comunicat la începutul acestei săptămâni sumele cu care va premia echipele participante în acest sezon al Europa League. Astfel, toate formaţiile care au prins grupele competiţiei vor fi recompensate cu câte 640.000 de euro, iar fiecare meci disputat va aduce alţi 60.000 de euro. În grupe, fiecare succes va fi premiat cu 140.000 de euro, iar egalul este cotat la 70.000 de euro.
Cele 32 de cluburi care vor obţine calificarea în 16-imile de finală vor primi câte 200.000 de euro. UEFA va premia cu 300.000 de euro accederea în optimi, iar pătrunderea în sferturi va îmbogăţi cele opt echipe cu câte 400.000 de euro. Semifinalistele vor primi câte 700.000 de euro, în timp ce finalista se va alege cu 2 milioane de euro. Echipa care va triumfa în acest sezon de Europa League va obţine un premiu de 3 milioane de euro. Finala va avea loc la 18 mai 2011, în Irlanda, pe Dublin Arena. Pe lângă aceste bonusuri, cluburile îşi vor mai putea rotunji bugetele cu sumele realizate din vânzări de bilete.