x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Chivu, campion

Chivu, campion

19 Dec 2010   •   18:45

Inter Milano, cu Cristi Chivu titular, a câştigat sâmbătă Campionatul Mondial al cluburilor, în urma victoriei cu 3-0 din finala cu formaţia congoleză Tout-Puissant Mazembe. Pandev (’13), Eto’o (’17) şi Biabiany (’85) au semnat cele trei goluri ale “nerazzurrilor”. Chivu a rămas pe teren până în minutul 54, iar evoluţia sa a fost apreciată de presa italiană. “Românul nu a dezamăgit şi a blocat orice tentativă de atac a africanilor”, a scris site-ul tuttomercatoweb.com. La rândul său, site-ul sportevai.it a notat: “Chivu le-a ţinut piept africanilor. A ieşit în repriza secundă, dar aportul său la victorie nu poate fi trecut cu vederea”. Eşecul formaţiei africane a provocat însă incidente în RD Congo. Mai multe persoane care au urmărit partida la televizor în oraşul Lubumbashi au început să spargă vitrinele şi să jefuiască mai multe magazine. Poliţia a intervenit, trăgând mai multe focuri de armă în aer.

×
Subiecte în articol: fotbal international