Starul argentinian al Barcelonei, Lionel Messi, a fost amendat de comitetul de competiţii al federaţiei spaniole (RFEF) pentru că, după ce a marcat un gol, a afişat un mesaj de felicitare adresat mamei sale, informează AFP.
Valoarea amenzii nu a fost comunicată, însă ar putea fi de 2.000 sau 3.000 de euro, potrivit presei spaniole.
Messi a celebrat golul marcat sâmbătă, în campionatul Spaniei, cu Racing Santander, ridicându-şi tricoul, sub care area un alt tricou roşu pe care scria: "Feliz cumple mami!" (La mulţi ani, mami!).
El a fost amendat în baza unui articol din statutul RFEF care consideră drept greşeală gravă "ridicarea tricoului pentru a arăta orice tip de publicitate, slogan, indiferent de conţinutul sau scopul acestei iniţiative".