x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Gigi a decis. Apostol out!

Gigi a decis. Apostol out!

de Mihai Igirosanu    |    21 Oct 2010   •   00:00
Gigi a decis. Apostol out!
Sursa foto: /Gazeta Sporturilor/Intact Images

În meciul din această seară, de pe Stadionul "Galgenwaard", din Utrecht, Steaua îşi joacă ultima şansă de a mai rămâne în cursa pentru calificarea în primăvara europeană. Numai că partida din Olanda a trecut pe planul doi. Nici măcar nu mai este vreo surpriză faptul că Gigi Becali este figura principală.

Aşa cum era de aşteptat, cuvintele grele aruncate de Gigi Becali în direcţia mijlocaşului Iulian Apostol au avut efectul scontat în rândurile celor cărora creditorul de la lojă îi place să-i numească "subalternii" mei. Umilii angajaţi ai lui Gigi Becali l-au tăiat pe omul care a făcut unul dintre penalty-urile din "Ştefan cel Mare" de pe lista pentru deplasarea de la Utrecht. Oficial, s-a explicat că Apostol s-a accidentat la spate în timpul ultimului antrenament, dar nici suporterii cei mai infantili nu au timp să creadă această versiune. E limpede că Becali a dat dispoziţie să nu-l vadă pe Apostol în Olanda, iar dorinţa sa a fost ordin. Nici măcar antrenorul Marius Lăcătuş nu a putut împiedica interzicerea jucătorului. Asta chiar şi în condiţiile în care abia implementase în centrul terenului un cuplu văzut de mulţi drept cel mai valoros din Liga 1, Ricardo Gomes - Iulian Apostol. Astfel, "Fiara" va fi nevoită să schimbe axul central, urmând să-l titularizeze pe bulgarul Stanislav Anghelov sau pe Eric Bicfalvi lângă brazilianul Ricardo.


Grupa K - ora 20:00
FC Utrecht - Steaua Pro TV
SSC Napoli - FC Liverpool
Sport.ro
1 Liverpool 2 1 1 0 4-1 4p
2 Napoli 2 0 2 0 3-3 2p
3 Utrecht 2 0 2 0 0-0 2p
4 Steaua 2 0 1 1 4-7 1p


Utrecht, favorit` la pariuri
Olandezii de la FC Utrecht, aflaţi momentan pe locul 9 în campionatul intern, sunt favoriţi la casele de pariuri înaintea meciului din această seară. La Public Bet, victoria batavilor este cotată cu 1,90, rezultatul de egalitate are 3,25, iar un eventual succes al Stelei a primit cota 3,95. În celălalt meci al grupe K, Napoli - Liverpool, italienii pornesc şi ei ca favoriţi în viziunea celor de la Public Bet. Victoria gazdelor este cotată cu 2,10, egalul cu 3,20, iar succesul "cormoranilor", cu 3,35.


Szekely, în lot
Dacă Iulian Apostol nu a făcut deplasarea în Olanda alături de echipa Stelei, pentru partida cu FC Utrecht, din etapa a III-a a grupei K a Ligii Europa, Janos Szekely (foto) a fost inclus în lot, în ciuda faptului că ezită să semneze prelungirea contractului în condiţiile impuse de Gigi Becali. Szekely a prins delegaţia pentru Utrecht mai mult din cauza celor 9 absenţe cu care se confruntă antrenorul Marius Lăcătuş în vederea partidei din această seară. Delegaţia Stelei s-a cazat ieri la Hotelul Houten, unul înconjurat de mari porţiuni de iarbă pe care păşteau câteva oi.

×
Subiecte în articol: europa league