x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Luce, erou în Ucraina

Luce, erou în Ucraina

09 Dec 2010   •   19:16

Şahtior Doneţk a învins cu 2-0 pe Spor­ting Braga şi s-a calificat în pre­mie­ră în primăvara Ligii Campio­ni­lor. Răzvan Raţ (‘78) şi Luiz Adriano (’84) au semnat golurile „minerilor”, care în clasamentul final au ocupat pri­mul loc în grupa H, înaintea „tu­na­rilor” de la Arsenal.

Aplaudat de fani la finalul meciului, Mircea Lu­cescu a fost ridicat în slăvi şi de pa­tronul grupării ucrainene, Rinat Ah­metov. „Vreau să-i mulţumesc lui Mir­cea Lucescu, care a creat această echi­pă de la zero, investind în ea su­fletul şi ini­ma sa. Dacă astăzi suntem respectaţi în Europa, acesta este numai me­ritul lui Lucescu şi al stafului său”, a spus Ahmetov, care a re­cu­noscut că îşi doreşte ca Şahtior să ajun­gă cel puţin în sferturile Ligii Cam­pionilor.

În schimb, tehnicia­nul român nu a dorit să vorbească despre obiectivele echipei sale în primăvara europeană, însă crede că tragerea la sorţi din 17 decembrie îi va aduce o adversară din Italia, deşi admite că şi-ar dori să joace în optimi cu FC Co­penhaga: „Şi în Danemarca şi în Ucraina campionatele reîncep în luna martie. Am fi două echipe la acelaşi ni­vel. Toate celelalte formaţii au avantajul de a nu avea pauze de iarnă. Dar cel mai probabil, sorţii ne vor aduce o echipă din Italia, Roma, Inter, Milan...”.

×
Subiecte în articol: fotbal international