x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Lucescu: "Ştiam că nu ne vom califica, de aceea am jucat ofensiv!"

Lucescu: "Ştiam că nu ne vom califica, de aceea am jucat ofensiv!"

07 Apr 2011   •   00:50
Lucescu: "Ştiam că nu ne vom califica, de aceea am jucat ofensiv!"
Sursa foto: /Reuters

Antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a făcut o analiză succintă a partidei pierdută pe Nou Camp în faţa Barcelonei, scor 1-5, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, spunând că se aştepta la eliminarea din competiţie şi că şansele lui Şahtior de a merge mai departe sunt foarte mici.

Tehnicianul român nu s-a ferit să vorbească despre "mustrarea" pe care i-a administrat-o lui Raţ în direct, în timp ce fundaşul vorbea la TVR. "Le-am dat adversarilor posibilitatea să câştige meciul şi să obţină calificarea. Era foarte dificil să gândim că putem să ne calificăm, deşi am pregătit bine partida din toate punctele de vedere. Acea pasă la Iniesta din minutul 2 a fost un cadou. Apoi, într-un interval de 12 minute am avut trei ocazii de gol, însă n-am marcat din lipsă de experienţă. Tinerii trebuiau să fie mai atenţi. Cu 2-0 la pauză, Barcelona a abordat repriza a doua cu mai mult aplomb. Pe un echilibru al jocului le-am oferit cadouri nepermise ce au tranşat calificarea", a spus Luce.

Mircea Lucescu şi-a îndreptat apoi atenţia spre Răzvan Raţ:  "Eram supărat pe Raţ mai devreme pentru că nu ai voie să greşeşti la două goluri, să baţi aşa un aut, la trei metri de tine... A fost apoi acea fază cu Dani Alves, la al cincilea gol, când i-a permis adversarului să ridice privirea din pămînt şi să dea pasa de gol. La experienţa lui nu era permis să se întâmple aşa ceva. În rest a jucat bine....".

În final, Il Luce a ţinut să sublinieze că echipa sa este demnă de porecla "Barcelona Estului", după jocul deschis şi totodată echilibrat pe care l-a făcut pe stadionul Nou Camp. "Ne vom pregăti pentru retur, vrem să luptăm pentru victorie şi să consolidăm imaginea pe care ne-am creat-o de-a lungul timpului. De aceea am abordat un joc deschis, pentru a arăta că putem juca fotbal adevărat. Barcelona are nişte automatisme de care noi puteam profita, dar acum este prea târziu! La acest scor nu se mai poate face nimic. Am vrut să jucăm deschis, să nu ne apărăm şi asta este. Oricum calificarea era compromisă de la tragerea la sorţi", a conchis antrenorul român la TVR 1.

×