x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Mutu, nominalizat la "dezamăgirea anului" în Italia

Mutu, nominalizat la "dezamăgirea anului" în Italia

07 Dec 2010   •   12:35
Mutu, nominalizat la "dezamăgirea anului" în Italia

141399-141219-adrian-mutu.jpgAdrian Mutu, care a fost suspendat timp de nouă luni pentru dopaj, a fost nominalizat la premiul "Bidonul de Aur", care se acordă jucătorului din campionatul Italiei care a dezamăgit cel mai mult într-un an.

Alături de Mutu au mai fost nominalizaţi Antonio Cassano (Sampdoria), Adriano (AS Roma), Diego (Juventus/VfL Wolfsburg), Amantino Mancini (Inter Milano), Ronaldinho (AC Milan), Marco Materazzi (Inter Milano), Amauri (Juventus), Fabio Cannavaro (Juventus/Al Ahli) şi Felipe Melo (Juventus).

Cel mai slab jucător al anului 2010 din Serie A va fi anunţat duminică. Anul trecut, acest premiu i-a fost acordat brazilianului Felipe Melo.

Tot la sfârşitul acestei săptămâni, reprezentaţii clubului Chelsea Londra şi cei ai lui Adrian Mutu se vor întâlni, la Londra, pentru a găsi o soluţie ca jucătorul român să plătească despăgubirea de 17 milioane de euro către clubul englez, informează Gazzetta dello Sport.

Sursa citată scrie că oficialii clubului englez au cerut unui tribunal din Statele Unite ale Americii să stabilească valoarea imobilelor pe care românul le posedă la Miami. "Valoarea caselor lui Mutu din SUA este de şase milioane de euro, dar problema este că nici o reşedinţă nu este pe numele lui Mutu", a scris Gazzetta dello Sport.

×