PAOK, echipa condusă de românul Răzvan Lucescu, venea la Atena, pentru returul din semifinala Cupei Greciei cu Panathinaikos după ce în tur pierduse pe teren propriu cu 0-1, iar în weekend suferise o înfrângere categorică în campionat, tot acasă, cu Olympiakos.
Zivkovic a adus pe PAOK în avantaj, în minutul 72, cu un șut din voleu, servit de Jonny. Gazdele nu au mai marcat și după un total de 10 minute suplimentare de joc, meciul a continuat cu cele două reprize de prelungiri.
PAOK și-a apropiat calificarea, marcând în minutul 105 prin Tomasz Kedziora, care a trimis cu capul în poartă mingea venită din centrarea din corner a lui Despotov.
La capătul celor 120 de minute de joc, au fost dictate 6 minute suplimentare, care s-au făcut 9, în ultimul minut gazdele marcând golul care a dus scorul general la 2-2.
Dimitrios Limnios a marcat spre încântarea fanilor deznădăjduiți, din pasa lui Willian Arao, ducând meciul la executarea de lovituri de departajare.
Gazdele au ratat chiar prima execuție, prin slovacul Sporar, după care toți ceilalți executanți au transformat. Kiril Despodov a avut calificarea la îndemână la ultima lovitură a lui PAOK, dar a ratat.
Au mai urmat alte două perechi de lovituri ratate, din care două șuturi în bară.
A 18-a execuție, executată de oaspeți prin Mbwana Samatta a trecut mult peste poartă, aducând calificarea în finala competiției a echipei conduse de Fatih Terim.
(sursa: Mediafax)