După o serie nereuşită de meciuri amicale, echipa naţională începe în această seară preliminariile pentru calificarea la CE 2012 din Polonia şi Ucraina.
"Este în sfârşit un meci oficial, unul cu miză, după un an şi ceva în care a trebuit să jucăm cu gândul la ceea ce va urma. Interesul pentru calificare este al tuturor. Vom face totul pentru a obţine prima victorie, pentru că este foarte important să câştigăm meciul de debut.În acest an am cunoscut foarte bine mulţi jucători, a fost un an excelent. Vrem să ne ridicăm deasupra pesimismului din ţară. Am în spate un număr bun de ani de antrenorat, sunt foarte bine, încrezător. Un antrenor trăieşte prin echipa lui, prin jucătorii lui. Ce am văzut la echipă în această săptămână mă face să fiu optimist. Este vorba de echipa naţională şi avem nevoie de sprijinul tuturor. Ar fi o performanţă foarte frumoasă să fim prezenţi la Europene", a declarat selecţionerul Răzvan Lucescu. "Cu siguranţă, Franţa este favorită, noi ne luptăm cu Bosnia şi Belarus. Pentru noi nu contează cine este favorită la calificare. Va trebui să sacrificăm spectacolul pentru performanţă, adică pentru calificarea la Campionatul European. Noi suntem concentraţi la ceea ce trebuie să facem în acest meci, asta e singura noastră şansă să câştigăm trei puncte, trebuie să contăm pe echipă, şi nu pe valoarea individuală. Va trebui ca şi eu şi ceilalţi să fim alături unii de alţii. Numai aşa vom reuşi", a completat şi Mirel Rădoi.
Albanezii vor egal
Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, înaintea plecării spre România, selecţionerul Albaniei, croatul Josip Kuzhe, a prefaţat confruntarea din această seară: "După un an de muncă, în care am avut destule rezultate pozitive, sunt convins că am acumulat destule lucruri bune şi că s-a creat acea încredere în forţele noastre. În România ţintim un rezultat pozitiv, ne-ar prinde bine şi o remiză. Vrem să dăm totul cu România. Mă gândesc să jucăm şi ofensiv, pentru a scoate un rezultat bun, dar în acelaşi timp să ne protejăm pentru a nu fi surprinşi". "Trebuie să uităm că le lipsesc Mutu şi Chivu şi ar fi mai uşor de învins. Ar trebui să fim mai atenţi la potenţialul nostru, la faptul că jucăm în deplasare şi că pornim cu şansa a doua", a spus căpitanul Albaniei, Ervin Skela.