Secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, a anunţat că se vor înăspri sancţiunile împotriva jucătorilor găsiţi vinovaţi de comportament rasist, dar şi împotriva cluburilor, în cazul în care suporterii scandează sau afişează mesaje rasiste.
Jucătorii găsiţi vinovaţi de comportament rasist vor fi suspendaţi minimum 10 etape, conform noilor prevederi.
"Dacă un jucător sau un oficial sunt găsiţi vinovaţi de comportament rasist, se aplică o suspendare de minimum 10 etape. Dacă suporterii unui club sunt găsiţi vinovaţi, prima sancţiune nu va mai fi amenda. Prima sancţiune va fi închiderea parţială a stadionului. Acest lucru înseamnă că secţiunea stadionului unde a avut loc comportamentul rasist va fi închisă. La a doua abatere stadionul se închide de tot, iar amenda va fi de minimum 50.000 de euro", a declarat Infantino.
UEFA a fost criticată, anul trecut, pentru că a fost prea blândă cu Federaţia Sârbă de Fotbal, după ce la meciul de tineret dintre Serbia şi Anglia, scandările rasiste ale suporterilor şi incidentele violente care au urmat au fost sancţionate doar cu o amendă de 75.000 de euro.
De altfel, tot azi, UEFA a sancţionat clubul Dinamo Kiev cu două meciuri fără spectatori în cupele europene pentru manifestările rasiste de la meciurile cu Paris St Germain, din noiembrie 2012 şi cele de la meciul cu Bordeaux, din februarie 2013.