x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Lucescu şi Raţ au câştigat ultima Cupă UEFA

Lucescu şi Raţ au câştigat ultima Cupă UEFA

21 Mai 2009   •   00:00
Lucescu şi Raţ au câştigat ultima Cupă UEFA
Sursa foto: FRANCK FIFE/AFP/MEDIAFAX

Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat ultima ediţie a Cupei UEFA după ce a învins în finală pe Werder Bremen, după prelungiri, cu 2-1.



După primele 90 de minute, cele două echipe se aflau la egalitate, 1-1. Primii au punctat elevii lui Mircea Lucescu, după un contraatac pornit de Raţ, integralist aseară, finalizat cu o scăriţă elegantă de Luiz Adriano ('25). Echipa germană a reuşit egalarea peste zece minute, când portarul Pyatov a scăpat în plasă şutul din lovitură liberă expediat de Naldo. Şahtior a dominat copios finalul timpului regulamentar de joc, dar mai aproape de gol au fost germanii, reuşita lor din ultimul minut fiind anulată pentru ofsaid. Trupa lui Lucescu a revenit la conducere în prelungiri, când Jadson a reuşit să înscrie cu largul concurs al portarului Wiese ('97). Şahtior a avut noroc în minutul 119, când centralul Medina Cantalejo a fluierat fault în atac la un gol marcat de Pizzaro. Scorul final a rămas 2-1 şi Şahtior Doneţk devine prima echipă din Ucraina care câştigă un trofeu european după declararea independenţei, în 1991. De asemenea, Mircea Lucescu este primul antrenor român care câştigă Cupa UEFA la chiar ultima ediţie, de la anul competiţia urmând a avea un format nou şi un alt nume, Europa League.

La ceremonia de premiere, Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au purtat câte un drapel al României. Tehnicianul a primit tricolorul chiar de la fiul său, Răzvan, prezent în tribunele stadionului din Istanbul. Înainte şi după primirea medaliilor, Lucescu a fost felicitat de fanii turci, care au scandat "I love you, Luce!". "Acest succes a venit în urma unor ani de pregătire, de creştere a unor jucători tineri şi de construire a unei echipe. Am demonstrat o bună organizare de joc, un bun nivel tehnic. Greşeala portarului ne-a tras puţin în spate, de aceea nu am mai reuşit un timp aceeaşi presiune ofensivă ca la început. La Istanbul sunt de-al casei, am făcut multe lucruri bune aici şi suporterii nu uită. Era normal să iau tricolorul de la Răzvan, el apără acum culorile României. Sunt momente de neuitat, doar când ajungi aici îţi dai seama de ce ai făcut", a spus tehnicianul român după ceremonia de premiere. Petrecerea lui Şahtior a avut loc la un restaurant din Istanbul a cărui închiriere se făcuse încă de la sosirea delegaţiei ucrainene în Turcia.

"Acest succes a venit în urma unor ani de pregătire. Sunt momente de neuitat, doar când ajungi aici îţi dai seama de ce ai realizat"
Mircea Lucescu - Antrenor Şahtior Doneţk

×
Subiecte în articol: sport lucescu