Cu două victorii în două etape, deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, a pornit cu dreptul în noua ediţie a campionatului Ucrainei, adversara de miercuri a bănăţenilor afişând o formă care îl pune pe gânduri pe Ioan Ovidiu Sabău.
Fără Mircea Lucescu pe bancă, care se află în convalescenţă după operaţia la inimă suferită în urmă cu două săptămâni, Şahtior s-a impus sâmbătă în deplasare cu 2-0 cu Iliciveţ Mariupol, într-un meci din etapa a doua a campionatului Ucrainei, ambele goluri fiind marcate în prima repriză de Adriano.
În pofida absenţei lui "Luce", Şahtior a dominat autoritar, demonstrând că este mai mult decât pregătită pentru partida de miercuri, când FC Timişoara va juca la Doneţk în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Întâlnirea va fi arbitrată de o brigadă iberică, condusă de Eduardo Iturralde Gonzales, acesta urmând să fie asistat de Roberto Diaz Perez Del Palomar şi de Javier Aguilar Rodriguez. Cea de-a doua manşă a întâlnirii va avea loc la 5 august, la Timişoara.