România ajunge pentru a treia oară în semifinalele competiției. Andrei Șumălan a marcat primul gol în minutul doi, iar apoi adversarii și-au deviat mingea în proprie poartă, pentru 2-0 la pauză.
În partea a doua, Bourceanu și Compania au avut mai mult posesia și au dominat jocul, fără să mai marcheze.
În semifinale, România va întâlni câștigătoarea partidei dintre Ungaria și Slovacia, care va avea loc vineri.
România a mai fost prezentă de două ori în semifinale, dar nu a reușit niciodată calificarea în actul final, obținând de fiecare dată medaliile de bronz, în 2015 în SUA și în 2019 în Australia.
În cealaltă semifinală se întâlnesc Kazakhstan și Azerbaijan.
(sursa: Mediafax)