x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Olaru eliminată în primul tur, Cârstea pierde şi la dublu

Olaru eliminată în primul tur, Cârstea pierde şi la dublu

25 Mai 2010   •   00:00

Raluca Olaru, locul 90 în clasamentul WTA, a ratat, marţi seară, calificarea în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Jucătoarea română de tenis a fost învinsă în turul inaugural de rusoaica venită din calificări Anastasia Pivovarova, locul 187 WTA, scor 4-6, 3-6.

A fost cea de-a doua întâlnire directă între cele două jucătoare, după cea din urmă cu doi ani, consumată în sferturile de finală ale turneului ITF de la Petange (Luxembourg). Victoria i-a revenit atunci tot Pivovarovei, scor 6-1, 6-2.

Pentru prezența pe tabloul principal de simplu feminin al celui de-al doilea concurs de Grand Slam al anului Raluca Olaru va primi un cec în valoare de 15.000 de euro.

După ce a fost eliminată în primul tur al turneului de simplu de campioana de anul trecut Svetlana Kuznețova, Sorana Cârstea, a părăsit și competiția de dublu unde a făcut pereche cu franțuzoaica Virginie Razzano. Cârstea și colega sa au fost eliminate de cuplul Olga Govorțova/Alla Kudriavțeva (Belarus/Rusia, nr.15), cu 6-2, 6-2.

România mai este reprezentată în concursul de simplu de Victor Hănescu şi de Alexandra Dulgheru, ambii calificați în turul 2.


×
Subiecte în articol: sport olaru roland garros carstea tenis hanescu