Victor Hănescu, cel mai bun tenismen roman al momentului, avansează în competiţia Crédit Agricole Suisse Open, calificându-se în semifinale, după o nouă victorie obţinută la Gstaad în faţa lui Daniel Brands, scor 6-3, 6-4. Acesta din urma l-a invins pe Roger Federer, intr-o etapa anterioara cu 6-3, 6-4. “Am jucat încă de la început destul de agresiv pentru că adversarul meu a avut avantajul unui serviciu foarte bun. Mentalul meu a fost în priză până la ultimul punct, dar a meritat! A fost un joc frumos, iar cel puţin acest turneu este unul dintre preferatele mele”, a declarat Victor Hănescu.
În semifinala acestui turneu, sportivul român îl va avea ca adversar pe rusul Mikhail Iujnîi, ocupantul locului 33 în clasamentul ATP.
Reprezentantul României se pregătește și pentru următorul turneu la care va participa, acela de 250 puncte ATP din Kitzbühel ce va avea loc în perioada 28 iulie – 3 august.