După două seturi terminate cu 6-2, 6-2 cu italianca Lucia Bronzetti, Irina Begu a câștigat turneul de la Palermo.
Turneul WTA 250 este dotat cu premii totale de peste 200.000 de euro.
"În primul rând, vreau să o felicit pe Lucia. Ai avut o săptămână extraordinară, ai jucat bine. Îți urez succes, ești tânără și sunt sigură că vei mai juca multe finale. Mult succes!
Vreau să le mulțumesc celor din echipa mea, Gabi, Alex, Andrei, dar și celuilalt antrenor al meu, Victor, și fizioterapeutului, Marian. Vă mulțumesc pentru că ați fost alături de mine.
Pentru mine, Palermo este un loc special, pentru că o parte din familie este aici. I-am avut lângă mine astăzi, le mulțumesc că m-au susținut. M-am simțit bine aici și sunt sigură că voi reveni.
Știu că au fost momente dificile, cu pandemia, dar cei de la Palermo au fost printre primii care au redeschis turneul, în 2020. Vă mulțumesc pentru ospitalitate și pentru tot", a spus Irina Begu, la festivitatea de premiere.
Begu a cucerit duminică al cincilea titlu de simplu al carierei și primul după cinci ani în circuitu WTA! Irina mai are în palmares trofeele de la Tașkent 2012, Seul 2015, Florianopolis 2016 și București 2017! După săptămâna de vis de la Palermo, Irina Begu va fi recompensată cu 26.770 de euro și 280 de puncte WTA.
Irina Begu se clasa pe locul 45 WTA înainte de acest meci, iar Lucia Bronzetti, pe locul 78 WTA.
(sursa: Mediafax)