x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Jaqueline Cristian câștigă al doilea turneu ITF consecutiv

Jaqueline Cristian câștigă al doilea turneu ITF consecutiv

de Redacția Jurnalul    |    26 Mar 2023   •   19:40
Jaqueline Cristian câștigă al doilea turneu ITF consecutiv
Sursa foto: Hepta

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a câștigat duminică turneul de categorie ITF W25 de la Palmanova, Spania, jucat pe zgură. Ea a învins-o în finală pe belarusa Iryna Shymanovich și va avansa 29 de locuri în clasamentul mondial, până pe 175.

Cristian a câștigat finala de la Palmanova cu scorul categoric de 6-4, 6-0, după ce trecuse în semifinală de compatrioata Andreea Prisacariu.

Jaqueline Cristian a cîștigat astfel al doilea turneu ITF onsecutiv, după ce săptămâna trecută ea a obținut trofeul și la turneul de categorie W60 de la Trnava, Slovacia.

Tot duminică, românca Ilinca Dalina Amariei (639 WTA) a câștigat turneul ITF W15 Heraklion, din Grecia, învingând în finală pe germana Fabienne Gettwart (972 WTA).

Victoria îi aduce lui Amariei un avans de 74 de locuri în clasament, până pe 565, cea mai bună clasare din cariera sportivei de 20 de ani.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Jaqueline Cristian caştigă turneu itf