x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Miami Open 2016. Traseu infernal pentru Simona Halep

Miami Open 2016. Traseu infernal pentru Simona Halep

21 Mar 2016   •   13:45
Miami Open 2016. Traseu infernal pentru Simona Halep

Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, va evolua în manşa a doua a Miami Open cu învingătoarea dintre Daria Kasatkina (Rusia), locul 36 WTA şi Katerina Bondarenko (Ucraina), locul 59 WTA.

La turneul de categorie Premier Mandatory, Halep este califcată direct în turul al doilea în calitate de favorită. Kasatkina, 18 ani, a atins la Indian Wells, turneul de săptămâna trecută, faza sferturilor de finală, la fel ca românca. Rusoaica a fost învinsă de Karolina Pliskova din Cehia, cu scorul de 6-2, 6-3.

Cu Bondarenko, Halep s-a mai întâlnit în 2015, în turul al doilea al US Open, când jucătoarea din Constanţa s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4. În schimb, Halep nu a jucat până în prezent cu Daria Kasatkina.

Pe partea de tabloul a Simonei Halep mai sunt jucătoare valoroase ca Serena Williams, locul 1 WTA, cu care poate juca în semifinale, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3 (sferturi) şi Lucie Safarova, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 11 (optimi).

Halep este semifinalistă la ediţia precedentă a turneului găzduit de Crandon Park, având de apărat 390 de puncte.

La Miami Open, Monica Niculescu, locul 33 WTA, este cap de serie numărul 32 şi va sta în primul tur. În manşa a doua, ea va juca împotriva învingătoarei dintre Shuai Peng (China), locul 664 WTA, şi Alison Van Uytvanck (Belgia), locul 53 WTA.

Irina-Camelia Begu, locul 35 WTA, va întâlni o sportivă venită din calificări în prima manşă, iar Alexandra Dulgheru, locul 91 WTA, va evolua în primul tur cu Lesia Ţurenko (Ucraina), locul 46 WTA.

În calificările Miami Open, participă Patricia Maria Ţig, locul 129 WTA (joacă în primul tur cu Iaroslava Şvedova din Kazahstan, locul 71 WTA) şi Sorana Cîrstea, locul 147 WTA, care a primit un wild card (în primul meci cu japoneza Kurumi Nara, locul 78 WTA).

La Key Biscayne, meciurile din calificări încep luni, iar cele de pe tabloul principal miercuri.

News.ro

×
Subiecte în articol: simona halep